Tag Archives: prelegere
Prelegerea „Bilanț sufletesc de ziua independenței Statului Israel” la Sinagora Merarilor
Anul 2018 marchează 70 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Statul Israel. Iașul are un loc particular pe harta relațiilor româno-israeliene, fiind printre primele oraşe din România în care s-a stabilit comunitatea evreiască, comunitate care a contribuit atât la dezvoltarea comerţului, cât şi a artelor (primul teatru idish din lume, „Pomul verde”, a funcţionat la Iaşi, în zona actualului Parc al Teatrului), a medicinei,...
Conferință în cadrul FIE 2017 susținută de dizidentul cubanez Pedro J. Fuentes-Cid
Seria conferințelor inspiraționale din cadrul celei de-a V-a ediții a Festivalului Internațional al Educației (FIE) Iași a continuat sâmbătă, 10 iunie, cu cea susținută de dizidentul cubanez Pedro J. Fuentes-Cid. Prelegerea cu tema „Educația memoriei. Prizonieratul politic în Cuba comunistă” a avut loc în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, iar moderator a fost Daniel Șandru, coordonatorul Compartimentului Centenar din cadrul Primăriei...
La Iaşi a debutat cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere (FILIT)
În organizarea Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR), în perioada 26-30 octombrie, la Iaşi se desfăşoară cea de-a IV-a ediţie a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere (FILIT), eveniment care reuneşte timp ce cinci zile, în calitate de invitaţi speciali, pe o parte dintre cei mai reprezentativi scriitori şi traducători din țară și de peste hotare. Printre aceştia, Jean Rouaud, laureat al premiului Goncourt, Nicolas Cavaillès,...
O nouă conferință ”Ai copil. Învață să fii părinte”, organizată la Iași
Aula “Magna” a Universităţii “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a fost ieri arhiplină pentru publicul dornic să-l asculte pe antrenorul de genii, aşa cum este cunoscut profesorul doctor Florian Colceag, preşedintele Institutului Român pentru Studii şi Cercetări Avansate ”Gifted Education”. Acesta a fost prezent la Iaşi, la invitaţia Şcolii “Varlaam Mitropolitul”, susţinând o prelegere cu tema “Cum stimulăm sau inhibăm atenţia?”, în...