Tag Archives: acum
IULIUS MALL îţi urează bun venit la facultate! Te aşteptăm în campusurile studenţeşti din Copou şi Tudor, cu premii surpriză şi good vibe
Efervescența şi spiritul tânăr au cuprins Iașul, iar asta înseamnă un singur lucru: începe anul universitar, iar studenții au revenit. Se anunță zile dedicate lor, iar Iulius Mall va fi şi el prezent cu terenul de baschet la evenimentul „Bun venit la UAIC”, dar și cu o zonă interactivă personalizată, la Garden Party-ul Universității Tehnice. Ne vedem în Copou și în Tudor! Find us, play with us, enjoy life, feel the Iulius spirit!
Ți-ai adus...
Programul evenimentelor religioase prilejuite de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei (MMB) a dat publicităţii programul religios prilejuit de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iaşului şi a Întregii Moldovei. Acesta se va întinde pe o perioadă de nouă zile, în intervalul 7- 15 octombrie, şi cuprinde o serie de activităţi şi evenimente specifice, la care sunt aşteptaţi pelerini atât din ţară cât şi din străinătate.
Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe sâmbătă dimineață,...
“Săptămâna porţilor deschise” la Universitatea de Ştiinţele Vieţii
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) a stabilit printr-o Hotărâre a Consiliului de Administrație două perioade de tipul „Săptămâna porților deschise”, în care elevii din învățământul preșcolar primar și gimnazial pot vizita obiectivele instituției.
Astfel, în perioadele de 2 – 6 octombrie și 23 – 27 octombrie, elevii și preșcolarii, coordonați de cadrele didactice, sunt așteptați la USV Iași,...
Aprobarea împrumutului în valoare de 200 de milioane de lei pentru achiziţia cărbunelui pentru iarnă, pe ordinea de zi a şedinţei CL
Consilierii locali ieşeni se vor întruni vineri, 29 septembrie, de la ora 10.00, în Sala Mare a Primăriei, într-o nouă şedinţă ordinară a Consiliului Local al Municipiului Iași, pe a cărei ordine de zi sunt înscrise până la această oră 44 de proiecte de hotărâre.
Printre acestea, aprobarea contractării unei finanțări rambursabile interne în valoare de 200.000.000 de lei pentru achiziția de combustibil necesar asigurării energiei termice în...
O nouă ediţie a “Zilelor CJRAE Iaşi”, în perioada 28 septembrie – 2 octombrie
Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi organizează în perioada 28 septembrie – 2 octombrie cea de-a VII-a ediţie a evenimentului “Zilele CJRAE Iaşi”, eveniment care are rolul de a de a facilita contexte de abordare a preocupărilor comune practicienilor din domeniul educaţional.
Ediţia din acest an va răspunde unor întrebări în acord cu actualitatea și cu dinamica şcolii: Care sunt ingredientele...
O nouă ediție a evenimentului „AGIGEA – NATURĂ și EDUCAȚIE”
Stațiunea Biologică Marină „Prof. Dr. Ioan Borcea” din Agigea a Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași organizează sâmbătă, 7 octombrie, începând cu ora 13.00, evenimentul „AGIGEA – NATURĂ și EDUCAȚIE”. Publicul de toate vârstele este invitat, în spațiul generos al Stațiunii Biologice, la o după-amiază de educație non-formală în natură.
Evenimentul va începe cu un atelier de hrănitori pentru păsări, la care...
Ieşenii, aşteptaţi pe pietonal la “Noaptea Cercetătorilor Europeni”
Ieşenii sunt invitaţi vineri, 29 septembrie, începând cu ora 16.00, pe pietonalul Ștefan cel Mare şi Sfânt, la Noaptea Cercetătorilor Europeni – Science4future-II, eveniment inedit care se va desfăşura simultan în acest an în peste 400 de orașe din Europa.
Organizatorii, respectiv Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachi”, îi aşteaptă pe ieşenii de toate vârstele la cortul amenajat pe pietonal, unde aceştia vor putea afla informații specifice...
Dezbatere publică privind impactul asupra mediului al tronsonului Paşcani – Suceava din Autostrada Moldovei
La sediul Primăriei din comuna Tătăruşi (judeţul Iaşi) a avut loc miercuri, 27 septembrie, dezbaterea publică privind emiterea acordului de mediu necesar pentru începerea lucrărilor la tronsonul Pașcani – Suceava al Autostrăzii Moldovei (A7).
La eveniment, organizat de Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Iaşi, au fost prezenţi prefectul judeţului Iaşi, Bogdan Cojocaru, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, reprezentanţi...
Poli Iaşi – Şomuz Fălticeni 3-2, într-un joc amical disputat în Copou
În pregătirea partidei de luni, de la ora 18.00, de pe teren propriu, cu Petrolul Ploieşti, din etapa a XI-a a Superligii, Poli Iaşi a disputat miercuri un joc amical, pe Stadionul “Emil Alexandrescu”, cu formaţia Şomuz Fălticeni, ocupanta locului 9 în Seria 1 a Ligii 3.
Cu această ocazie, antrenorul Leo Grozavu a testat şi câţiva jucători tineri care se pregătesc în Copou, printre care mijlocaşul Denis Ciobanu şi atacantul columbian Andres...
Au fost puse în vânzare biletele pentru intrarea la meciul dintre Poli Iaşi şi Petrolul Ploieşti
Începând de astăzi au fost puse în vânzare biletele pentru intrarea la meciul de fotbal dintre Politehnica Iaşi şi Petrolul Ploieşti, programat luni, 2 octombrie, începând cu ora 18.00, pe Stadionul “Emil Alexandrescu” din Copou, contând pentru etapa a XI-a a Superligii. Biletele pot fi achiziționate online, precum și de la casele de bilete de la stadion.
Potrivit organizatorilor, achiziţionarea tichetelor necesare pentru intrarea la meci...