Tag Archives: Spitalul de boli infectioase
De la începutul pandemiei, peste 3.500 de pacienţi au fost trataţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi
De la debutul pandemiei, în luna martie, şi până în prezent, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi au fost trataţi peste 3.500 de pacienţi, cei mai mulţi dintre aceştia fiind vindecaţi şi externaţi. Potrivit managerului unităţii, dr. Carmen Dorobţ, creşterea numărului de pacienţi internaţi s-a datorat şi faptului că, în utimele zile, capacitatea de cazare a fost suplimentată cu încă 60 de locuri în cadrul Secţiei externe de la Leţcani....
Carmen Dorobăţ: În acest moment, la Spitalul de Boli Infecţioase nu mai avem niciun loc liber la Terapie Intensivă
Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva”, Carmen Dorobăţ, este îngrijorată de numărul mare de cazuri de infecţii cu virusul SARS-CoV-2 înregistrate în ultimele zile la Iaşi, lucru care a condus la ocuparea până la limită a locurilor din spital, inclusiv a celor de la ATI, destinate bolnavilor cu COVID-19. „În ultimele trei zile, la Iaşi s-au înregistrat peste 250 de cazuri de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2. Zilnic, până...
Ieşenii care vor să-şi petreacă vacanţa în Grecia îşi pot face testul COVID la Spitalul de Boli Infecţioase
Având în vedere decizia autorităţilor elene potrivit căreia începând cu data de 15 iulie 2020, turiştii români care doresc să-şi petreacă concediul în Grecia sunt obligaţi să prezinte un document privind efectuarea testului molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, valabil cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Republicii Elene, Ministerul Sănătăţii din România a făcut publică pe pagina de web, www.ms.ro, lista...
Doar trei pacienţi asimptomatici internaţi în Spitalul de Boli Infecţioase au cerut să fie externaţi la domiciliu
De la începutul instituirii stării de urgenţă, pe data de 16 martie, la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi au fost internaţi peste o mie de pacienţi depistaţi pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, mai exact 1.150 de pacienţi, dintre care peste 900 au fost confirmaţi, vindecaţi şi externaţi, a anunţat, joi, Carmen Dorobăţ, managerul instituţiei. Potrivit acesteia, după hotărârea Curţii Constituţionale, doar trei pacienţi asimptomaci,...
Fenomen îngrijorător apărut în cazul unor pacienţi declaraţi vindecaţi de COVID-19
Pe lângă creşterea alarmantă a numărului de cazuri noi din ultimele zile, medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi se confruntă, mai nou, şi cu un alt fenomen îngrijorător şi anume apariţia de reinfecări cu virusul SARS-CoV-2 în rândul unor pacienţi care au fost declaraţi vindecaţi de COVID-19 şi externaţi din spital. Potrivit managerului Spitalului de Boli Infecţioase, Carmen Dorobăţ, acest lucru explică într-o bună măsură complexitatea...
La Spitalul de Boli Infecţioase sunt efectuate câte 500 de teste pentru coronavirus pe zi
Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi a ajuns să efectueze până la 500 de teste pentru depistarea noului tip de coronavirus pe zi, după ce la începutul pandemiei, numărul acestor analize nu depăşea câteva zeci. Acest fapt s-a datorat, în primul rând, achiziţionării de către conducerea unităţii a mai multor aparate de testare de tip Real Time PCR, care s-a făcut în urma donaţiilor făcute de o serie de persoane fizice sau juridice. În ceea ce priveşte...
Numărul deceselor cauzate de SARS-CoV-2 la Iaşi a ajuns la 17
Încă un cadru medical şi-a pierdut viaţa din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2, în această dimineaţă, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Este vorba despre un ambulanţier în vârstă de 60 de ani, din Suceava, care iniţial fusese internat la Spitalul Judeţean din Suceava, după ce în jurul datei de 20 aprilie a prezentat primele simptone ale infectării cu virusul ucigaş. Ca urmare a stării de agravare a pacientului, medicii de la Suceva au decis...
20% dintre pacienţii cu COVID-19 internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase sunt asimptomatici
20% dintre pacienţii internaţi la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, confirmaţi pozitiv cu SARS-CoV-2 sunt asimptomatici, aceştia fiind consiliaţi în permanenţă de psihologii din cadrul unităţii medicale. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, afirmă că în cele mai multe cazuri, pacienţii asimptomatici trebuie să stea internaţi o perioadă mai lungă de timp, până când testele efectuate de medici le permit acestora...
Avalanşă de pacienţi confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus la Spitalul de Boli Infecţioase
30 de pacienţi din judeţul Neamţ, confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, urmează să fie tranferaţi în cursul zilei de joi, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Potrivit reprezentanţilor unităţii medicale ieşene, aceştia nu reprezintă cazuri care necesită internarea în secția ATI. Dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase de la Iaşi, afirmă că se aştepta în această perioadă la o creştere a numărului de cazuri...
133 de pacienţi infectaţi cu COVID-19 la Spitalul de Boli Infecțioase. Cei mai mulţi sunt din Iaşi – 58
Începând cu data de 10 martie 2020, Spitalul de Boli Infecțioase din Iași au fost internați 133 de pacienți confirmați cu virsul SARS-CoV-2, dintre care 58 din Iași. Potrivit statisticii întocmite de conducerea unităţii, repartiţia pe judeţe a celor 133 de pacienţi internaţi până acum este următoarea: București – 1, Botoşani – 8, Bacău – 5, Neamţ – 22, Prahova – 1,Suceava – 31, Vrancea – 1, Vaslui...