Tag Archives: cadre didactice

USLIP Iaşi, după modificarea Legii Educaţiei: Între 15.000 şi 20.000 de profesori riscă să-şi piardă locurile de muncă

La începutul acestei săptămâni, Senatul Romȃniei a aprobat cu unanimitate de voturi modificarea art. 66 din Legea Educației Naționale. Astfel, vor fi prevăzute în medie 20 de ore în învățămȃntul primar, 25 de ore în învățămȃntul gimnazial și 30 de ore pe săptămȃnă la învățămȃntul liceal. Au fost tăiate cinci ore din planurile cadru la învățămȃntul gimnazial și liceal. Proiectul a fost retrimis spre reanalizare de către Administrația...

Activitate de formare a cadrelor didactice pentru reducerea abandonului şcolar şi prevenirea segregării

La sediul Casei Corpului Didactic (CCD) a avut loc activitatea de formare cu titlul “Strategii și practici educaționale centrate pe reducerea abandonului școlar și prevenirea segregării în mediul școlar”. La eveniment, organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) în colaborare cu C.J.R.A.E. Iași și Casa Corpului Didactic “Spiru Haret”, au fost prezenţi directorii, directorii adjuncți, consilierii școlari, mediatorii și profesorii care predau...

Proiect de formare a cadrelor didactice din învățământul primar și gimnazial

Ministerul Educației Naționale, în calitate de beneficiar, în parteneriat cu Institutul de Științe ale Educației, cu Casele Corpului Didactic din județele Botoșani, Brașov, Buzău, Cluj, Olt, Teleorman, Timiș și din Municipiul București, respectiv Inspectoratele Școlare Județene Iași, Bihor și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, implementează în perioada 15.11.2017 – 14.11.2021 proiectul „CURRICULUM RELEVANT, EDUCAȚIE DESCHISĂ...

Oportunitate de formare în context european la Școala Gimnazială Prisăcani

În cadrul proiectului Erasmus+ “Printr-o educație de calitate în mediul rural, asigurăm succesul elevilor noștri”, patru cadre didactice de la Școala Gimnazială Prisăcani au participat, în perioada 29 aprilie – 3 mai 2019, la al doilea flux de formare în context european, “Project and Competence Based Learning: innovative and effective methods and tools”, organizat de Centrul de formare Enjoy Italy, în Napoli – Italia. Implementarea...

Simpozionul Judeţean “Experienţe Didactice”, locul unde se întâlnesc actuali şi viitori dascăli ieşeni de la catedră

Aproximativ 50 de cadre didactice din judeţul Iaşi participă vineri, 10 mai 2019, la Simpozionul Judeţean “Experienţe Didactice” organizat la Şcoala “Carol I” din Iaşi. Vineri, 10 mai 2019, Şcoala Primară ”Carol I” din Iaşi va fi gazda unui eveniment şcolar  deosebit. Aproximativ 50 de cadre didactice din judeţul Iaşi vor participa la cea de-a II-a ediţie a Simpozionului Judeţean “Experienţe Didactice”. Evenimentul este organizat de...

Agresorii cadrelor didactice ar putea fi încadraţi la infracţiunea de ultraj

Deputatul PMP Petru Movilă a anunţat marţi că, imediat după Sărbătorile de Paşte, va depune în Parlament un proiect de lege privind modificarea Codului Penal, prin care agresorii cadrelor didactice să fie încadraţi la ultraj sau la fapte asimilate ultrajului. Parlamentarul ieşean a declarat că a luat această decizie ca urmare a faptului că, în ultima perioadă, în România a crescut numărul cazurilor de agresiune la adresa profesorilor. „Înainte...

Angajaţii din unităţile de învăţământ vor beneficia de facilităţi pentru transportul în comun

Primăria Municipiului Iași a lansat în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Consiliu Local privind acordarea de facilități de transport angajaților din unitățile de învățământ. Primarul Mihai Chirica a precizat astăzi, într-o conferință de presă, că actul normativ vizează acordarea unei reduceri de 50% din tariful unui abonament unic pentru zona 1 pe 30 zile, adică de la 80 la 40 de lei, pentru angajații cu domiciliul în municipiul Iași...

Industria tech lansează ediţia 2019 a programului de Burse pentru cadre didactice

ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, lansează a doua ediție a programului Bursele ANIS, destinat stimulării abilităților de predare ale cadrelor didactice tinere, încurajării studierii tehnologiilor emergente, precum şi recunoașterii metodelor inovative de predare. Data limită de înscriere este 15 septembrie. Programul Burse ANIS, a fost lansat în anul 2018 la iniţiativa ANIS şi a reprezentanţilor celor mai puternice centre...

USLIP ia apărarea profesorului care a corectat greşit lucrarea unui elev de clasa a II-a

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar (USLIP) ia apărarea profesorului de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Iaşi, care a corectat greşit lucrarea la limba şi literatura română, scrisă de un elev din clasa a II-a. Potrivit reprezentanţilor USLIP, înainte de a fi trase concluzii, incidentul ar trebui cercetat “în integralitate”, deoarece “scoaterea din context, așa cum ne-a fost comunicată, poate duce la interpretări...

Zilele Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională – la cea de-a II-a ediţie

Centrul  Judeţean  de  Resurse  şi  Asistenţă  Educaţională (CJRAE) Iaşi organizează în perioada 27-28 septembrie “ZILELE CJRAE IAŞI”, eveniment ce reuneşte sub semnul dialogului cadre didactice, specialişti şi parteneri instituţionali din domeniul educaţional din Regiunea Nord-Est şi care are rolul de a de a facilita contexte de abordare a preocupărilor comune. Aflată la cea de-a ediţia a II-a ediţie, manifestarea vizează promovarea...
;