Tag Archives: iasi
Iaşul, gazda celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional Coral pentru Tineret “Gavril Musicescu”
În perioada 1 – 8 iulie, la Iaşi se va desfăşura cea de-a VI-a ediție a Festivalului – Concurs Coral Internațional pentru Tineret “Gavriil Musicescu”, eveniment organizat de Asociația “Iubire și Încredere” Iași, în partenereriat cu Primăria Municipiului Iași, prin compartimentul “Centenar”, în cadrul Programului Centenar al Primăriei Municipiului Iași 2017-2020. Conferinţa de lansare a manifestării...
Proiecţia de gală a filmului “Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”, la Cinema “Ateneu”
Miercuri, 27 iunie, la ora 20.00, la Cinema “Ateneu” va avea loc proiecția de gală a filmului “Câteva conversații despre o fată foarte înaltă”. Lungmetrajul prezintă povestea a două fete care ajung să se cunoască, grație unei foste iubite a amândurora. Devin tot mai apropiate, dar prăpastia dintre ele se lărgeşte pe măsură ce una vrea răspunsuri, iar cealaltă refuză să se expună. Cum lupţi cu o teamă pe care nici măcar...
Procentul mediilor peste 5 la Evaluarea Națională a crescut ușor după contestații
În urma soluționării contestațiilor, au crescut 403 note la Limba română și 232 de note la matematică, în timp ce 126 de note la Limba română și 226 la matematică au scăzut. La Limba română un număr de 33 de note au rămas neschimbate, iar la matematică 45.
În urma contestațiilor depuse, procentul mediilor peste 5 în județul Iași este de 87,98% la limba română, față de 87,76% înainte de contestații, iar cel al notelor la matematică peste...
Dependența de internet, analizată în cadrul unui proiect Erasmus+
În perioada 2017 – 2019, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi participă la implementarea activităţilor proiectului LogOn Back to Life („Reconectează-te la viaţă”), desfăşurat în cadrul programului Erasmus+ al Comisiei Europene, alături de instituţii partenere din Turcia, Grecia şi Italia.
Analiza privind demararea proiectului și contribuțiile la realizarea produselor intelectuale ale proiectului au făcut obiectul reuniunii transnaționale...
Studiul de fezabilitate al Spitalului Regional de Urgenţe, prezentat de ministrul Sănătății la Iași
Echipa de implementare a proiectului pentru Spitalul Regional de Urgențe (SRU), condusă de ministrul Sănătății, Sorina Pintea, va prezenta pe 13 iulie, la sediul Consiliului Județean (CJ) Iași, studiul de fezabilitate al viitoarei unității medicale. La eveniment vor fi prezenți Martin Schriever, managerul de proiect desemnat de Banca Europeană de Investiții (BEI), și Simon Barnes, director în cadrul BEI, precum și Mark Mawhinney, reprezentantul Platformei...
Reparații și restricții de circulație pe mai multe străzi din municipiu
Citadin SA va face în perioada următoare o serie de lucrări de reparații pe mai multe străzi din municipiu, astfel încât vor fi impuse unele restricții de circulație. Astfel, sâmbătă, 23 iunie, între orele 8.00 și 16.00, echipele municipalității vor lucra, în funcție de condițiile meteorologice, pe str. Universității și str. Dr. Iacob Cihac din zona Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”. Circulația auto pe aceste tronsoane...
5.260 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat în judeţul Iaşi
La examenul de Bacalaureat din sesiunea iunie – iulie 2018, la nivelul judeţului Iaşi s-au înscris 5.260 de candidaţi, 495 dintre aceştia provenind din promoţiile anterioare. Pentru buna desfăşurare a concursului, în această vară, în judeţul Iaşi au fost organizate 17 centre de examen. Potrivit metodologiei aprobate de Ministerul Educaţiei Naţionale, probele scrise ale examenului de Bacalaureat (sesiunea iunie-iulie 2018), încep luni, 25 iunie,...
Şcoala Gimnazială “Petru Poni” Cucuteni a obţinut punctajul maxim la domeniul CULTURAL
Şcoala Gimnazială “Petru Poni” Cucuteni a obţinut, în cadrul Competitiei Naţionale “Şcoala altfel”, etapa judeţeană, punctajul maxim la domeniul CULTURAL, cu activitatea de succes “100 de trepte spre împlinirea unui neam”.
Activităţile, a căror pregătire a fost realizată în cadrul Programului ”Școala Altfel”, 2018, gândite ca fiind o lecție de istorie interactivă, au încercat să scoată la lumină din praful imaginar...
A fost inaugurat zborul direct Iași-Cuneo
Compania italiană Ernest Airlines și Aeroportul Iași au inaugurat joi o nouă rută directă IAȘI-CUNEO-IAȘI, aducând mai aproape capitala Moldovei de nordul Italiei. La Cuneo, cu noua companie aeriană Ernest Airlines, locuitorii din toată regiunea vor putea călători de două ori pe săptămână – în zilele de joi și duminică. Aeronava pleacă de pe Aeroportul din Cuneo la ora 12:40 și ajunge la Iași la ora 16:10. Decolarea din Iași este programată...
Testamentul lui Corneliu Coposu, prezentat la Iaşi
Fundația “Corneliu Coposu” și Asociația “21 Decembrie 1989” organizează dezbaterea publică având ca temă testamentul Seniorului Corneliu Coposu, document lansat public în ziua de 20 mai a.c., la Teatrul Național din București.
Evenimentul de la Iași se va desfășura luni, 25 iunie, de la ora 17.00, la Teatrul “Luceafărul”. La eveniment vor participa Ion-Andrei Gherasim, președintele executiv al Fundației “Corneliu...


