Archive: Page 63
Mijloacele de transport în comun vor circula până la ora două în noaptea de Înviere
Circulația mijloacelor de transport în comun din municipiul Iași va fi prelungită până la ora două în noaptea de Înviere, anunță Compania de Transport Public (CTP). „Dorim să vă bucurați de Sărbătorile pascale, iar pentru aceasta, în noaptea de Înviere vom prelungi programul transportului public până la ora 2.00 dimineața! Pentru a participa la această sărbătoare importantă am adaptat traseele noastre, astfel încât să vă putem ajuta să...
ÎPS Teofan, în Pastorala de Paște: „Hristos este răspunsul lui Dumnezeu la drama omenirii”
Iubiți frați preoți,
Cinstiți viețuitori ai sfintelor mănăstiri, Drept-slăvitori creștini,
Hristos a înviat!
Am ajuns şi anul acesta, prin mila lui Dumnezeu, la slăvitul praznic al Învierii Domnului Hristos. În miez de noapte, cu făclii de lumină în mâini şi feţe luminoase, cu o bucurie tainică în suflete, ne aflăm în jurul bisericilor noastre pentru a „primi Lumină”. Asemenea femeilor purtătoare
de mir, de odinioară, venite dis-de-dimineaţă...
Primarul Mihai Chirica, mesaj de încurajare pentru maestrul Florin Piersic
În preajma Sfintelor Sărbători ale Paștelui, primarul Mihai Chirica i-a transmis un mesaj de încurajare maestrului Florin Piersic, aflat în aceste clipe pe patul de spital după intervenția chirurgicală suferită la începutul săptămânii la genunchi. „Domnule Florin Piersic, dragă prietene, sunt întristat de vestea că te-ai îmbolnăvit și ai intrat în sala de operație, dar sunt convins că îngerul tău păzitor te va scoate de acolo sănătos și...
Niciun caz de gripă în spitalele ieșene, în ultima săptămână
Conform datelor oferite de Compartimentul de Supraveghere Epidemiologică și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Iași, în săptămâna 22- 28 aprilie, în județul Iași s-au înregistrat 4.148 de cazuri de infecții respiratorii acute, cu 13,72 % mai puține față de săptămâna 15-21 aprilie, când au fost raportate 4.808 de cazuri.
„Din totalul celor 4.148 de cazuri înregistrate săptămâna trecută, 3.389 sunt...
BIZZ Accelerator, cel mai amplu proiect de educație pentru antreprenorii și managerii din România
Într-un context economic în care antreprenoriatul românesc cunoaște o expansiune rapidă, dar adesea haotică, Ștefan Mandachi, împreună cu economistul Iancu Guda, lansează BIZZ Accelerator, un program de educație financiară de tip e-learning, dedicat celor care doresc să ȋși consolideze și să își dezvolte business-urile, dar și gândirea și atitudinea de lider. Obiectivul celor doi organizatori este să creeze cel mai complex furnizor de educație...
Legumele și fructele din piețe, verificate la concentrația de nitrați
În paralel cu acțiunea de verificare a produselor specifice Sărbătorilor Pascale de către membrii comisiei mixte constituită prin Ordin al prefectului, în această perioadă, în piețele agroalimentare din municipiu, reprezentanții EcoPiața SA testează și nivelul de nitrați pe care îl conțin legumele și fruncte expuse de către comercianți la vânzare. După cum declară directorul EcoPiața SA, Radu Botez, verificările sunt efectuate cu ajutorul unui...
Compania Eurowings a inaugurat primul zbor de pe Aeroportul Iași
Compania low-cost Eurowings a inaugurat miercuri ,1 mai, primul zbor pe Aeroportul din Iași, cu o cursă de la Dusseldorf (Germania). După câteva ore de la aterizare, aeronava a decolat înapoi spre Germania, unde a ajuns cu bine în cursul după amiezii. Potrivit reprezentanților Aeroportului Internațional Iași, compania Eurowings va opera pe relația Iași-Dusseldorf de două ori pe săptămână, în zilele de miercuri și duminică, după următorul orar:...
Ziua Națională a Tineretului, sărbătorită la Iași prin inaugurarea unui nou tramvai personalizat
Ziua Națională a Tineretului va fi marcată în acest an la Iași prin inaugurarea unui nou tramvai personalizat, în cadrul proiectului inițiat de Compania de Transport Public (CTP) împreună cu Asociația Pasionaților de Transport Public „Tramclub”.
Astfel, joi, 2 mai, între orele 15 și 16, în Parcul Prieteniei Româno-Americane „Woodrow Wilson”, situat în apropierea rondului de tramvai din Târgu Cucu, 60 de sportivi, copii și seniori, de la Clubul...
Studenții TUIASI au construit cea mai bună dronă la Olimpiada Națională de Mecatronică
Studenții Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) au obținut mai multe premii la cea de-a XII-a ediție a „Zilelor Educației Mecatronice – Olimpada Națională de Mecatronică”. Cea mai bună performanță a tinerilor a avut loc la secțiunea unde au avut de construit o dronă care trebuia să fie stabilă, să parcurgă un traseu și să preia un colet pe care să-l transporte și să-l depoziteze. Acolo, echipa a luat locul I. Universitatea...
Ieșenii, invitați să sărbătorească Ziua Internațională a Muncii la Ciric
Ziua de 1 Mai va fi sărbătorită, în acest an, la Iași printr-o manifestare dedicată celor care muncesc, continuându-se astfel tradiția din ultimii ani. Cu această ocazie, astăzi, începând cu ora 10, în cadrul unei acțiuni organizată de sindicatele din Primăria Municipiului Iași (PMI), companiile și direcțiile municipale (Compania de Transport Public SA, Salubris SA, Servicii Publice SA, Citadin SA, Termo-Service SA, EcoPiața SA, Poliția Locală,...