Tag Archives: iasi

Zonă cargo şi ateliere de mentenanţă pentru aeronave, principalele obiective prevăzute în planul de dezvoltare a Aeroportului Iaşi

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, că în următorii ani, accentul pe dezvoltarea Aeroportului Internaţional Iaşi va fi pus pe construcţia zonei cargo şi realizarea de ateliere pentru mentenanţa aeronavelor. Maricel Popa a declarat că, potrivit proiectului de dezvoltare a Aeroportului, care va fi supus spre dezbatere şi aprobare plenului Consiliului Judeţean în şedinţa de joi,...

Fondurile europene, principala sursă pentru modernizarea drumurilor judeţene

În acest an, cinci drumuri din judeţul Iaşi vor fi modernizate în cadrul primei etape din Master Planul privind reabilitarea și modernizarea drumurilor județene și comunale, document inclus în Strategia de Dezvoltare Economică și Socială a județului Iași pentru perioada 2014-2020. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, banii necesari pentru modernizarea celor cinci drumuri judeţene vor proveni, în primul rând, din fonduri...

Preparate tradiționale din bucătăria rusească, la Matryoshka, în Food Court Palas

Pofticioșii primesc o invitație gastronomică în stil tradițional rusesc. În food court Palas este deschisă Matryoshka, o locație cu bunătăți realizate după rețete autentice din țara slavă.  Clienții ansamblului Palas, care au poftă de o masă consistentă și vor să descopere alte gastronomii, pot merge la Matryoshka, locația din food court care îi așteaptă cu mâncare tradițională din Rusia. Pentru cei care vor să se încălzească cu o ciorbă...

Servicii specializate gratuite pentru copiii cu dizabilităţi din Iaşi, oferite de Fundaţia Bethany

Peste o sută de persoane, copii și tineri cu dizabilități din Iași, părinți și aparținători ai acestora și specialiști din domeniul dizabilității, au beneficiat anul trecut de servicii specializate gratuite, prin intermediul unui grant din partea Elveției. Fundația Serviciilor Sociale Bethany, împreună cu partenerii săi, Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR) – filiala Iași și Federația Organizațiilor...

Iaşul, gazdă a seriei de dezbateri “România centenară”

Departamentul “CENTENAR” din cadrul Guvernului României anunţă organizarea în perioada 20 ianuarie – 16 martie a seriei de dezbateri “România Centenară”, în nouă centre universitare din ţară, printre care şi Iaşi. Acţiunea vine în continuarea apelului național lansat în luna septembrie 2016 de către Departamentul “CENTENAR” în scopul centralizării proiectelor propuse de autoritățile locale și universități în...

Sesiunea de comunicări științifice a profesorilor de Științe Socio-Umane, Istorie și Religie

În data de 27 ianuarie 2017, Sala Hașdeu a Bibliotecii Centrale Universitare “Mihai Eminescu” va găzdui Sesiunea de comunicări științifice a profesorilor de Istorie, Științe Socio-Umane și Religie din județul Iași. Inițiativă a Inspectoratului Școlar Județean Iași, manifestarea este un demers transcurricular care a devenit o permanență și un exercițiu de promovare a valorii, beneficiind, de multă vreme, și de susținerea Seminarului Teologic...

Parteneriat regional Iași-Chișinău în domeniul nefrologiei şi al transplantului renal

Parteneriatul regional de educaţie în domeniul nefrologiei şi transplantului renal dintre centrele din Iaşi şi Chişinău a fost recompensat de către Societatea Internaţională de Nefrologie (ISN) prin upgradarea la nivelul A, de excelență în formare profesională. În cadrul Spitalului “Dr. C.I. Parhon” Iaşi se derulează un parteneriat internaţional între Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi, Spitalul “Dr. C.I. Parhon”...

Peste 8.000 de ieşeni, prezenţi la manifestările prilejuite de aniversarea a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române

Aproximativ 8.000 de ieşeni au fost prezenţi, marţi, 24 ianuarie, la manifestările organizate în Piaţa Unirii cu ocazia aniversării a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române. Manifestările au debutat la ora 10.00, cu spectacolul folcloric “Noi suntem români”, susţinut de îndrăgiţii interpreţi de muzică populară Daniela Condurache, Ion Paladi, Petrică Mâţu Stoian şi Cristian Pomohaci. La ora 11.00 au început manifestările oficiale, cu...

CSM Politehnica Iaşi, remiză în meciul cu ruşii de la FC Tosno

CSM Politehnica Iaşi a remizat, luni după amiază, scor 3-3 (1-2), cu FC Tosno, ocupanta locului secund în liga a doua din Rusia, în cel de-al patrulea meci de verificare disputat în cantonamentul din Antalya. Golurile formaţiei ieşene au fost reuşite de Ciucă, în minutul 17, din pasa lui Vasile Gheorghe, Panţâru, în minutul 49, din pasa lui Sato, şi Bădic, în minutul 78, după o lovitură de colţ executată de Ţigănaşu. Antrenorul Eugen Neagoe i-a...

Spectacol dedicat Micii Uniri și târg de meșteri populari, la Palas

Palas Mall va sărbători Unirea Principatelor Române printr-un spectacol, la care sunt invitaţi toţi ieşenii. Parada costumelor de epocă şi a iei româneşti, scenete, muzică şi dansuri, precum şi un târg de meşteri populari, toate se află în programul dedicat Micii Uniri. Până luni, 30 ianuarie 2017 inclusiv, Atriumul Palas Mall găzduieşte Târgul de Meşteri Populari. Cei care îndrăgesc obiectele realizate de artizani, cu talent şi dragoste faţă...
;