Tag Archives: candidati

Jumătate dintre candidaţii care doresc să devină poliţişti de frontieră au trecut de prima probă

Începând cu data de 27.09.2016, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi a iniţiat procedura de ocupare prin concurs, prin încadrare directă, respectiv trecere în corpul ofiţerilor a agenţilor cu studii superioare sau reîncadrare a unor posturi vacante, în vederea completării deficitului existent la nivelul instituţiei. Pentru ocuparea a 47 posturi vacante de agenţi de poliţie din structuri operative, prin încadrare directă ca...

Numărul studenților admiși la UMF Iași pe cont propriu valutar, în scădere față de anul trecut

Numărul studenților admiși în anul academic 2016/2017 la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” din Iași pe cont propriu valutar este mai mic decât în anul universitar trecut, motivul constituindu-l metodologia extrem de riguroasă impusă de noua conducere a instituției. Astfel, după cum a anunțat conf. univ. dr. Mihai Danciu, prorectorul UMF Iași, miercuri, 28 septembrie, într-o conferință de presă, în acest anul universitar...

Mai puțini candidați înscriși în acest la admiterea la UMF Iași

În sesiunea din luna iulie, la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” din Iași s-au înscris 1.665 de candidați, la opt specializări, puse la dispoziție de conducerea instituției. Astfel, la Facultatea de Medicină, specializarea ”Medicină”, s-au înscris 714 candidați, ceea ce reprezintă o concurență pe loc bugetat de 2,.4 candidați pe un loc. La specializarea ”Asistență Medicală Generală” s-au înscris 263 candidați,...

Senatorul Varujan Vosganian, numit în funcția de președinte al ALDE Iași

Senatorul Varujan Vosganian a fost numit în funcția de președinte al Organizației Județene Iași a Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE), formațiune politică constituită în vara acestui an prin fuziunea Partidului Conservator (PC) cu Partidul Liberal Reformator (PLR). Decizia a fost luată la începutul acestei săptămâni, în cadrul Biroului Politic Central al ALDE, forul restrâns de conducere al acestei formațiuni politice. Potrivit deciziei...

2 candidați au fost eliminați din bacalaureat, din cauza telefonului

La proba de Limba și literatura română a bacalaureatului, au fost înscriși 5 714 candidați, dar 201 au absentat. Pentru că au păstrat telefonul asupra lor la intrarea în sala de examen, iar acesta a sunat în timpul tezei, 2 candidați au fost eliminați. Aceștia nu se mai pot înscrie în următoarele două sesiuni de bacalaureat pentru a susține examenul.  În conformitate cu programa de examen și cu matricea de specificație stabilite de către Centrul...

Candidații din județul Iași susțin examenul de titularizare la un număr de 52 de discipline, în patru centre de concurs

Luni,  21 iulie, candidații din județul Iași au susținut examenul de titularizare la un număr de 52 de discipline, în mai multe centre de concurs, respectiv Colegiul Național de Artă “Octav Băncilă” (501 candidați – discipline de cultură generală), Colegiul Economic Administrativ (293 de candidați – discipline de cultură generală), Colegiul Național ”Mihai Eminescu” (479 de candidați – învățători și învățământ special) și...

Încep înscrierile pentru funcția de președinte și locțiitor al președintelui secției de votare pentru alegerile parlamentare

Începând de joi, 4 octombrie, ieșenii care doresc să fie președinte sau  locțiitor al președintelui secției de votare la alegerile parlamentare din 9 decembrie, se păot înscrie pentru obținerea documentului care atestă această calitate. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Primăriei, înscrierile se fac la sediul municipalității , camera nr. 1, între orele 8.00 – 12.00, condițiile fiind aceleași ca și pentru alegerile locale. Astfel,...
;