Tag Archives: spitalul modular Letcani

Linie specială de autobuz pentru cadrele medicale de la Spitalul modular Leţcani

Odată cu repunerea în funcțiune a Spitalului Mobil „Sfânta Parascheva” de la Lețcani, Primăria Municipiului Iași își reafirmă disponibilitatea de a ajuta, în continuare, prin orice mijloace, sistemul sanitar ieșean în lupta de combatere a pandemiei de COVID-19. Astfel, într-o primă fază, în semn de solidaritate cu personalul medical și nemedical care va lucra la unitatea medicală de la Lețcani, Primăria va dispune Companiei de Transport Public...

Consiliul Județean a inițiat demersurile pentru redeschiderea spitalului modular de la Lețcani

Consiliul Județean Iași și Instituția Prefectului Judeţul Iaşi au organizat luni o întâlnire cu managerii și reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași, Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST), pentru a verifica stadiul de remediere a deficiențelor identificate de Corpul de control al Ministerului Sănătății și...

Spitalul modular de la Leţcani rămâne închis

Conducerea Spitalul de Boli Infecțioase “Sfânta Paraschgeva” împreună cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) au decis astăzi că spitalul modular de la Lețcani va fi redeschis doar după ce vor exista toate condițiile tehnice și documentația necesară pentru a funcționa fără niciun risc pentru pacienți și pentru actul medical. ,,Deși decizia autorităților medicale nu este cea pe care aș fi dorit-o, am convingerea...

EURONEST contestă concluziile raportului Corpului de Control al Ministrului Sănătății de la Spitalul Modular Lețcani

Conducerea Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST, instituţie care este proprietara Spitalului Mobil de la Leţcani, destinat bolnavilor cu forme medii şi grave de COVID-19, se arată indignată de declaraţiile făcute ieri de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, privind concluziile raportului Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii cu privire la modul în care a fost achiziţionat acest obiectiv şi deficienţele de...

Spitalul Modular de la Leţcani rămâne, în continuare, închis

Spitalul Modular de la Leţcani, destinat pacienţilor cu forme medii şi grave  de COVID-19 rămâne, în continuare, închis, până la remedierea tuturor deficienţelor constatate în raportul Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii, a anunţat astăzi Costel Alexe, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi. În raport au fost semnalate o serie de deficiențe care afectează desfășurarea optimă a actului medical, motiv pentru care au fost dispuse...

Un alt pacient din incendiul de la Piatra Neamţ a pierdut lupta cu virusul

Un alt pacient dintre cei şase transferaţi în urmă cu două săptămâni în urma incendiului izbucnit la Spitalul Judeţean Neamţ a decedat în această dimineaţă la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) de la Spitalul modular de la Leţcani, a anunţat dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Toţi erau pacienţi cu vârsta peste 65 de ani, care prezentau şi o serie de morbidităţi, însă nu aveau leziuni în...

Alţi doi pacienţi de la Neamţ au pierdut lupta cu virusul

Alţi doi pacienţi dintre cei şase aduşi în urmă cu o săptămână în urma incendiului de la Piatra Neamţ au decedat în cursul acestui week-end la Spitalul modular de la Leţcani, a anunţat, astăzi, dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Ambii pacienţi aveau vârste de peste 65 de ani şi sufereau de comorbidităţi. Aceştia se alătură, astfel, celorlalţi doi pacienţi transferaţi de la Piatra Neamţ, care au pierdut...

Încă un pacient de la Neamţ, internat la Leţcani, a pierdut lupta cu virusul

Încă un pacient dintre cei şase care au fost aduşi în week-end la Spitalul modular de la Leţcani, de la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) a Spitalului Judeţean Neamţ, a decedat în această seară, a anunţat dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi. Potrivit acesteia, este vorba despre o femeie în vârstă de 68 de ani, care suferea şi de alte comorbidităţi. Este cel de-al doilea pacient adus de la Piatra...

Cinci pacienţi cu COVID-19, aduşi de la Bucureşti la Iaşi. Doi dintre aceştia, internaţi la Spitalul modular de la Leţcani

Cinci pacienţi bolnavi de COVID-19, care nu au mai avut loc în secţiile de terapie intensivă din spitalele din Bucureşti, sunt transportaţi în cursul acestei zile la Iaşi, unde urmează să fie internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase şi, respectiv, la Spitalul mobil de la Leţcani, a anunţat dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase. „În cursul zilei de astăzi, alţi cinci pacienţi de terapie intensivă vor veni de la Bucureşti...

Consiliul Judeţean a aprobat înfiinţarea a două noi linii de gardă la Spitalul modular de la Leţcani

În cadrul şedinţei extraordinare desfăşurată, astăzi, în sistem de videoconferinţă, prin intermediul platformei ZOOM, consilierii judeţeni ieşeni au aprobat cu unanimitate de voturi înfiinţarea a două linii de gardă, una în specialitatea boli infecţioase şi una în specialitatea ATI, pentru Spitalul modular de la Leţcani (secţie exterioară a Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi). În cadrul aceleiaşi întâlniri, consilierii judeţeni au mai...
;