Tag Archives: fotbal
Ştiinţa Miroslava – Sporting Comstar Vaslui 5-0, într-un meci amical disputat în Copou
Într-un meci de verificare, disputat pe terenul sintetic din Complexul Sportiv “Emil Alexandrescu” din Copou, Ştiinţa Miroslava a învins miercuri după amiază pe Sporting Comstar Vaslui (locul II în Liga 4) cu scorul de 5-0 (0-0), prin golurile semnate de Grigoriu (două), Botezatu (două) şi un autogol al oaspeţilor. Pe un teren greu, îngheţat, cele două formaţii au evoluat cu multă ardoare, prima repriză încheindu-se cu un surprinzător...
Poli Iaşi a ajuns cu bine în Antalya. Ieşenii ar putea juca un “amical de gală” cu Dinamo Kiev
După un drum plin de peripeţii, care a început luni, la prânz, cu o escală (neprevăzută) de o noapte la Istanbul, delegaţia Politehnicii Iaşi a ajuns în sfârşit, marţi după amiază, în Antalya, acolo unde elevii lui Leo Grozavu vor avea, până pe 16 februarie, cartierul general înaintea reluării campionatului Ligii 2.
Plecaţi cu autocarul de la Iaşi, jucătorii lui Poli au ajuns cu bine, luni după amiază, la Bucureşti, de unde s-au urcat în avionul...
Poli Iaşi – Foresta Fălticeni 3-1. Victorie de moral a ieşenilor înaintea plecării în cantonamentul din Antalya
Politehnica Iaşi a încheiat vineri, la prânz, seria meciurilor de verificare înaintea plecării în cantonamentul din Antalya cu un joc disputat pe terenul sintetic din Copou în compania liderului Seriei 1 din Liga 3, Foresta Suceava. formaţie care are ca obiectiv promovarea în cel de-al doilea eşalon al ţării. Meciul s-a încheiat cu victoria gazdelor, scor 3-1 (1-0), în urma golurilor înscrise de Cătălin Itu (min. 26 şi min. 51) şi Alexandru Mogoş...
Poli Iaşi – Ceahlăul Piatra Neamţ 2-0. Ieşenii, la primul succes în această iarnă
Poli Iaşi a continuat seria meciurilor de verificare înaintea reluării campionatului Ligii 2, progrmată pentru data de 25 februarie. Astfel, miercuri, la prânz, elevii lui Leo Grozavu au întâlnit pe terenul II din Complexul Sportiv Emil Alexandrescu pe Ceahlăul Piatra Neamţ (locul 6 în Seria 1 a Ligii 3), gazdele impunându-se în final în urma golurilor reuşite de Dumitru (min. 39) şi Mogoș (min. 41). A fost prima victorie a ieşenilor în meciurile de...
Zimbru Chişinău – Poli Iaşi 1-1. Elevii lui Leo Grozavu rămân fără victorie în amicale în acest an
Poli Iaşi a încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), cel de-al doilea meci de verificare susţinut, sâmbătă, în Republica Moldova, în compania formaţiei Zimbru Chişinău (locul 3 în clasamentul primei ligi din ţara vecină). Ieşenii au înscris primii, în min. 36, printr-un autogol, la o acţiune care l-a avut în prim plan pe Alexandru Musi, jucător împrumutat în această iarnă de la FCSB. Gazdele au egalat în min. 60, după ce înainte cu zece minute...
Poli Iaşi, remiză în primul amical disputat în Republica Moldova
Poli Iaşi a încheiat la egalitate, scor 1-1 (0-0), primul meci disputat vineri în stagiul de pregătire din Republica Moldova, contra celor de la FC Bălţi (locul 6 în campionatul ţării vecine). Gazdele au deschis scorul prin nigerianul Chinaza (min. 64), ieşenii egalând trei minute mai târziu prin Alexandru Musi, jucător venit în această iarnă în Copou de la FCSB sub formă de împrumut. Leo Grozavu i-a trimis în teren pe: Brânză (min. 46 Jankov)...
Poli Iaşi, foarte aproape de a obţine semnăturile a doi jucători din Superligă!
Poli Iaşi a reuşit să dea lovitura pe piaţa transferurilor în această pauză competiţionlă, după ce este foarte aproape de a obţine semnăturile a doi jucători importanţi care au evoluat la formaţii de top din Superligă. Este vorba despre atacantul Jakub Vojtus (29 de ani) de la Rapid Bucureşti (foto) şi respectiv de mijlocaşul ofensiv Cătălin Itu (24 de ani), de la campioana CFR Cluj. Jakub Vojtus era aşteptat marţi seara la Iaşi, slovacul urmând...
Poli Iaşi – Bucovina Rădăuţi 2-4. Leo Grozavu mai are mult de lucru în Copou
Poli Iaşi a continuat seria meciurilor de verificare înaintea plecării în cantonamentul din Antalya, cu un meci disputat vineri pe terenul II din Complexul Sportiv “Emil Alexandrescu” din Copou în compania formaţiei Bucovina Rădăuţi (locul 2 în Seria 1 a Ligii 3). Deşi, iniţial, anunţase că în acest joc va introduce în teren şi o parte dintre fotbaliştii “de bază”, care nu evoluaseră în meciul-şcoală disputat săptămâna...
Poli Iaşi şi-a găsit golgheterul. Alexandru Hrib, noul “diamant” din Copou
La o săptămână după reluarea pregătirilor în vederea startului pentru ultima parte a campionatului, la finalul căruia şi-a propus promovarea în Superligă, Poli Iaşi a susţinut sâmbătă, pe terenul II din Complexul Sportiv “Emil Alexandrescu”, un meci “în familie”, în care antrenorul Leo Grozavu a dorit să-i vadă la lucru pe jucătorii tineri aflaţi în lot şi pe cei care au evoluat mai puţin în prima parte a sezonului....
Gata cu vacanţa! Fotbaliştii de la Poli Iaşi s-au reunit în Copou, pentru “asaltul final” în vederea promovării
Fotbaliştii de la Poli Iaşi şi-au încheiat luni, 9 ianuarie, vacanţa, antrenorul Leo Grozavu sunând “adunarea” în vederea pregătirii ultimei părţi a campionatului, una foarte importantă, în care, la final, se doreşte promovarea în Superligă.
La reunire, care a avut loc la ora 14.00, la Stadionul “Emil Alexandrescu”, au fost prezenţi următorii jucători: Ianoş Brînză (portar), Mădălin Martac, Christ Kouadio, Răzvan Tincu,...