5:32 pm - Wednesday November 25, 2798

Tag Archives: bursa

Expoziție de fotografie Marc Schroeder, la Palatul Culturii

Muzeul de Istorie a Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” și Centrul Cultural German (CCG) Iaşi anunţă organizarea în perioada 9 noiembrie 2018 – 13 ianuarie 2019, a expoziției de fotografie „Speranța moare ultima. Foști deportați în Rusia Sovietică își aduc aminte”, realizată de Marc Schroeder. Vernisajul va avea loc vineri, 9 noiembrie, la ora 17.00, la Palatul Culturii, în prezența artistului fotograf. Realizată în...

Deschiderea noului an academic la UMF Iaşi

Studenți, părinți, cadre didactice, rectori ai universităților publice, oficialități din administrația locală, reprezentanți ai cultelor și invitați speciali, printre care Sorin Cîmpeanu, președintele Agenţiei Universitare a Francofoniei şi Jean-Paul de Gaudemar – rector al Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF), au participat luni, 1 octombrie, la festivitatea de deschidere a anului universitar 2018-2019 de la la Universitatea de Medicină...

54 de elevi încep pregătirea profesională în sistemul de învățământ dual

În urma celei de-a doua etape de admitere în învățământul profesional dual pentru anul școlar 2018-2019, din cele 103 locuri aprobate prin planul de școlarizare, în unitățile de învățământ din municipiul Iași au fost ocupate 54 de locuri. Astfel, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași, în colaborare cu SC Mega Edile SRL Iași, va fi înființată o clasă cuprinzând 14 elevi, care vor dobândi calificarea profesională dulgher-tâmplar-parchetar,...

Centru de studii coreene la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași va înființa un centru de studii coreene, prin proiectul ROK Center for Korean Studies. Proiectul este finanțat de The Academy of  Korean Studies, prin Korean Studies Promotion Service, cu suma de 96 de milioane WON (circa 342.022 lei), informează, într-un comunicat, reprezentanţii instituţiei ieşene de învăţământ superior. Astfel, UAIC își propune dezvoltarea studiilor coreene în România, prin...

Admiterea în clasa a IX-a pentru elevii din Republica Moldova

Pentru elevii din Republica Moldova, precum și pentru românii de pretutindeni, absolvenți de gimnaziu din România, care doresc să-şi continue studiile liceale sau profesionale în instituțiile de învățământ preuniversitar de stat din România, sunt  repartizate 850 de locuri cu bursă la nivel național, din cele 3007 locuri alocate in licee și școli profesionale. Bursă lunară are un cuantum de 65 euro și se acordă pe parcursul anului școlar,...

Burse și rezidențe de cercetare științifică „Junimea” la Muzeul Național al Literaturii Române Iași

Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași dă startul înscrierilor în cadrul programului anual de burse și rezidențe de cercetare științifică „Junimea”, privind istoria și viaţa culturală ale Iaşiului. Ajuns la ediția a V-a, programul încurajează investigația științifică pe un subiect legat de istoria culturală sau de sistemul cultural contemporan ale orașului Iași, în diferite domenii: filologie, istorie, filosofie, sociologie,...

Aproape 1.600 de joburi puse la dispoziţie de angajatori la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi

La Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, eveniment care s-a desfăşurat vineri, 20 octombrie, la Casa de Cultură a Studenţilor din municipiul Iaşi  şi, respectiv, la Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu” din municipiul Paşcani, au fost puse la dispoziţie 1.598 locuri de muncă vacante, din care 240 pentru candidaţii cu studii superioare. “Din cele 1.270 de persoane participante care au discutat cu reprezentanţii celor 124 agenţi economici,...

O nouă ediţie a “Bursei locurilor de muncă pentru absolvenţi”, organizată de AJOFM

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AFOFM) Iaşi organizează vineri, 20 octombrie, între orele 9.30 – 13.30,  la Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) Iaşi, în Sala Foaier, şi la Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu” din municipiul Paşcani, o nouă ediţie a “Bursei Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi”. “Obiectivul principal al acestei bursei este să asigure ocuparea pentru toate categoriile de tineri, pentru toate...

O nouă ediţie a Bursei Generale a Locurilor de Muncă, organizată de AJOFM Iaşi

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Iaşi organizează vineri, 7 aprilie 2017, între orele 9.30 – 13.30,  la Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) Iaşi, în Sala Foaier, şi la Casa de Cultură ”Mihail Sadoveanu” din municipiul Paşcani, Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Obiectivul principal al acestei măsuri active de combatere a şomajului îl constituie creşterea gradului de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui...

Conducerea Universităţii Tehnice a aprobat noile cuantumuri ale burselor studenţeşti

Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a stabilit noile cuantumuri ale burselor studenților, în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 2/2017, care stipulează suplimentarea cu 50% a fondului de burse și metodologia de aplicare stabilită prin Ordinul de Ministru nr. 3392/27.02.2017. Astfel, studenții Universității Tehnice vor putea primi burse cuprinse între 458 și 1.200 de lei. După cum afirmă...
;