Tag Archives: Sfanta Cuvioasa Parascheva
Peste 35.000 de credincioși, prezenți la Slujba prilejuită de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 35.000 de credincioși au participat vineri, 14 octombrie, la slujba Sfintei Liturghii, prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iașului și a Întregii Moldove, oficiată începând cu ora 9.00 pe podiumul amplasat pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane, de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi.
Soborul arhiereilor a cuprins atât ierarhi din diferite eparhii ale țării, cât și...
Peste 170.00 de pelerini au trecut până acum prin fața raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Până în această dimineață, la ora 09.00, prin fața raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț trecuseră să se închine aproximativ 170.800 de credincioși, potrivit estimărilor Jandarmeriei, iar rândul la intrarea în curtea interioară a Mitropoliei, în lungime de câțiva kilometri, număra aproximativ 15.000 de persoane. Timpul estimat pentru a ajunge la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și...
Peste 145.000 de pelerini au trecut până acum prin fața raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Până în această seară, la ora 20.30, prin fața raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț trecuseră să se închine aproximativ 145.000 de credincioși, potrivit estimărilor Jandarmeriei, iar rândul la intrarea în curtea interioară a Mitropoliei număra aproximativ 12.500 de persoane.
De la debutul manifestărilor prilejuite de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și până la această oră, 154 de persoane...
Mesajul primarului Mihai Chirica la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Ocrotitoarea Iașului și a Întregii Moldove
De peste trei decenii, Sărbătorile Iașului au devenit unul dintre cele mai frumoase și mai emoționante momente din fiecare toamnă. Zecile de mii de pelerini și turiști din întreaga țară și din străinătate care vin în Capitala Moldovei, precum și ieșenii care străbat străzile orașului, creează o atmosferă solemnă și emoționantă.
Sărbătorile din acest an sunt cu atât mai așteptate cu cât ele au loc după trei ani de dificile restricții...
Peste 123.000 de pelerini au trecut până acum prin fața raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Până în această dimineață, la ora 08.00, prin fața raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț trecuseră să se închine aproximativ 123.700 de credincioși, potrivit estimărilor Jandarmeriei. În acest moment, rândul la intrarea în curtea interioară a Mitropoliei numără aproximativ 500 de persoane.
De la debutul manifestărilor prilejuite de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și până la această oră,...
Peste 100.000 de pelerini au trecut până acum prin fața raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Până în această dimineață, la ora 08.00, prin fața raclei cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț trecuseră să se închine aproximativ 100.100 de credincioși, potrivit estimărilor Jandarmeriei. În acest moment, rândul la intrarea în curtea interioară a Mitropoliei numără peste 1.250 de persoane.
De la debutul manifestărilor prilejuite de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și până la această oră, 119...
Vineri, 14 octombrie, de Ziua Sfântei Cuvioase Parascheva, elevii și profesorii ieșeni vor avea liber
Vineri, 14 octombrie, de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, elevii și profesorii din învățământul preuniversitar ieșean vor avea zi liberă. Măsura a fost luată ca urmare a faptului că mai multe școli și licee sunt situate în centrul orașului, respectiv în zona în care se va desfășura Sfânta Liturghie prilejuită de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, iar accesul elevilor și profesorilor la unitățile de învățământ respective va fi...
Peste 74.000 de pelerini au trecut până acum pe la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Până în această seară, la ora 20.00, pe la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva trecuseră să se închine aproximativ 74.000 de credincioși, potrivit estimărilor oferite de Jandarmerie. La aceeași oră, rândul la intrarea în curtea interioară a Mitropoliei număra peeste 2.000 de persoane. Potrivit aceleiași surse, de la debutul manifestărilor prilejuite de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva și până la această oră, 98 de persoane au avut...
Sfaturile medicului Florin Roșu adresate pelerinilor aflați în aceste zile la Iași, la Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva
Sărbătorile Iașului, cu serbarea Sfintei Cuvioase Parascheva este perioada cea mai așteptată, atat pentru ieșeni cat și pentru credincioșii din toată țară care aleg să vină în Capitala Moldovei în zilele următoare.
Ca să nu umbrim frumusețea sărbătorilor și pentru că bolile nu țin cont de sărbătoare este chibzuit să urmam câteva sfaturi. Cu toții avem cu siguranță o rudă, un prieten sau cunoaștem pe cineva care va sta la rând pentru...
Mesajul ÎPS Teofan adresat credincioșilor la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva
„Mergi în pace, pelerinule!” este un cuvânt străvechi pe care îl rosteau cei de demult pentru cei care plecau în pelerinaj, mergeau în pelerinaj la diferite locuri sfinte ale creștinătății.
„Mergi în pace, pelerinule!” este și cuvântul pe care îl adresez tuturor acelora care au venit, care vin și vor veni anul acesta la Iași pentru a se închina în fața raclei cu sfintele moaște ale Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, cea mult...


