Tag Archives: Petru Movila

Deputatul Petru Movilă a reluat audiențele în Republica Moldova

Republica Moldova a devenit prima din cele şase state ale Parteneriatului Estic, foste republici sovietice, care obţine liberalizarea regimului vizelor. Astfel, începând de ieri, cetăţenii Republicii Moldova care deţin paşapoarte biometrice pot circula fără viză în spaţiul Schengen şi în România.  “Următorul pas pentru Republica Moldova este semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană. Acest pas va însemna legarea mai strânsă a Republicii...

Petru Movilă: ”FORTUS a ajuns minge de ping-pong între PSD și PNL”

Deputatul PMP Petru Movilă a făcut apel la președinții filialelor locale ale PSD și PNL, primarul Gheorghe Nichita, și respectiv președintele Consiliului Județean (CJ), Cristian Adomniței, să se alăture demersului pe care l-a inițiat în urmă cu două săptămâni, privind declararea SC FORTUS SA Iași drept unitate strategică de importanță națională. Într-o conferință de presă, desfășurată miercuri, 16 aprilie, la sediul partidului, deputatul...

Petru Movilă (PMP) le cere parlamentarilor ieșeni ai PSD să respingă OUG privind introducerea accizei la combustibili

Partidul Mişcarea Populară (PMP) Iaṣi face un apel la responsabilitate către parlamentarii coaliṭiei majoritare, ȋn frunte cu cei din PSD, pentru a anula săptămâna viitoare, în Parlament, majorarea accizei pe combustibil, măsură care deja îi obligă pe români la cheltuieli în plus. Într-o conferinţă de presă, susţinută joi, 3 aprilie, deputatul Petru Movilă le-a cerut parlamentarilor PSD de Iaṣi să respingă, în Camera Deputaţilor, prevederile...

Movilă îi cere lui Adomniței adoptarea unei rezoluții privind necesitatea realizării autostrăzii Iași – Târgu Mureș

Deputatul PMP Petru Movilă îi solicită președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, adoptarea unei rezoluții privind realizarea autostrăzii Iași – Târgu Mureș, investiție absolut necesară pentru dezvoltarea economică a acestei regiuni. ”Vă solicit ca în şedinţa de Consiliul Judeţean din data de 27.03.2014 să supuneţi la vot adoptarea unei rezoluţii de susţinere a proiectului Autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş, care să...

SC FORTUS SA Iași ar putea fi declarată unitate strategică de importanță națională

Deputatul PMP de Iași Petru Movilă a anunțat inițierea unui proiect de lege privind declararea SC FORTUS SA, societate ce are ca obiect principal de activitate fabricarea utilajelor pentru metalurgie, drept unitate strategică de importanță națională. Potrivit actului normativ elaborat de parlamentarul ieșean, în calitate de unitate strategică de importanță naţională, SC FOTUS Iaşi va presta activităţi de proiectare, producere şi comercializare de...

Petru Movilă somează Guvernul să plătească bursele restante pentru medicii rezidenți

Deputatul PMP de Iași Petru Movilă acuză Guvernul condus de Victor Ponta că nu-și respectă promisiunile făcute în campania electorală, în urma cărora USL a câștigat alegerile generale în anul 2012. Într-o declarație politică, parlamentarul ieșean dă ca exemplu în acest sens nerespectarea de către actuala putere a promisiunii privind acordarea de la 1 ianuarie 2014 de burse pentru medicii rezidenți. ”Medicii rezidenţi sunt nevoiţi să mai aştepte...

Petru Movilă (PMP): ”Mărirea accizei la benzină și motorină maschează incompetența Guvernului USL”

Deputatul PMP de Iași Petru Movilă critică intenția Guvernului socialist, condus de premierul Victor Ponta, de a introduce, începând cu data de 1 aprilie, taxa de 7 eurocenți pe litrul de benzină și motorină, pentru constituirea așa-zisului fond de la bugetul de stat pentru construcția de autostrăzi. Într-un comunicat de presă, acesta subliniază faptul că, în ultimii ani,  Compania Națională de Austistrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR)...

Deputatul ieșean Petru Movilă s-a înscris oficial în PMP

Parlamentarul ieșean Petru Movilă și-a anunțat luni, 3 februarie, în plenul Camerei Deputaților, demisia din cadrul PDL și înscrierea în PMP. Într-un comunicat de presă, remis redacției, deputatul afirmă că a luat decizia de a părăsi PDL după 24 de ani petrecuți în rândurile acestei formațiuni politice. ”Sunt unul dintre membrii fondatorii ai PD Iaşi şi în toată această perioadă am derulat, sub sigla PD şi PDL, proiecte de succes pentru...

Petru Movilă (PDL): ”Sediul Inspectoratului Regional pentru Construcții nu poate fi decât la Iași”

Deputatul PDL de Iași Petru Movilă cere Guvernului abrogarea ordinului prin care sediul Inspectoratului Regional pentru Construcții (IRC) a fost mutat, începând de la 1 ianuarie 2014, de la Iași la Bacău, solicitând în acest sens și sprijinul instituțiilor locale abilitate, dar și al societății civile. Într-o conferință de presă, susținută miercuri, 22 ianuarie, la sediul partidului, parlamentarul democrat liberal a anunțat că i-a trimis o solictare...

Într-un singur an, 49 de ieșeni au depus cereri pentru eliberarea unui ordin de protecție sau restricție

Cu ocazia ”Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor”, care se aniversează în fiecare an pe data de 25 noiembrie, deputatul PDL de Iași Petru Movilă, inițiatorul Legii nr. 25/2012 privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, anunță debutul campaniei “16 zile de activism împotriva violenţei asupra femeii”.  ”La mai bine de un an şi jumătate de când legislaţia...
;