Tag Archives: Liga a III-a
Ştiinţa Miroslava – Bucovina Rădăuţi 1-3. Ieşenii au debutat cu stângul în retur
Ştiinţa Miroslava a debutat cu stângul în prima etapă din returul campionatului regulat al Ligii 3, elevii lui Tibor Selymeş fiind învinşi cu scorul de 1-3 (0-1), sâmbătă după amiază, de Bucovina Rădăuţi, într-un meci disputat pe stadionul din Uricani. Aflaţi în revenire de formă, după ce în ultimele două etape obţinuseră tot atâtea victorii în campionat, ieşenii nu au reuşit să se impună nici în retur în faţa bucovinenilor, după...
Viitorul Darabani – Ştiinţa Miroslava 0-2. Ieşenii au urcat pe locul 3 în clasament
După un început mai slab de sezon, Ştiinţa Miroslava dă semne că şi-a revenit şi că obiectivul stablit de conducere, respectiv promovarea, la vară, în Liga 2 este perfect realizabil. Sâmbătă, elevii lui Tibor Selymeş au învins în deplasare, cu scorul de 2-0 (0-0), pe Viitorul Darabani, într-un meci contând pentru ultima etapă a turului. Golurile oaspeţilor au fost semnate de Giani Unghianu (min. 48) şi Durell Duma (min. 65).
În urma acestui succes,...
Știința Miroslava – Foresta Suceava 2-1. Ieșenii, victorie importantă împotriva liderului
Știința Miroslava a învins sâmbătă, pe stadionul din Uricani, pe liderul Seriei 1 din Liga 3, formația Foresta Suceava, cu scorul de 2-1 (1-0), într-o partidă contând pentru etapa a VIII-a. În urma acestui succes, elevii lui Tibor Selymeș și-au mai spălat din imaginea mult șifonată în prima parte a sezonului, în urma evoluțiilor dezamăgitoare ale echipei.
Pentru ieșeni au înscris Franck Tchassem (min. 31) și Giani Unghianu (min. 70- – din...
Dante Botoșani – Știința Miroslava 2-0. Ieșenii, o nouă înfrângere în deplasare
Știința Miroslava a fost învinsă sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 0-2 (0-0), de Dante Botoșani, în etapa a VII-a a Ligii 3 (Seria 1). Golurile gazdelor au fost înscrise de Mihai Asofiei (min. 78) și Răzvan Buterchi (min. 84).
În celelalte meciuri din etapa a VII-a, disputate tot sâmbătă, s-au înregistrat rezultatele: Viitorul Darabani – FK Miercurea Ciuc 2 2-1, Șomuz Fălticeni – Rapid Brodoc 2-1, CSM Bacău – Bucovina Rădăuți 3-1 și...
Știința Miroslava – Ceahlăul Piatra Neamț 3-1. Ieșenii s-au dezlănțuit după pauză
Știința Miroslava a câștigat derby-ul Seriei 1 a Ligii 3, după ce a învins sâmbătă după amiază, pe stadionul din Uricani, pe Ceahlăul Piatra Neamț cu scorul de 3-1 (0-1). Golurile ieșenilor au fost reușite de Tchassen (min. 52 și min. 66) și Ayemantey (min. 75), golul de onoare al gazdelor fiind înscris de fostul jucător al lui Poli Iași, Patrick Petre (min. 16 – din penalty).
Elevii lui Tibor Selymeș au reușit să întoarcă soarta partidei...
FK Miercurea Ciuc 2 – Știința Miroslava 1-0. Elevii lui Tibor Selymeș, în cădere liberă
Elevii lui Tibor Selymeș nu se regăsesc în campionat, după ce vineri după amiază au pierdut din nou, de această dată în deplasare, în fața formației secunde a FK Miercurea Ciuc, cu scorul de 0-1 (0-0). Ieșenii au făcut din nou un joc slab, evoluția acestora în acest început de campionat fiind departe de pretențiile unei grupări care dispune de toate facilitățile oferite de autoritățile locale pentru a-și propune promovarea în Liga 2. În celelalte...
Știința Miroslava – CSM Bacău 0-1. Înfrângere pentru ieșeni, după un nou joc slab
Știința Miroslava a fost învinsă de CSM Bacău cu scorul de 0-1 (0-0), sâmbătă, la Uricani, în etapa a IV-a a Ligii 3, unicul gol al întâlnirii fiind semnat de Corban (min. 84).
Elevii lui Tibor Selymeș au făcut, din nou, un joc slab, fiind departe de pretențiile anunțate înaintea startului de sezon de conducerea clubului, respectiv promovarea în Liga 2.
În celelalte meciuri din etapa a IV-a, disputate sâmbătă, în Seria 1, s-au înregistrat rezultatele:...
Rapid Brodoc – Știința Miroslava 0-4. Ieșenii, la a doua victorie consecutivă în campionat
Știința Miroslava a obținut sâmbătă a doua victorie consecutivă în campionat, după ce a învins cu scorul de 4-0 (2-0), în deplasare, pe nou promovata Rapid Brodoc, în etapa a III-a a Ligii 3.
Oaspeții au deschis foarte rapid scorul, dintr-un penalty transformat de Unghianu (min. 2), același jucător reușind dubla în min. 16, după un șut de la 14 metri. Pe lângă cele două goluri, elevii lui Tibor Selymeș au mai avut alte patru mari ocazii de a...
Bucovina Rădăuți – Știința Miroslava 3-0. Ieșenii, departe de pretențiile unei candidate la promovare
Știința Miroslava a început cum nu se poate mai rău noul sezon al Ligii 3, pierzând la scor de forfait, sâmbătă, jocul disputat în deplasare, în compania formației Bucovina Rădăuți, una dintre contracandidatele directe la promovare. Îngrijorător este faptul că, lăsând la o parte scorul, evoluția ieșenilor a fost una departe de pretențiile unei formații care și-a propus ca obiectiv în acest sezon accederea în cel de-al doilea eșalon fotbalistic...