Tag Archives: acum
S-a încheiat vacanța la Poli Iași. La reunirea de astăzi, de la stadion, au fost prezenți 34 de fotbaliști
Luni, 13 iunie, s-a încheiat vacanța fotbaliștilor de la Politehnica Iași. Aceștia s-au reunit, în cursul dimineții, la Stadionul Emil Alexandrescu, după care, în jurul prânzului, împărțiți în două grupuri, au efectuat vizita medicală la o clinică privată din oraș, acțiunea urmând să continue și marți.
La reunire au răspuns prezent 34 de jucători, dintre care șapte străini: portarul Milosz Mleczko (Lech Poznan), stoperul Michalis Giannitsis...
În această săptămână vor începe lucrările de reabilitare și modernizare a esplanadei din fața Teatrului Național
În cursul acestei săptămâni vor demara lucrările de reabilitare și modernizare a esplanadei din fața Teatrului Național “Vasile Alecsandri”, investiție în valoare de 18 milioane de lei, fondurile fiind asigurate de la bugetul local. Lucrările vor fi executate de SC Conest SA și vor dura aproximativ un an. Primarul Mihai Chirica a anunțat că proiectul de reabilitare a esplanadei nu include și amenajarea unei parcări în zonă, perimetrul respectiv...
6.900 de elevi din județul Iași s-au înscris la examenul de Evaluare Națională
La examenul de Evaluare Națională din această vară, în județul Iași s-au înscris 6.900 de elevi, absolvenți al clasei a VIII-a, din care 6.899 din seria curentă și un elev din seriile anilor anteriori.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean, datele existente în acest moment arată că pentru 42 de elevi din 25 de școli ale județului Iași, Comisia județeană de evaluare națională a propus adaptarea procedurilor de susținere a...
Jandarmii ieșeni vor asigura ordinea publică la manifestările prilejuite de Sărbătoarea Rusaliilor
În acest week-end și pe întreaga perioadă a mini-vacanței de Rusalii, mai multe echipaje ale jandarmilor ieșeni vor desfășura activități de asigurare a ordinii publice la manifestările organizate cu acest prilej. Astfel, jandarmii ieșeni se vor afla în misiune la manifestările prilejuite de sărbătorirea zilelor mai multor comune din județ, dar și la manifestările prilejuite de Sărbătoarea Rusaliilor. „Se va asigura liniștea publică la manifestările...
Măsuri suplimentare pentru facilitarea controlului documentelor la punctele de trecere a frontierei de est
Pe perioada acestui week-end și de Sărbătoarea Rusaliilor, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași a dispus măsuri suplimentare privind controlul documentelor la intrarea în punctele de frontieră, având în vedere creșterea valorilor de trafic prilejuite în aceste zile.
“Din experiența anilor trecuți, în această perioadă, în punctele de trecere a frontierei se înregistrează creșteri ale valorilor de trafic, motiv...
Două premiere de teatru și două proiecții de gală, săptămâna viitoare, la Ateneul Național
Ateneul Național din Iași aduce în lumina reflectoarelor, săptămâna viitoare, două premiere de teatru, „Un bărbat și cam multe femei” și „Insomniacii”, de Mimi Brănescu, precum și două proiecții de gală ale filmului „R.M.N.”, în regia lui Cristian Mungiu.
„Un bărbat și cam multe femei” este titlul primei premiere din săptămâna următoare. Coproducție a Ateneului Național din Iași și Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”,...
Ieșenii iubitori de mișcare în aer liber sunt invitați la crosul comunei Miroslava
Luni, 13 iunie, ieșenii iubitori de mișcare în aer liber sunt așteptați la crosul comunei Miroslava, începând cu ora 16.00, pe terenul de fotbal din Balciu. Evenimentul, organizat de Asociația “Împreună pentru Miroslava”, se află în acest an la cea de-a IV-a ediție și propune participanților un program divers de manifestări. Printre acestea, concurs de abilități și mers cu bicicleta, face painting și modelare de baloane, show de animație pentru...
230 de refugiați ucraineni au ajuns la Iași în ultimele 24 de ore
În ultimele 24 de ore, pe la Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Sculeni au intrat în țară, în total, 1.049 de autoturisme și 3.208 de persoane, din care 208 cetățeni ucraineni, iar pe la Punctul de Trecere a Frontierei Iași – Feroviar (PTFF) au intrat în total 224 de persoane, din care 22 de cetățeni ucraineni, în șase trenuri. Potrivit autorităților locale, vineri, 10 iunie, la ora 10.00, din totalul de 2.559 de locuri disponibile pentru refugiații...
Manifestări organizate la Iași cu prilejul semicentenarului Muzeului “Otilia Cazimir”
Muzeul „Otilia Cazimir”, organizat în cocheta căsuță situată pe strada Otilia Cazimir nr. 4 din centrul Iașului, în care scriitoarea a locuit aproape șapte decenii, a împlinit 50 de ani.
Cu această ocazie, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) Iași, în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate”, a organizat vineri, 10 iunie, începând cu ora 9.30, la Muzeul „Otilia Cazimir” (str. Otilia Cazimir nr. 4), evenimentul aniversar intitulat...
Elevii din învățământul special, premiați în cadrul Galei „Împreună pentru Excelență”
Consiliul Județean (CJ) Iași a organizat vineri, 10 iunie, Gala „Împreună pentru Excelență”, festivitate în cadrul căreia au fost premiați elevii din unitățile de învățământ special din județul Iași, care au obținut performanțe la concursurile și olimpiadele școlare și sportive desfășurate în acest an. În cadrul evenimentului au fost recompensați cu diplome de merit și premii în bani 23 de elevi și doi absolvenți, diplome de merit...