Tag Archives: virus
Încă 68 de ieşeni, izolaţi la domiciliu din cauza coronavirusului
Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), luni, 2 martie, la ora 16.00, la nivelul judeţului Iaşi erau înregistrate 391 de persoane care au călătorit în zonele de risc şi care erau izolate la domiciliu fiind suspecte de infectare cu coronavirus, cu 68 mai multe faţă de ziua anterioară. În vederea îndeplinirii acţiunii de supraveghere a persoanelor izolate la domiciliu, Compartimentul de Epidemiologie din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică...
Primăria va achiziţiona măşti împotriva răspândirii gripei, care vor fi distribuite elevilor şi studenţilor
Municipalitatea ieşeană va achiziţiona, prin intermediul Direcției de Asistență Socială (DAS) stocuri suplimentare de materiale necesare pentru dezinfectare, măşti și mănuși de protecție împotriva răspândirii virusului gripal sezonier pentru cele 90 de cabinete de medicină școlară, dintre care 83 în cadrul unităților de învățământ preuniversitar și șapte la universități. De asemenea, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică (DSP)...
Campania de testare a apariţiei virusului hepatitei C continuă în judeţul Iaşi
Specialiștii din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva” vor începe marţi, 28 ianuarie, efectuarea primelor teste pentru depistarea hepatitei C la persoanele defavorizate din Târgu Frumos, în cadrul acţiunii demarate anul trecut în colaborare cu Consiliul Judeţean Iaşi. Acțiunea se înscrie în Programul Național de Screening privind infecția cu virusul hepatitic C la populația defavorizată din zona de nord-est a țării, lansat...
Tot mai mulţi ieşeni au început să se vaccineze împotriva gripei
Singura soluţie pentru eliminarea riscului de contractare a gripei sezoniere o reprezintă vaccinarea, a anunţat prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului de Boli Infecţioase “Matei Balş” din Capitală, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Iaşi. Potrivit lui Streinu Cercel, în acest an, vaccinul antigripal, pus la dispoziţie de Ministerul Sănătăţii, este unul tetravalent, omologat de Organizaţia Mondială...
Primul caz de pestă porcină în judeţul Iaşi, înregistrat în comuna Butea
Prezența virusului pestei porcine africane (PPA) a fost confirmată în cazul a doi porci domestici dintr-o gospodărie din satul Butea, comuna Butea, judeţul Iaşi. Potrivit Biroului de presă al Prefecturii judeţului Iaşi, suspiciunea a fost declarată de medicul circumscripției locale sanitar-veterinare în data de 18 septembrie, examenul serologic confirmând în data de 19 septembrie diagnosticul. „Ca urmare a acestei situații a fost convocat în regim...
În judeţul Iaşi a fost demarată campania pentru depistarea virusului hepatitei C
Campania pentru depistarea virusului hepatitei C a început vineri, 27 octombrie, la Iași, în urma acordului semnat între Institutul Național de Boli Infecțioase “Prof. Dr. Matei Balș” din Bucureşti, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase “Sfânta Parascheva” din Iaşi și Consiliul Județean (CJ) Iași. Potrivit iniţiatorilor programului, în cadrul proiectului vor fi testate peste 700 de persoane. Conform studiilor publicate de medicii infecționiști,...
Luna octombrie, cea mai indicată pentru efectuarea vaccinului antigripal
Odată cu sosirea anotimpului rece au apărut și cazurile de gripă, caracterizate prin infecții ce afectează tractul respirator superior, care se răspândesc cu ușurință, în special prin tuse, strănut, sau în urma contactului direct cu o persoană infectată. Pentru cea mai mare parte a populației, efectele gripei nu sunt grave de obicei, însă în cazul persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, al femeilor însărcinate și al bolnavilor cronici, cei care...
Măsuri de prevenire a apariției pestei porcine africane în județul Iași
Prefectul județului Iași, Marian Grigoraș, a convocat luni, 26 septembrie, o ședință extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor Iași (CLCB). Întâlnirea a avut loc la solicitarea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), tema principală analizată fiind gradul de risc ridicat reprezentat de pesta porcină africană pentru județul Iași. Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat în Republica Moldova,...
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei, marcată la Iași
Ziua Mondială de Luptă împotriva Hepatitei, eveniment care se marchează anual pe data de 28 iulie are ca atemă în acest an hepatita virală, reprezentând o oportunitate de a sensibiliza şi de a induce o schimbare reală în prevenirea bolilor şi a accesului la testare şi tratament. La nivel mondial, 400 de milioane de persoane trăiesc cu virusurile hepatitei B şi C şi 1,4 milioane mor anual din cauza acestor infecţii. 95% din oamenii care trăiesc cu hepatite...
Primul caz de gripă, înregistrat în acest an în județul Iași
Campania de vaccinare antigripală, inițiată de Ministerul Sănătății, decurge în județul Iași în parametrii normali. Aceasta a demarat pe data de 16 octombrie 2015, Ministerul Sănătăţii repartizând județului Iași o primă tranță constând în 10.600 de doze de vaccinuri antigripale. Dozele de vaccin au fost distribuite în spitale, pentru imunizarea împotriva gripei de sezon a personalului medico-sanitar, în unităţile de asistenţă medico-sociale,...