Tag Archives: Sarbatorile Iasilor
Julio Iglesias, dorit de ieșeni să concerteze în Piața Palatului Culturii
74% dintre ieșeni doresc ca la ediția din acest an a ”Sărbătorilor Iașului”, manifestările cu caracter religios să fie separate de cele laice. Ieșenii își doresc, în continuare, în număr mare, organizarea târgurilor de profil, prilejuite de Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. De asemenea, ieșenii doresc ca ”Sărbătoarea Vinului”, manifestare desfășurată pe esplanada din fața Halei Centrale, să fie organizată și în acest an, la fel cum...
A început campania de consultare a opiniei publice cu privire la organizarea ediției din acest an a ”Sărbătorilor Iașului”
Primăria municipiului Iași, alături de Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB), dar și de partenerii tradiționali din fiecare an, organizează în luna octombrie 2015 cea de-a XXV-a ediție a ”Sărbătorilor Iașului”. În premieră, în acest an, municipalitatea a declanșat o amplă campanie de consultare a opiniei publice, în privința câtorva aspecte esențiale ale manifestărilor tradiționale. Astfel, în perioada 25 august – 25 septembrie, la centrele...
Programul de joi, 9 octombrie, al ”Sărbătorilor Iașului” – ediția 2014
* Miezonoptica, Utrenia şi Sf. Liturghie
07.00 – 11.30, Catedrala Mitropolitană
Organizator: Mitropolia Moldovei şi Bucovinei – Arhiepiscopia Iașilor
* Iaşul tău – concurs de fotografii
08.00 – 17.00, Biroul de Promovare Turistică
Organizator: Primăria Municipiului Iaşi
* (Re)cunoaşte Iaşul – concurs de recunoaştere a unor monumente istorice din Iaşi
08.00 – 17.00, Biroul de Promovare Turistică
Organizator: Primăria Municipiului...
Cinci zile de concerte în Piața Palatului Culturii, în cadrul ”Sărbătorilor Iașului” din acest an
Evenimentul central al ediției din acest an a ”Sărbătorilor Iașului” îl reprezintă, la fel ca și în anii anteriori, ”Seara Valorilor”, manifestare organizată la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri”, în cadrul căreia cei mai reprezentativi locuitori ai orașului vor fi premiați de către Primărie. Cu această ocazie vor fi acordate premii pentru excelenţă în diverse domenii, precum educaţie, artistic, cultural, sportiv, performanţă în...
Programul ”Sărbătorilor Iașului” – ediția 2014
Evenimentul central al ediției din acest an a ”Sărbătorilor Iașului” îl reprezintă, la fel ca și în anii anteriori, ”Seara Valorilor”, manifestare organizată la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri”, în cadrul căreia cei mai reprezentativi locuitori ai orașului sunt premiați de către Primărie. Cu această ocazie vor fi acordate premii pentru excelenţă în diverse domenii, precum educaţie, artistic, cultural, sportiv, performanţă în afaceri,...
Programul manifestărilor cu caracter religios, incluse în cadrul ”Sărbătorilor Iașului” din acest an
Mitropolia Moldovei și Bucovinei (MMB) a făcut public programul manifestărilor cu caracter religios, incluse în cadrul ”Sărbătorilor Iașului” din acest an. Pe lângă Liturghia prilejuită de Hramul Sfintei Cuvioasa Parascheva, Ocrotitoarea Iașului și a Întregii Moldove, care va avea loc marți, 14 octombrie, între orele 9.00 – 13.00, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, alte manifestări importante, incluse în program, sunt resfințirea Bisericii...
Traseul pe care se va desfășura în acest an pelerinajul ”Calea Sfinților”
În acest an, pelerinajul ”Calea Sfinților”, de scoatere a moaștelor Sfintei Cuvioasa Parascheva din Catedrala Mitropolitană, va avea loc vineri, 10 octombrie, de la ora 19.0, în cadrul unei procesiuni speciale. Astfel, după cum informează reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei (MMB), ieșirea cu sfintele moaștele ale Cuvioasei Parascheva se va face prin poarta de lângă ”Casa Nicodim”. Se va merge apoi pe strada I. C. Brătianu, până...
Peste 400 de comercianți vor spații de desfacere la ediția din acest an a ”Sărbătorilor Iașului”
Până la finalul acestei săptămâni, un număr de 423 de comercianţi şi-au arătat intenţia de a participa la târgurile organizate cu ocazie ediției din acest an a ”Sărbătorilor Iaşului”. După cum au precizat reprezentanții municiplității, în acest an, târgurile organizate cu ocazia ”Sărbătorilor Iașului” vor fi deschise în perioada 10 – 15 octombrie. Cei mai mulți comercianți, 151 și-au anunțat participarea la târgul de produse de...
Programul ”Sărbătorilor Iașilor” – marți, 15 octombrie 2013
Programul ”Sărbătorilor Iașilor” – marți, 15 octombrie 2013
• 09.00 – 23.00, Esplanada Costache Negri, Hala Centrala, str. Palat, Esplanada Cub, Str. Sarmisegetuza
Târgul de Toamnă, Organizator: Primăria Municipiului Iași
• 09.00 – 23.00, Str. Sarmisegetuza: ”Sărbătoarea Vinului”, Organizator: Primăria Municipiului Iași
• 16.00, Colegiul Național de Artă „Octav Bancilă” Iași – Sala ”Millo”:
„Sfânta Parascheva...