Tag Archives: Primaria municipiului Iasi

Acord de parteneriat încheiat între Academia Română şi Primăria Municipiului Iași
Academia Română și Primăria Municipiului Iași vor semna marți, 9 ianuarie, un acord de parteneriat instituțional, în vederea realizării unor proiecte comune, prilejuite de marcarea Centenarului Primului Război Mondial și al Marii Uniri. Ceremonia de semnare va avea loc începând cu ora 12.00, la sediul Academiei Române, din Calea Victoriei 125, București, în Clubul Academicienilor. Evenimentul va fi urmat de o conferință de presă, la care vor participa...

Conferinţă regională privind calitatea serviciilor oferite persoanelor cu handicap, organizată la Iaşi
În organizarea Fundaţiei Serviciilor Sociale Bethany, la Iaşi a avut loc marţi, 24 octombrie, Conferința regională “Calitatea serviciilor adresate persoanelor cu dizabilități”, eveniment care a reunit peste 70 de specialiști din domeniul serviciilor sociale din întreaga regiune a Moldovei. Conferinţa a supus dezbaterii subiecte de interes, precum necesitatea dezvoltării de terapii accesibile pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist, necesitatea...

Primarul Mihai Chirica, în dialog cu urbanişti, arhitecţi, dezvoltatori imobiliari şi constructori, la Camera de Comerţ
Miercuri, 20 septembrie, de la ora 14.00, Primăria Municipiului Iaşi, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi, organizează o nouă şedinţă a Consiliul Economic Consultativ, care se va desfăşura la sediul Camerei de Comerţ.
Consiliul Economic Consultativ este o structură înfiinţată la finalul anului trecut ca urmare a colaborării dintre Primăria Municipiului Iaşi şi Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi. Scopul acestei structuri este...

O nouă conferință a specialiștilor în stare civilă și evidența persoanelor
Asociația Națională a Funcționarilor de Stare Civilă din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, organizează, în perioada 30 – 31 august 2017 la Iaşi, Hotel Unirea, Sala Cuza, Conferința națională a specialiștilor în stare civilă și evidența persoanelor. Conferința se constituie într-un for de dezbatere a problemelor cu care se confruntă funcționarii de stare civilă și evidența persoanelor și identificarea posibilelor...

Riri Sylvia Manor va lansa mâine un volum de memorii la Iași
Joi, 30 martie, de la ora 11.00, în Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași va avea loc lansarea volumului „Bucuria de a nu fi perfectă – Memorii Bucureşti / Tel Aviv (1941 – 2015)” de Riri Sylvia Manor (Editura Humanitas). La eveniment vor vorbi autoarea, scriitorul Cassian Maria Spiridon, președintele Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iași, şi criticul literar Ioan Holban, iar lansarea va fi urmată de o sesiune de...

Prima serie a medaliilor omagiale “Ion Creangă”, decernate de Primărie
Prima serie a medaliilor omagiale “Ion Creangă 180” a fost înmânată miercuri, în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu, cu ocazia împlinirii pe data de 1 martie a 180 de ani de la nașterea marelui scriitor. Evenimentul a fost organizat de Primăria Municipiului Iași, Muzeul Literaturii Iasi, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iași și Asociațiunea ASTRA – Despărțământul „Mihail Kogălniceanu”. “Sprijinul culturii...

Harta ”Sărbătorilor Iașului” – ediția 2016
Ca să fie mai ușor de urmărit, Primăria a întocmit o hartă cu locurile unde vor avea loc cele mai importante evenimente cuprinse în programul ”Sărbătorilor Iașului” – ediția 2016:
6 – 8 octombrie
Festivalul de Folclor „Trandafir de la Moldova”, ediţia a XLVIII-a
Casa de Cultură a Studenţilor
6 – 9 octombrie
Monumentul – tradiție și viitor
Muzeul Unirii Iași
6 – 12 octombrie 2016
Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul...

Scrisoare deschisă a primarului Mihai Chirica pentru conducerea companiei Cotnari
Am citit cu mâhnire «scrisoarea deschisă» pe care Președintele Directoratului Cotnari SA mi-a adresat-o astăzi prin intermediul mass-media. Cum afirmațiile Domniei Sale ating atingere nu doar imaginii mele, ci și a administrației locale și chiar a comunității ieșene, doresc să fac o serie de precizări.
În cursul serii de vineri, 30 septembrie, spre sâmbătă, 1 octombrie, câțiva angajați ai Companiei de Transport Public (RATP), fără a verifica...

Împrumutul de la BERD pentru achiziționarea de autobuze noi a primit ”undă verde” de la Ministerul Finanțelor
Comisia de Autorizare a Contractării sau Garantării de Împrumuturi Externe de către Autoritățile Administrației Publice Locale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice a avizat favorabil cererea înaintată de Primăria municipiului Iași privind contractarea unui împrumut în valoare de 15 milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) în vederea achiziționării a 75 de autobuze noi, care urmează să înlocuiască...

Bilanț pozitiv al societăților subordonate municipalității, anul trecut
Primăria Municipiului Iaşi a elaborat raportul privind analiza principalilor indicatori economico-financiari înregistraţi de cei nouă operatori economici subordonaţi municipalităţii în exerciţiul financiar 2015, fiind relevate performanţele financiare ale întreprinderilor publice de subordonare locală. Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Iaşi, în calitate de autoritate publică tutelară, are în coordonare o regie autonomă (Regia Autonomă...