Tag Archives: ghid

Şcoala de ghizi din Iaşi lansează o nouă sesiune de cursuri

Marţi, 17 octombrie, va avea loc deschiderea cursurilor gratuite de agent de turism/ghid la Hotel “Unirea”. Cursul, aflat la cea de-a patra ediţie, este organizat de Asociația Turistică “Ghizii României”. Obiectivul principal al cursului este de a oferi participanților după absolvire locuri de muncă în domeniul turismului pe postul de ghid de turism local sau național, sau agent de turism. Prin această „Școală de ghizi”, Asociația...

Ghidul pentru o viață sănătoasă, promovat de profesorii ieșeni

În perioada 31 martie – 1 aprilie 2017 Şcoala Profesională Holboca organizează activități de promovare a Ghidului pentru o viaţă sănătoasă, realizat în cadrul Proiectului Erasmus+ “Be Healthy, Be Natural, Be Smart” (Fii sănătos, fii natural, fii isteț). Evenimentul are loc la Hotel Unirea Iaşi, sala Vega, după următorul program: vineri, 31 martie 2017, între orele 14.00 – 17.30, respectiv, sâmbătă, 1 aprilie 2017, între orele 10.00...

Obiectivele culturale și istorice ale Iașului, incluse într-un tur gratuit destinat turiștilor

Trei liceeni vor fi în această vară ghizi voluntari pentru turiștii care vor vizita capitala Moldovei, în cadrul unui proiect de promovare a obiectivelor istorice și culturale ale Iașului, ai cărui parteneri sunt Complexul Național Muzeal ”Moldova”, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Centrul de Informare Turistică Iași, Institutul Cultural Francez, British Council, Iași Airport, Centrul de Promovare Turistică Golia și Palas Iași. Aflat...

O nouă ediție a Iași Free City Tours, eveniment de prezentare și promovare turistică a capitalei Moldovei

Iași Free City Tours demarează cea de a doua ediție de prezentare şi promovare turistică a Iaşului. Astfel, în fiecare zi, de la ora 09.30, toți cei interesați de poveştile Iașului pornesc pe traseu, însoțiți de ghizi–voluntari, de la statuia lui Al. I Cuza din Piața Unirii. Vizitatorii orașului pot admira cu acest prilej o parte dintre cele mai importante obiective turistice ale Iașului, printre care se numără Statuia lui Ștefan cel Mare, Teatrul...

Ofertă deosebit de bogată pentru ieșeni în cadrul ”Nopții Europene a Muzeelor”

”Noaptea Europeană a Muzeelor”, eveniment care în acest an se va desfășura în noaptea de 21/22 mai, va reprezenta pentru ieşeni un bun prilej de a vizita obiectivele culturale din oraş. Cu această ocazie, municipalitatea va oferi publicului posibilitatea de a intra în Palatul Roznovanu, dar şi în noul Muzeu Municipal, realizat cu fonduri europene. Potrivit reprezentanților Primăriei, evenimentul organizat la Palatul Roznovanu se va desfăşura sub genericul...

Un nou ghid de specialitate în domeniul bolilor renale, destinat asistenților medicali de la nefrologie

Un nou ghid de specialitate, care răspunde nevoilor unor îngrijiri la standarde europene, va fi la dispoziția asistenţilor medicali care lucrează în clinicile de nefrologie, precum şi a colegilor care îngrijesc bolnavi cu afecţiuni renale. ”De câţiva ani, asistenţii medicali ieşeni se afirmă ca autori sau coautori ai unor cărţi medicale importante în diferite specialităţi. Pentru mine, este o bucurie şi un semn clar că asistentul medical vrea...

Eveniment cultural-sportiv, având ca scop promovarea unui mod de viață altfel, organizat la Iași

La sfârșitul săptămânii viitoare, la Iași va avea loc un eveniment cultural-sportiv, organizat de Asociația Turistică Ghizii României (ATGR), care are ca scop promovarea unui mod de viață altfel, prin cultură și activități sportive în aer liber. De asemenea, evenimentul, care se va desfășura sâmbătă, 6 mai, începând cu ora 10.00, în zona Copou, își propune să scoată în evidență modul de lucru în echipă, toate activitățile incluse în...

Ghid de informare și monitorizare, destinat bolnavilor de bronhopneumonie obstructivă cronică

Societatea Română de Pneumologie, cu sprijinul GSK România, a lansat marți, 21 ianuarie, ”Jurnalul Pacientului cu BPOC” – ghid de informare și monitorizare care ajută pacienții și medicii să țină sub control această boală cronică. Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) reprezintă un grup de boli cronice ireversibile, care determină dispnee (dificultatea respirației, gâfâială), din cauza faptului că aerul nu este expirat corespunzător...
;