Tag Archives: acum

”Mini-târguri de Paşte”, organizate în cartiere

Alături de manifestările specifice, care urmează să fie organizate în perioada următoare pe pietonalul Ştefan cel Mare și Sfânt, Primăria municipiului Iaşi pune la dispoziţia comercianţilor şi alte locaţii pentru desfacerea produselor destinate Sărbătorilor pascale, aflate în toate cartierele din oraş. Astfel, după cum precizează reprezentanții municipalității, într-un comunicat de presă, ”mini-târgurile” de Paște, organizate în cartiere,...

”Ziua NATO în România”, sărbătorită și la Iași

Duminică, 6 aprilie, va fi sărbătorită “Ziua NATO în România”. Cu această ocazie, în Piaţa Tricolorului, din municipiul Iași, va fi organizată o ceremonie militară. Manifestările vor începe la ora 10.00 şi se vor încheia în jurul orei 10.40. ”În această perioadă, reprezentanţii autorităţilor vor rosti scurte alocuţiuni, va fi oficiat un ceremonial religios, va fi arborat drapelul României, al N.A.T.O şi va avea loc defilarea...

ISU își deschide porțile pentru elevii din județul Iași

Timp de cinci zile, în perioada 7-11 aprilie 2014, sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi, dar şi subunităţile din Zona industrială şi din localităţile Paşcani şi  Tîrgu Frumos, îşi vor deschide porţile pentru a primi vizita preşcolarilor şi elevilor de la instituţiile de învăţământ din judeţ. În cadrul programului „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, derulat...

Modificarea Legii pensiilor, dezbătută la Iași, în prezența ministrului pentru Dialog Social

În Sala Galbenă a Instituției Prefectului Județului Iași a avut loc vineri, 4 aprilie, ședinţa Comisiei de Dialog Social a județului Iași, la care a fost prezentă și Aurelia Cristea, ministrul delegat pentru Dialog Social. La dezbaterea, care a fost deschisă de prefectului judeţului Iaşi, Romeo Olteanu, au fost abordate aspectele legate de Legea Medierii, Legea Dialogului Social, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, modificarea Legii Pensiilor, precum...

Lansare de carte, urmată de conferința ”Serviciile secrete germane în România 1939-1945”, la Centrul Cultural German

Centrul Cultural German (CCG) Iași anunță lansarea volumului ”Manual Diplomatic și Consular“, elaborat de Constantin I. Karadja, editat de dr. Ottmar Traşcă și Stelian Obiziuc, apărut la Editura ”Argonaut”. Evenimentul, care va avea loc miercuri, 9 aprilie, începând cu ora 18.00, la sediul Centrului Cultural German, în Sala ”Bertolt Brecht”, va fi urmat de conferința “Serviciile secrete germane în România 1939-1945”, susținută de...

Proiect privind creșterea șanselor de ocupare a unui loc de muncă, destinat șomerilor din Regiunea de Nord-Est

Centrul de Dezvoltare Socială anunță lansarea proiectului ”Sisteme Inovative pentru Muncă” – SIM, care are ca scop creșterea șanselor de ocupare a unui loc de muncă și de îmbunătățire a calității vieții pentru minim 270 persoane din Regiunea de Nord Est (şomeri, inclusiv şomeri de lungă durată, persoane inactive, persoane în căutarea unui loc de muncă), prin intermediul oportunităţilor oferite de noile tehnologii informatice de telecomunicaţii...

Iașul, punte de legătură între consiliile raionale din Republica Moldova și consiliile județene din România

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, președintele Euroregiunii Siret-Prut-Nistru (ESPN), împreună cu președinții din 25 de raioane din Republica Moldova și primarul municipiului Bălți, s-au aflat joi, 3 aprilie,  într-o vizită de lucru în județul Prahova, cel mai nou membru al ESPN. În program au fost incluse viizite de lucru la sediul Consiliului Județean (CJ) Prahova, din Ploiești, precum și la ”Industrial Park”...

ASR Principele Nicolae, în Iași pentru campania de donații de carte “Cărțile copilăriei în fiecare casă”

Curtea Veche Publishing și Clubul Rotary “Curtea Domnească” readuc în Iași campania de donații “Cărțile copilăriei în fiecare casă”, parte a programului național de lectură susținut de membrii Familiei Regale a României. În perioada 2-4 aprilie 2014, echipa editurii Curtea Veche se află în județul Iași pentru a oferi cărți către 2000 de copii din 10 sate, iar ASR Principele Nicolae al României, coordonator al programului de donații, va...

Concurs de interpretare critică ”Garabet Ibrăileanu”, organizat la Iași

Colegiul Naţional ”Garabet Ibrăileanu” din Iaşi organizează sâmbătă, 5 aprilie, cea de-a X-a ediţie a Concursul de interpretare critică ”Garabet Ibrăileanu”, manifestare inclusă în Calendarul concursurilor interjudețene / regionale școlare și în Calendarul activităţilor educative naționale.  Concursul se desfășoară în parteneriat cu Facultatea de Litere din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Inspectoratul...

O nouă ediție a ”Bursei Generale a Locurilor de Muncă”, organizată la Iași și Pașcani

În organizarea Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AFOFM) Iaşi, vineri, 11 aprilie, între orele 9.30 – 13.30, în Sala Foayer a Casei de Cultură a Studenţilor (CCS) din municipiul Iaşi, precum și la Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu” din municipiul Paşcani, se va desfășura o nouă ediție a ”Bursei Generale a Locurilor de Muncă”. După cum a declarat Gabriela Vasilache, directorul executiv al AJOFM Iași, acţiunea este organizată...
;