5:32 pm - Friday November 25, 7870

Tag Archives: coronavirus

Record absolut înregistrat la Iaşi. Aproape 300 de cazuri noi de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2 într-o singură zi

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), până sâmbătă, 17 octombrie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 7.746 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19 (cu 295 de cazuri în plus faţă de ziua precedentă – cel mai mare număr de la începutul pandemiei şi până în prezent). Cu cele aproape 300 de infecţii noi cu SARS-CoV-2, Iaşul a urcat pe locul II la nivel naţional la numărul de cazuri de COVID-19...

38 de unităţi de învăţământ se vor afla, săptămâna viitoare, în „scenariul roşu” de desfăşurare a cursurilor

În urma propunerilor înaintate vineri, 16 octombrie, de consiliile de administrație ale unităților de învățământ, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a aprobat o hotărâre privind scenariul de funcționare pentru fiecare unitate de învățământ din judeţul Iaşi, valabil pentru perioada 19.10.2020-23.10.2020. Astfel, conform scenariului aprobat de autorităţi, 277 de unități de învățământ îşi vor desfăşura activitatea,...

Spitalul COVID-19 de la Leţcani a primit astăzi primul pacient

În prezenţa ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, la Leţcani şi-a deschis oficial porţile, vineri, spitalul modular destinat bolnavilor de COVID-19, unitate medicală care funcţionează ca secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase “Sfânta Parascheva”. “Am făcut această evaluare pentru a vedea dacă avem personalul medical, dacă avem pregătite paturile pentru bolnavi şi toate celelalte dotări. Avizele de la Mediu şi Ape au venit...

Patru noi focare de COVID-19 la Iaşi. Unul dintre ele la ApaVital

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași a anunţat vineri, 16 octombrie, apariţia a patru noi focare de COVID-19 în judeţ. Unul dintre acestea a fost semnalat la CENTRUL REZIDENŢÍAL „SF. NICOLAE” din PAȘCANI, unde şase persoane (trei beneficiari și trei salariați) au fost depistaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2. Beneficiarii au fost evaluați de medicul infecționist și izolați  în centru, iar personalul confirmat a fost izolat la domiciliu şi...

176 de noi îmbolnăviri cu COVID-19 în ultimele 24 de ore la Iaşi

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), până vineri, 16 octombrie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 7.451 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19 (cu 176 de cazuri în plus faţă de ziua precedentă). Cu cele 176 de infecţii noi, Iaşul se menţine pe locul III pe ţară la numărul de cazuri de COVID-19 înregistrate într-o singură zi, după municipiul Bucureşti (592) şi Cluj (267) şi înaintea judeţelor...

În municipiul Iaşi, restaurantele, cafenelele și teatrele pot funcționa în interiorul clădirilor fără a depăși 30% din spațiu

În contextul Hotărârii de Guvern nr. 856/14.10.2020, privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași a aprobat joi, 15 octombrie, Hotărârea nr. 49/2020, care prevede, printre altele, că: Este interzisă activitatea cu...

Şedinţă extraordinară a CJSU. Care sunt măsurile luate de autorităţi pentru prevenirea răspândirii pandemiei în judeţ

Întruniţi în şedinţă extraordinară la convocarea prefectului Marian Grigoraş, membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Iaşi au aprobat joi o hotărâre care cuprinde măsuri privind funcţionarea agenţilor economici (restaurante, baruri, cafenele), cinematografelor, teatrelor şi celorlalte instituţii de spectacole şi cultură, operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, precum şi în privinţa organizării de evenimente...

Focar de COVID-19 la Spitalul de Psihiatrie de la Pădureni Grajduri

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Iași a anunţat joi, 15 octombrie, apariţia unui nou focar de COVID-19 în judeţ, la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Pădureni Grajduri – Secţia III Psihiatrie Cronici, unde trei pacienţi au fost depistaţi pozitiv cu virusul SARS-COV-2. „Pacienții au fost evaluați de un medic infecționist și izolați în spital, în pavilion separat. Având în vedere patologia psihiatrică și regimul de...

200 de infectări într-o singură zi. Iaşul a urcat pe locul III la numărul de îmbolnăviri cu COVID-19

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), până joi, 15 octombrie, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 7.275 de cazuri cu persoane infectate cu COVID-19 (cu 200 de cazuri în plus faţă de ziua precedentă). Cu cele 200 de infecţii noi, Iaşul a urcat pe locul III pe ţară la numărul de cazuri înregistrate într-o singură zi, după municipiul Bucureşti (777) şi Cluj (227). Judeţul Iaşi se situează pe locul...

Trei cadre medicale care au pierdut lupta cu virusul SARS-CoV-2, omagiate de ÎPS Teofan

După Slujba oficiată cu prilejul Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a omagiat trei persoane care au lucrat în domeniul medical și care au trecut la cele veșnice în aceste vremuri de pandemie, fiind afectate de COVID-19. Astfel, “Crucea Moldavă” pentru mireni, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, a fost acordată post mortem Marianei Andrioaie, care a fost medic în Botoșani,...
;