Tag Archives: acum
Misiune economică Afaceri.ro Balcanii de Vest
Cu sprijinul ambasadelor României, ale partenerilor Arhipelago și a rețelei Enterprise Europe, Afaceri.ro organizează Misiunea economică din Balcanii de Vest, care se va desfășura în perioada 24 – 31 mai 2022 și presupune vizitarea celor 3 țări din regiunea Balcanică (Muntenegru, Albania și Macedonia), șederea în cel puțin 6 orașe, întâlniri de afaceri și activități de networking.
Misiunea economică constă într-un un tur de afaceri...
Încă două blocuri din oraș vor fi reabilitate termic prin Planul Național de Redresare și Reziliență
Întruniți în ședință de îndată, consilierii locali au aprobat luni, 4 aprilie, includerea a încă două imobile pe lista celor care ar putea beneficia de renovare energetic, grație fondurilor alocate prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În urma votului consilierilor, blocul 968 (tronsoanele 4 și 5) aflat pe șoseaua Nicolina nr. 37 și blocul DA – 3 situat pe bulevardul Dacia nr. 1, ambele aflate în proprietatea unor...
A început preînscrierea online pentru admiterea 2022 la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”
Luni, 4 aprilie, a început preînscrierea online pentru admiterea 2022 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). Tinerii care intenționează să susțină concursul de admitere la programele de studii de licență sau masterat organizate de UAIC au posibilitatea completării online a fișei de preînscriere și a dosarului de concurs cu documentele pe care le dețin în acest moment pe platforma inscriere.uaic.ro (http://inscriere.uaic.ro/SitePages/Home.aspx)....
Centrul de vaccinare anti-COVID de la Cinema “Victoria” se mută în fostul sediu al ALDE
Centrul de vaccinare anti COVID-19 amenajat în holul Cinematografului “Victoria” va funcționa începând de marți, 5 aprilie, în fostul sediu al ALDE din Piața Uniri, nr. 6, bl. 6, sc. A, parter, de luni până duminică, în intervalul orar 9.00 – 17.00, anunță într-un comunicat Primăria Municipiului Iași. Potrivit aceluiași document, tichetele de vaccinare de la centrele închise (Antibiotice, UMF, USV, Colegiul „Costache Negruzzi”, Școala...
A fost semnat contractul de proiectare în vederea începerii lucrărilor la viitorul Parc Industrial de la Holboca
La Iași a fost semnat luni, 4 aprilie, contractul de achiziție publică a serviciilor de proiectare – faza Plan Urbanistic Zonal (PUZ), pentru construcția viitorului Parc Industrial Holboca. Câştigătorul licitaţiei este S.C. TOTAL BUSINESS LAND SRL, cu sediul în Alba Iulia, iar valoarea contractului este de 149.990 lei, fără TVA. Serviciile constau în Studiu topografic, Studiu pedologic, Studiu de oportunitate, Documentaţii suport necesare obţinerii...
60.000 de ieșeni vor beneficia de pachete cu alimente din partea Uniunii Europene
Aproape 60.000 de ieșeni vor beneficia în perioada următoare de alimente prin intermediul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). Astăzi s-au făcut primele livrări către unitățile administrativ-teritoriale din județ.
”Livrările către primăriile din județ au început astăzi și, conform graficului transmis de furnizor, se vor încheia la mijlocul acestei luni. În total, județului Iași i-au fost repartizate un număr de...
Iașul are, începând de astăzi, o nouă identitate de brand
Noua identitate de brand a orașului Iași a fost dezvăluită luni, 4 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Palatul Braunstein. Creată sub sloganul “Iași – modelează timpul (Iași – shape time)“, o metaforă cu ancore solide în istoria Capitalei Culturale a României, identitatea este un îndemn pentru ieșeni să contribuie la creșterea orașului, să îi dea formă, să devină creatorii lui de mâine. Pentru că Iașul...
37 de cazuri noi de coronavirus, în ultimele 24 de ore, la Iași
În ultimele 24 de ore, în judeţul Iaşi au fost înregistrate 37 de cazuri noi de coronavirus, în scădere față de raportarea din ziua precedentă, informează Direcția de Sănătate Publică (DSP).
Dintre cazurile confirmate pozitiv și internate, în ultimele 24 de ore s-au efectuat opt externări și nouă internări.
În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore nu s-a înregistrat decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind...
În atenția persoanelor care găzduiesc refugiați din Ucraina. Ce acte sunt necesare pentru decontarea cheltuielilor
Având în vedere prevederile H.G. nr.336/11.03.2022 privind stabilirea mecanismului de decontare din bugetul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă/Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov a cheltuielilor cu hrana cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, găzduiţi de persoane fizice, precum şi pentru alocarea unei sume din Fondul de rezervă...
Proiect de peste un milion de euro pentru acordarea de burse doctoranzilor și cercetătorilor post-doctorat de la Universitatea „Al.I. Cuza”
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat o finanțare de peste 1 milion de euro pentru implementarea proiectului „Suport educațional și formativ pentru doctoranzi și tineri cercetători în pregătirea inserției în piața muncii”.
Proiectul „Suport educațional și formativ pentru doctoranzi și tineri cercetători în pregătirea inserției în piața muncii” își propune creșterea competitivității și a performanței profesionale...