Tag Archives: iasi

O nouă etapă în implementarea proiectul SMID

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice și Fondurilor Europene a aprobat etapa a doua a contractului  de finanţare pentru proiectul “Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Iaşi”, informează Biroul de presă al CJ Iaşi, într-un comunicat de presă. Pentru această etapă, respectiv “Fazarea proiectului Sistem de management integrat al deșeurilor în județul Iași”, a fost alocată suma de 36.747.256 lei, din...

Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, în vizită la Primăria Municipiului Iași

În cursul zilei de astăzi, 8 iunie, primarul Mihai Chirica a primit la Palatul Roznovanu vizita Ambasadorului Republicii Federale Germania în România, Excelența Sa Cord Meier-Klodt. La întâlnirea din biroul edilului-șef au mai participat și viceprimarul Radu Botez și directorul Goethe Zentrum Iași, Alexander Rubel. În cadrul discuțiilor, Excelența Sa și-a manifestat disponibilitatea de a sprijini demersurile de dezvoltare durabilă ale Iașului bazate...

Centenarul Jurământului față de Țară al Voluntarilor Transilvăneni și Bucovineni (1917 – 2017)

În cadrul mai amplu al proiectului Centenar inițiat și susținut de Primăria Municipiului Iași pentru a marca unui secol de la Marea Unire și de când Iașul a fost capitala de război a României, municipalitatea ieșeană va organiza vineri, 9 iunie, o serie de evenimente dedicate Centenarul Jurământului față de Țară al Voluntarilor Transilvăneni și Bucovineni (1917 – 2017). Programul manifestărilor – 9 iunie 2017: Ora 17.00: Vernisajul...

Festival de Shopping „Half is Free”, proiecții de scurt metraje în aer liber și competiție de baschet, în week-end, la Palas

Agendă bogată de evenimente, pentru întreaga familie, în acest week-end, la Palas. Pasionatele de modă sunt așteptate la Festivalul de Shopping „Half is Free” by Andreea Esca, cinefilii primesc invitație la Festivalul Internațional de film „Très courts”, cei care iubesc mișcarea se pot bucura de Palas Streetball Challenge, iar prichindeii se vor amuza la teatru de păpuși. Vineri, 8 iunie 2017, de la ora 22.00, parcul Palas va găzdui prima seară...

Cucutenii în sărbătoare

Şcoala Gimnazială „Petru Poni” Cucuteni organizează, vineri, 9 iunie 2017, începând cu ora 10.00, o serie de manifestări cultural-artistice cu prilejul Zilelor Şcolii.. Activitățile sunt organizate ca o componenta în cadrul acțiunii intitulate: „Din pasiune pentru o lume aproape uitată”. A devenit o tradiție în Școala Gimnazială „Pentru Poni” din Cucuteni ca, înainte de vacanța de vară, să sărbătorim Zilele Școlii, perioadă...

Porţiunea din drumul Voineşti – Ţibana, afectată de alunecările de teren, a intrat în reparaţii

Miercuri, 7 iunie, au început lucrările de reparaţii la porțiunea de drum afectată de alunecările de teren de lângă comuna Voinești. În urmă cu aproximativ o lună, o porțiune din drumul  judeţean 248A, la ieșirea din comuna Voinești spre Țibana, s-a surpat, terenul continuând să alunece. La ultima şedinţă, plenul Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi a aprobat alocarea sumei de 1,2 milioane de lei pentru reparaţii şi refacerea carosabilului. “În...

Proiect francofon la Colegiul “Mihai Eminescu”

Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași găzduiește joi, 8 iunie 2017, o întâlnire între elevii claselor bilingv francofone cu profil științific din școală cu elevi ai unor clase cu același profil din două licee bilingve din Republica Moldova.  Proiectul, inițiat de Ambasada Franței în Moldova în parteneriat cu Institutul Francez din România, are ca scop valorificarea cunoștințelor de limbă franceză în domeniul matematicii și științelor,...

Premii importante obţinute de trupa de teatru a Ateneului la Festivalul Internaţional “Melpomena Travi” din Ucraina

Prestaţia trupei de teatru a Ateneului din Iaşi, cu spectacolul “Cerere în căsătorie”, de AP Cehov, în regia lui Radu Ghilaş, susţinut în urmă cu două săptămâni în cadrul Festivalului Internaţional “Melpomena Travi”, care a avut loc în Ucraina, nu a rămas fără ecou, cronicile pozitive au transformându-se în două premii deosebit de importante. Astfel, preşedintele Festivalului Internaţional “Melpomena Travi”...

Disidentul cubanez Petro J. Fuentes-Cid va susține o conferință în cadrul FIE

Seria Conferințelor Festivalului Internațional al Educației 2017 continuă în această săptămână. Invitatul din străinătate din cadrul Conferințelor FIE este disidentul cubanez Pedro J. Fuentes-Cid, care va susține la Iași prelegerea cu titlul „Educația memoriei. Prizonieratul politic în Cuba comunistă”. Întâlnirea acestuia cu ieșenii va avea loc sâmbătă, 10 iunie, la Palatul Roznovanu, de la ora 12.00. Pedro J. Fuentes-Cid a făcut...

Locuitorii din Valea Lupului riscă să rămână fără transport în comun

Firma de transport care deserveste traseul Iaşi –Valea Lupului riscă să rămână fără licenţa de traseu, anunţă, într-un comunicat de presă, conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi. Potrivit documentului, primarul comunei Valea Lupului a solicitat Consiliului Judeţean Iași ridicarea licentei de trasport, motivat de neîndeplinirea obligaţiilor de către firma SC Grup Atyc SRL. “În luna noiembrie 2016, aceasta a câştigat licitaţia pentru...
;