Tag Archives: sala de sport
Iașul va avea cea mai modernă sală de sport din țară
Iașul va avea, în curând, cea mai modernă sală de sport din România. Investiția, în valoare de 213 milioane de lei, va fi realizată de Compania Națională de Investiții (CNI) cu fonduri puse la dispoziție de Guvern. Promisiunea a fost făcut de ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administației (MDLPA), Cseke Attila, joi, la Iași, în cadrul întâlnirilor pe care acesta le-a avut cu autoritățile locale. „Încă din anul 2020 am avut discuții...
Alte trei școli gimnaziale din municipiul Iași vor avea săli de sport
Primarul Mihai Chirica a semnat marți, 4 ianuarie, trei contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construire a trei noi săli de sport în municipiul Iași, în cadrul Școlilor Gimnaziale “Nicolae Iorga”, “Alexandru Vlahuță” și respectiv “George Coșbuc”. Potrivit contractelor semnate de autorități cu asocierea de firme câștigătoare a licitației (Prima Construct SRL – Refconsteel SRL), lucrările urmează să fie executate...
Săli de sport pentru încă patru unităţi de învăţământ din municipiu
Consilierii locali ieşeni s-au întrunit vineri, 29 ianuarie, în prima şedinţă ordinară din acest an, pe ordinea de zi a întâlnirii figurând 33 de proiecte de hotărâre. Printre cele mai importante dintre ele, care au trecut de votul aleşilor locali, se numără cele privind construirea a trei săli de sport la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga”, Școala Gimnazială ”Alexandru Vlahuță” și la Școala Gimnazială ”George Coșbuc”, dar şi a...
Iaşul va avea o sală de sport multifuncţională cu o capacitate de 10.000 de locuri
Întruniţi în şedinţă ordinară, consilierii locali au aprobat în şedinţa de astăzi indicatorii tehnico economici privind construcţia noii săli polivalente care urmează să fie construită în zona Moara de Vânt. Potrivit proiectului tehnic, imobilul va avea o capacitate de peste 10.000 de locuri, la care se adaugă spații de parcare, accese și spații cu specific comercial și alte funcțiuni. De asemenea, clădirea ca dispune şi de o sală de sport...
Trei unităţi şcolare vor beneficia, în curând, de săli noi de sport
Autorităţile locale continuă demersurile pentru construirea a trei noi săli de sport școlare la tot atâtea unități de învățământ. Astfel, joi, 2 iulie, primarul Mihai Chirica a semnat un contract de servicii privind elaborarea studiilor de fezabilitate pentru săli de sport la Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”, Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” și Școala Gimnazială „George Coșbuc”. Studiile de fezabilitate vor fi elaborate de SC...
Provoacă-ne să-ți oferim experiențele mult dorite! Palas ești tu!
În ultimii șapte ani, Palas reprezintă atracția numărul unu din regiune când te gândești la shopping, relaxare, distracție și, pentru mii de persoane, locul de muncă. Pentru prima dată în țară, un ansamblu mixt întreabă în mod direct comunitatea ce așteptări are. Brandul preferat, un job mult dorit, o sursă inedită de divertisment? Te provocăm să ne provoci!
„Târguri caritabile”, „ateliere de gătit”, „un loc de joacă pentru copii”,...
O nouă grădiniță și o nouă sală de sport în municipiul Iași
În prezenţa primarului Mihai Chirica, la Iaşi au fost inaugurate marţi, 10 septembrie, două importante obiective pentru învățământul preuniversitar, este vorba despre Corpul B „Sfânta Maria” al Grădiniței cu Program Prelungit (GPP) nr. 1 „Centenar” și, respectiv, Sala de sport a Liceului Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”. Potrivit Biroului de presă al Primăriei, în cadrul evenimentelor de la cele două unități de învățământ,...
Centru social destinat locuitorilor din zona Cicoarei, amenajat de Primărie
Proiectul de reabilitare şi modernizare a zonei Cicoarei din municipiul Iaşi, iniţiat de municipalitate, va include, pe lângă construirea noului pod peste râul Bahlui, a canalului de desecare şi a unei reţele moderne de canalizare, şi construcţia unui centru social destinat locuitorilor din zonă. „Este vorba despre un centru unde populaţia care locuieşte în această zonă urmează să fie reintegrată din punct de vedere social şi profesional. Acest...
Chirica: Dau câte o sticlă de şampanie fiecărui locuitor din Miroslava dacă în comună se construieşte sala de sport
Primarul Mihai Chirica promite că, în cazul în care la Miroslava va fi construită sala de sport promisă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Maricel Popa, locuitorii acestei localităţi vor primi din partea sa câte o sticlă de şampanie. „Dacă domnul Popa face sala de sport pe care a promis-o la Miroslava, cu o capacitate de 16.000 de locuri, atunci eu voi da câte o sticlă de şampanie la fiecare locuitor al comunei, chiar dacă ar fi să mă împumut,...
Comuna Belcești va avea un campus școlar la standarde europene
Debutul anului şcolar vine cu veşti bune pentru elevii comunei Belceşti, din judeţul Iaşi, după ce conducerea Primăriei a anunţat obţinerea finanţării pentru continuarea lucrărilor la campusul şcolar din această localitate. Investiţia, începută în urmă cu doi ani, a rămas în paragină, după ce nu a mai avut sprijinul financiar al Guvernului. Prin eforturi concentrate, primarul Constantin Ciobăniţă a reuşit să obţină resursele necesare din...