Tag Archives: aniversare
9 ani de Palas Iași: o investiție de 310 milioane de euro, o contribuție la bugetul local și de stat de 39,6 milioane euro, peste 9.000 de locuri de muncă și un oraș pus pe harta investițiilor globale
Pe 31 mai, Palas Iași a aniversat 9 ani de la inaugurare, materializați prin proiecte ambițioase și inovatoare, crearea de oportunități economice și sociale pentru oraș, precum și printr-o abordare integrată a ceea ce înseamnă dezvoltare urbană și economică. În cei 9 ani de existență, Palas Iași a repus capitala Moldovei pe harta orașelor europene în care merită să investești, să muncești și să trăiești, Iașul fiind în prezent al doilea...
Manifestări prilejuite de aniversarea a 135 de ani de la naşterea poetului George Topârceanu
Pe 20 martie se vor împlini 135 de ani de la nașterea lui George Topîrceanu (20 martie 1886 – 7 mai 1937), „poet până în măduva oaselor” (Liviu Rebreanu), prozator, memorialist şi publicist, cu diverse preocupări artistice, prea puțin cunoscute publicului. Anual, în luna martie, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează o serie de evenimente dedicate acestuia, în cadrul evenimentului de tradiție „Baladă pentru chiriașul grăbit”....
Manifestări prilejuite de aniversarea a 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, organizate la Iaşi
La aniversarea a 171 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, la bustul poetului, din Parcul Copou, a avut loc vineri, 15 ianuarie, o ceremonie de depunere de coroane de flori. Alături de numeroşi ieşeni, care în ciuda restricţiilor sanitare impuse de pandemie şi de vremea deloc prielnică au ţinut să asiste la manifestările desfăşurate cu această ocazie în Parcul Copou, la eveniment a fost prezent şi primarul Mihai Chirica, care cu acest prilej a ţinut...
29 de ani de la deschiderea pentru public a Muzeului „Poni – Cernătescu”
În acest an se împlinesc 29 de ani de la deschiderea pentru public a Muzeului „Poni – Cernătescu”, din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași. Aniversarea va fi marcată în perioada 10 – 12 decembrie cu o serie de evenimente online, sub genericul Zilele Muzeului „Poni-Cernătescu”. Publicul va putea urmări evocări ale unor personalități cu importante contribuții la dezvoltarea științei și învățământului din România:...
Casa de Cultură a Studenților din Iași sărbătorește 63 ani de la înființare
Încă de la apariția ei, Casa de Cultură a Studenților din Iași a devenit un adevărat reper în viața culturală și spirituală a Iașului și apoi a țării, reușind să transforme într-un punct de referință, și reper de atracție pentru toți care îi pășesc pragul. Anii de studenție pentru cei care au făcut sau fac parte din formațiile ce activează aici, le-au rămas un punct nodal, un adevărat reper, în memorie. La Casa de Cultură a Studenților...
UAIC și UNAGE au sărbătorit împreună 160 de ani de la înființare
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE) au organizat luni, 26 octombrie 2020, începând cu ora 11, ceremonia aniversară comună care a celebrat împlinirea a 160 de ani de la înființarea celor două instituții. La eveniment, care a avut loc în Aula Magna „Mihai Eminescu”, au participat prof. univ. dr. Tudorel TOADER – rectorul UAIC, prof. univ. dr. Aurelian BĂLĂIȚĂ –...
Decor de poveste pentru evenimente de neuitat, pe terasa Congress Hall din Ansamblul Palas
Contextul s-a schimbat, dar momentele speciale rămân la fel de importante. Congress Hall din ansamblul Palas a amenajat terasa generoasă și oferă acel decor de poveste, în aer liber, de care evenimentele au nevoie pentru a fi unice. Echipa de organizare este atentă la toate detaliile, mai ales la măsurile de siguranță și distanțare fizică.
Unirea a două destine, venirea pe lume a unui copil, bucuria aniversării sunt doar câteva dintre momentele pe care...
A fost lansată campania “Căutăm Ateneu!”
În contextul în care Ateneul Naţional din Iaşi împlinește anul acesta o sută de ani, dar și pentru că prima societate, intitulată „Ateneul Român”, a luat ființă la Iași, în 1860, având-l președinte fondator pe Mihail Kogălniceanu, echipa Ateneului demarează campania “Căutăm Ateneu!”. În perioada interbelică, în care cultura românească cunoștea o reală dezvoltare, la nivel național fuseseră contruite peste 300 de Atenee Populare,...
Star of Hope aniversează 30 de ani de activitate în România
Joi. 5 decembrie, la Hotel Internațional din Iaşi a avut loc ceremonia de marcare a 30 de ani de activitate a organizaţiei caritabile Star of Hope în România. Cu acest prilej, Excelența Sa Therese Hydén, ambasadorul Suediei în România, Eric Lennart Eriksson, președintele Star of Hope International Suedia și cetățean de onoare al Iașului, Ulrika Kallin, director al Star of Hope International Suedia, și Mikael Oscarsson, parlamentar suedez, susținător...
Colegiul Național „Emil Racoviță” aniversează 55 de ani de existență
Colegiul Național „Emil Racoviță” din Iași aniversează în aceste zile 55 de ani de existenţă, motiv pentru care în perioada 11 – 15 noiembrie, conducerea acestei instituţii de învăţământ marchează evenimentul printr-o serie de activități diverse, interesante și educative. Deschiderea festivă a Zilelor Colegiului „Racoviță” a avut loc luni, 11 noiembrie, eveniment la care a participat și primarul municipiului Iași, Mihai Chirica. Marți...