Tag Archives: scriitori
Prezenţa publicului la evenimentele FILIT este gratuită
Programul celei de-a VI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT), manifestare care se va desfăşura în perioada 3-7octombrie, la Iaşi, conţine peste o sută de evenimente dedicate publicului larg şi profesioniştilor. Potrivit organizatorilor, acestea vor fi structurate după cum urmează: întâlniri ale scriitorilor în liceele ieşene, la cluburile de lectură Alecart şi Logos, la Casa Fantasy (Biblioteca Judeţeană „Gheorghe...
Ediţia din acest an a FILIT va fi dedicată Centenarului Marii Uniri
Cea de-a A VI-a ediție a Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) de la Iaşi, eveniment care se va desfăşura în perioada 3 – 7 octombrie, la Iaşi, reunește sute de profesioniști din domeniul cultural din țară și din străinătate. Potrivit organizatorilor, ediţia din acest an va fi una specială, fiind dedicată Centenarului Marii Uniri. “Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași este un eveniment complex,...
Gala “Scriitorii Anului” a ajuns la cea de-a doua ediţie
În organizarea Uniunii Scriitorilor din România (USR) şi cu sprijinul Primăriei şi al Casei de Cultură “Mihai Ursachi” a Municipiului, la Iaşi va avea loc în perioada 1-2 noiembrie cea de-a doua ediţie a Galei “Scriitorii Anului”, eveniment în cadrul căruia vor fi recompensaţi 12 scriitori ai anului, în urma votului juriului desemnat de USR. În acest an, juriul este format din Mircea Mihăieş, câştigătorul ediţiei de anul trecut...
Scriitori printre liceeni, la Colegiul Național „Garabet Ibrăileanu”
In ziua de 6 octombrie 2017, elevii Colegiului Național ”Garabet Ibrăileanu”, Iași au participat alături de profesori, la desfășurarea activității „Scriitori printre liceeni”, desfășurată la Casa de Cultură ”M. Ursachi”, eveniment organizat în cadrul FILIT.
Scopul activității a fost reprezentat de popularizarea, în rândul tinerilor, a valorilor literare contemporane, formarea gustului estetic și dezvoltarea...
FILIT în școala ieșeană
Inspectoratul Școlar Județean Iași derulează proiectul FILIT în școala ieșeană (ediția a V-a, 4-8 octombrie 2017), suită distinctă de manifestări culturale în cadrul Festivalului Internațional de Literatură și Traducere, în organizarea cărora I.S.J. este partener tradițional al Muzeului Literaturii Române – inițiator al evenimentului.
Agenda acestei noi ediții include proiectele deja consacrate, cu implicarea unui număr de peste 1000 de elevi...
Întâlnire cu scriitori bucovineni
Sâmbătă, 22 aprilie 2017, ora 11, la Muzeul Unirii Iaşi, are loc o întâlnire cu scriitorii bucovineni Sorin Cotlarciuc, cu volumul „Magia haimanalelor” și Ioan Mugurel Sasu, cu volumul „Robinetul”, prezentate de Mihai Batog Bujeniţă, Luminiţa Ignea, Vasile Larco, Emilian Marcu şi Cella Negoiescu.
Vor fi prezente la eveniment personalităţi ieşene: scriitorii Liviu Apetroaie, Valeriu Stancu, Valentin Talpalaru, Horia Zilieru, prof.univ.dr...
Întâlnire cu scriitoarea Eugenia Bulat
Sâmbătă, 18 martie 2017, ora 12, la Muzeul Unirii Iaşi, are loc o întâlnire cu scriitoarea Eugenia Bulat de la Chişinău, eveniment ce se desfăşoară în cadrul proiectului “Scriitori basarabeni la Iaşi”, iniţiat de Asociaţia “Universul Prieteniei”.
Vor participa prof. univ.dr. Nicolae Creţu, scriitorii Horia Zilieru, Emilian Marcu, Valentin Talpalaru, Constantin Mănuţă, Vasile Fluturel – membrii USR, conf. univ. dr. Diana Vrabie (Bălţi,...
Ofertă deosebit de bogată pentru ieșeni în cadrul ”Nopții Europene a Muzeelor”
”Noaptea Europeană a Muzeelor”, eveniment care în acest an se va desfășura în noaptea de 21/22 mai, va reprezenta pentru ieşeni un bun prilej de a vizita obiectivele culturale din oraş. Cu această ocazie, municipalitatea va oferi publicului posibilitatea de a intra în Palatul Roznovanu, dar şi în noul Muzeu Municipal, realizat cu fonduri europene. Potrivit reprezentanților Primăriei, evenimentul organizat la Palatul Roznovanu se va desfăşura sub genericul...
Întâlnire cu scriitorii români contemporani și operele lor, la LIBREX
Biblioteca Județeană ”Gheorghe Asachi” Iași invită publicul la o întâlnire cu scriitori români contemporani și operele lor, joi, 10 martie, de la ora 13.30, la Palas Mal, Atrium, nivel 0, zona I de evenimente AGORA EX LIBRIS I – La Fântână. Invitații Bibliotecii Judewțene la ediția din acest an a Târgului LIBREX sunt Michael Haulică, Dănuț Ungureanu, Bogdan Hrib și Anamaria Ionescu. Cei patru scriitori sunt în căutarea publicului ieșean,...
Omagiu scriitorului Mihai Batog Bujeniţă, la împlinirea vârstei de 70 ani
Duminică, 8 noiembrie 2015, ora 10, la Biblioteca Judeţeană “Gheorghe Asachi” Iaşi, va avea loc un eveniment de omagiere a scriitorului Mihai Batog Bujeniţă, la împlinirea vârstei de 70 ani. Vor participa scriitori, membrii USR (Emilian Marcu, Constantin Mănuţă, Valeriu Stancu etc), membrii ai Asociaţiei Literare “Păstorel” şi ai Asociaţiei “Universul Prieteniei”, precum şi publicul ieşean iubitor de evenimente culturale. Vor...