Archive: Page 104
Înscrie-te la sesiunile de hochei sau la cursurile de patinaj pentru începători, la patinoarul Palas Ice!
Încă mai ai timp să te bucuri de unul dintre cele mai populare sporturi de iarnă. Acum poți să achiziționezi biletele pentru sesiunile de distracție, accesând https://patinoar.palasmall.ro/. Prețul unui bilet pentru copii este de 20 de lei, iar pentru adulți 25 de lei. Cei care vor să își dezvolte abilitățile pe gheață sunt așteptați la cursurile de hochei, destinate tinerilor cu vârstă între 12 și 16 ani.
Patinoarul Palas Ice este deschis și...
Şoferii şi vatmanii CTP, testaţi alcoolscopic înainte de intrarea în tură
Două alcoolteste fixe au fost montate în această săptămână la garajul şi respectiv depoul Companiei de Transport Public (CTP), pentru verificarea alcoolemiei din aerul expirat al șoferilor și vatmanilor înainte de a pleca în cursă. Potrivit reprezentanţilor companiei, procedura este una pe cât de simplă atât și eficientă: angajații vor trebui să sufle într-un aparat care este conectat la un software specializat, urmând ca rezultatele să fie înregistrate...
Căpitanul lui Poli Iaşi, Rachid Bouhenna, inclus în „echipa ideală” a etapei a XXIII-a a Superligii
Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a dat publicităţii astăzi “echipa ideală” a etapei a XXIII-a a Superligii. Din formula de bază face parte şi fundaşul central Rachid Bouhenna, căpitanul lui Poli Iaşi, jucător care a avut o prestaţie solidă în succesul înregistrat duminică de formaţia din Dealul Copoului, acasă, contra celor de la Universitatea Cluj, scor 1-0 (0-0).
Iată cum arată “echipa ideală” a etapei a XXIII-a în opinia...
În ultima săptămână, numărul cazurilor de viroze respiratorii, pneumonii şi gripă a „explodat” la Iaşi
Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP), în săptămâna 22 – 28 ianuarie, în judeţul Iaşi s-au înregistrat 8.401 de cazuri de infecții respiratorii acute (+1.431 faţă de săptămâna anterioară), o creştere cu 17,03% mai mare faţă de ultima raportare. Dintre acestea, 6.657 sunt infecții virale ale căilor respiratorii superioare IACRS...
A fost făcut primul pas pentru construcţia Autostrăzii Iași-Ungheni-Chișinău-Odesa
Iaşul va fi conectat cu capitala Republicii Moldova, oraşul Chişinău, şi apoi cu Odesa, cel mai mare port al Ucrainei la Marea Neagră, prin intermediul unei autostrăzi a cărei construcţie va fi finanţată cu fonduri puse la dispoziţie de către Banca Europeană de Investiţii (BEI).
Ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova, Andrei Spânu, a semnat astăzi cu directorul Administrației de Stat a Drumurilor (ASD), Sergiu Bejan,...
Doar 167 de ieşeni s-au vaccinat împotriva gripei în ultima săptămână
Conform ultimelor date centralizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP), de la începutul lunii octombrie 2023, când a debutat campania derulată de Ministerul Sănătăţii, și până astăzi, în judeţul Iaşi s-au vaccinat antigripal 52.852 de persoane (+167 faţă de săptămâna anterioară). Din totalul persoanelor care s-au vaccinat în ultima săptămână, 51.647 (+160 faţă de săptămâna anterioară) au beneficiat de vaccin antigripal compensat...
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” va avea propria centrală fotovoltaică
Universitatea de Ştiinţele Vieţii (USV a depus spre finanțare la Ministerul Energiei un proiect în scopul producerii de energie regenerabilă prin conversia energiei solare în energie electrică pentru consumul propriu. Documentaţia a fost depusă în cadrul apelului de proiecte intitulat „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum”, derulat de Ministerul Energiei din...
Furnizarea gazelor naturale, sistată temporar către consumatorii din localitatea Hălăuceşti
Pentru a permite realizarea de către Transgaz a lucrărilor de relocare/protejare a unor tronsoane de conductă de pe traseul autostrăzii A7, lucrare de interes național, compania Delgaz Grid anunţă sistarea temporară a alimentării cu gaze naturale către consumatorii din localitatea Hălăucești (judeţul Iaşi), miercuri, 31 ianuarie, între orele 8.00 – 17.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei...
O nouă subunitate de pompieri va fi înfiinţată la Vlădeni
Primăria comunei Vlădeni a oferit în administrare Ministerului Afacerilor Interne, respectiv Inspectoratului pentru Situaţie de Urgenţă (ISU) Iaşi, un teren în suprafață de 2.500 de metri pătrați pe care urmează să fie construită o nouă subunitate de pompieri, care va deservi în final zece unități administrativ-teritoriale, respectiv 44 de localităţi cu o populaţie de aproximativ 38.000 de locuitori. Lucrările la noua subunitate vor demara în...
Secția exterioară “Dr. Clunet” a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, reabilitată şi modernizată cu fonduri proprii
După finalizarea lucrărilor de conslidare, reabilitate şi modernizare a Secţiei exterioare “Dr. Clunet” a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie, condiţiile oferite pacienţilor se ridică la cele mai ridicate standarde atât din punct de vedere al cazării cât şi al tramentului oferit de către personalul medical.
“Desfășurată pe parcursul a 6 luni, această intervenție a avut ca scop refuncționalizarea acestei secții vitale, cu 46 de...