Tag Archives: Bahlui

A fost semnat contractul pentru începerea lucrărilor de modernizare a Splai Mal Drept Bahlui

Primarul Mihai Chirica a anunţat joi, într-o conferinţă de presă că municipalitatea a semnat în această săptămână contractul privind execuţia lucrărilor de reabilitare şi modernizare a Splai Mal Drept Bahlui, investiţie în valoare de 37 milioane de lei. “Lucrările vor fi efectuate de asocierea Viarom Construct SRL – Conest SA. Pe primele două tronsoane, Podu de Piatră – Podu Roș și Podu Roș – Pod Tudor Vladimirescu, lucrările...

Undă verde pentru începerea lucrărilor de amenajare turistică a albiei Bahluiului

Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat marţi, cu unanimitate de voturi, studiul de fezabilitate a indicatorilor tehnico-economici şi devizului general al proiectului de amenajare turistică a albiei râului Bahlui. Investiţie cu un puternic impact estetic, dar şi economic, proiectul de amenajare arhitecturală a Bahluiului presupune, printre altele, amenajarea unui nod hidrotehnic în zona podului din Tudor Vladimirescu, ce...

Au fost finalizate studiile de fezabilitate pentru construcția a trei noi poduri peste râul Bahlui

În cursul acestei săptămâni, municipalitatea a finalizat studiile de fezabilitate pentru lucrările de execuție a celor trei poduri peste râul Bahlui, care urmează să fie construite în următoarea perioadă la Iași. După cum a anunțat primarul Mihai Chirica, cele trei poduri (rutiere și pietonale) vor fi construite din beton armat, unul în prelungirea străzii Strămoșilor din cartierul Dacia, iar celelalte două în apropierea fostului stadion ”Constructorul”...

Primăria a semnat contractul pentru construcția a trei noi poduri în oraș

Primăria a semnat în acestă săptămână contractul cu firma care urmează să execute lucrările de construcție a celor trei noi poduri peste râul Bahlui. ”Bugetul alocat de municipalitate pentru aceste investiții a fost de 420.000 de lei, fără TVA. Câștigătoare a licitației a fost o firmă din Iași, a cărei ofertă s-a ridicat la suma de 164.000 de lei, fără TVA”, a anunțat, miercuri, primarul Mihai Chirica. Potrivit documentației tehnice, cele...

Lucrările de reabilitare a Malului Stâng Bahlui au ajuns la jumătate

Lucrările la proiectul de reabilitare a Malului Stâng Bahlui decurg într-un ritm alert, până în acest moment, covorul asfaltic fiind deja turnat pe patru dintre cele cinci tronsoane ale investiției. Astfel, carosabilul este finalizat pe toată distanţa dintre Podul Metalurgie şi Podul de Piatră, pe acest sector fiind montate complet inclusive bordurile. Potriivt constructorului, stratul de uzură mai trebuie turnat doar pe tronsonul Podul Sf. Ioan – Podul...

Accesul rutier pe Bulevardul Mangeron, închis

Pentru executarea lucrărilor la obiectivul ”Modernizarea legăturii rutiere Centrul Intermodal de Transport Gara Iași”, începând cu data de 15 septembrie se închide circulația rutieră pe bd. Dimitrie Mangeron, tronsonul cuprins între bd. Tudor Vladimirescu și Podul Roș. ”Constructorul are obligația de a asigura semnalizarea rutieră conform normelor și normativelor în vigoare, atât pe timp de zi cât și pe timp de noapte. Planul de semnalizare rutieră...

Au început lucrările de reabilitare și modernizare a malului stâng al râului Bahlui

În prezența primarului interimar Mihai Chirica, în Sala Mare a Primăriei municipiului Iași a avut loc joi, 13 august, conferința de lansare a proiectului privind reabilitarea malului stâng al râului Bahlui, inclus în cadrul programului de modernizare a legăturii rutiere Centrul intermodal de transport Gara Iași, parte a proiectului de pe Axa prioritară 1, inclus în cadrul Programului Operațional Regional (POR) al Uniunii Europene. Contractul privind realizarea...

”Undă verde” pentru începerea lucrărilor de reabilitare și modernizare a malului stâng al râului Bahlui

Primăria a semnat contractul cu asocierea de firme care a câștigat licitația în vederea executării lucrărilor de reabilitare a malului stâng al râului Bahlui, în cadrul proiectului de pe Axa prioritară 1, inclus în cadrul Programului Operațional Regional (POR) al Uniunii Europene. Potrivit primarului interimar Mihai Chirica, constructorul are la dispoziție o săptămână pentru organizarea de șantier, după care va trebui să treacă efectiv la treabă....

Avalanșă de oferte pentru reabilitarea infrastructurii rutiere din zona mal drept Bahlui

Nu mai puțin de șapte firme și asociații au depus oferte pentru execuția lucrărilor de reabilitare a infrastructurii rutiere în zona industrială a municipiului Iași – zona mal drept Bahlui, proiect inclus pe Axa prioritară 1 din cadrul Programului Operațional Regional (POR) al Uniunii Europene. Potrivit unei informări a Biroului d epresă al Primăriei, cei șapte ofertanți sunt: Asocierea SC Con Ted Company cu SC Constructii Gabap SRL, pentru suma de...

Au început lucrările pe strada Sfântul Andrei

Firma RDV Construct a început lucrările de amenajare a stradelei Sfântul Andrei, calea de acces rutier care va face legătura dintre str. Palat şi Splai Bahlui Mal Stâng. Prin această nouă cale rutieră, municipalitatea intenţionează să fluidizeze traficul din zonă, asigurând o legătura directă între str. Palat şi Podul Cantemir. Practic, şoferii ieşeni vor avea o nouă cale de acces spre str. Palat fără a fi nevoiţi să ocolească. Noua cale de...
;