Tag Archives: statistica
Mai mulţi turişti la Iaşi, în luna septembrie, faţă de anul trecut
În luna septembrie, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din judeţul Iaşi au înregistrat o creștere cu 4,8%, iar înnoptările o diminuare cu 12,3%. În perioada 1.I – 30.IX..2017 comparativ cu aceeași perioadă din anul 2016 sosirile au înregistrat o creștere cu8,6%, iar înnoptările cu2,1%, durata medie a șederii fiind însă în scădere, de la 1,83 zile la 1,72...
Judeţul Iaşi continuă să importe mai mult decât exportă
În luna iulie 2017, în judeţul Iaşi, exporturile FOB au însumat 76.478 mii euro, fiind cu 22,6% (+14.103 mii euro) mai mari comparativ cu luna iulie 2016, iar importurile CIF au însumat 77.768 mii euro, în creştere faţă de luna iulie 2016 cu 32,8% (+19.223 mii euro). Soldul operațiunilor de comerţ internaţional în luna iulie 2017 a fost de -1.290 mii euro (+3.830 mii euro în luna iulie 2016). Exporturile FOB realizate în judeţul Iaşi în perioada ianuarie...
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, eliberate în primele nouă luni, în creştere cu 20%
În luna septembrie 2017, în judeţul Iaşi au fost eliberate 259 autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, în scădere cu 14,0% faţă de luna anterioară și în creștere cu 30,2% față de luna corespunzătoare din anul precedent. În perioada 1.I-30.IX.2017, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate pe total județ, a fost de 2.077, în creștere cu 19,4% (+337 autorizații) față de aceeași perioadă din...
Profesorii Școlii Gimnaziale ”Elena Cuza” Iași la Conferința Internațională ”Putting CLIL into practice”
În perioada 09-13 octombrie 2017, profesori de la Școala Gimnazială ”Elena Cuza” și de la 4 școli europene au participat alături de oficialități lituaniene (Vilma Backiute, reprezentant al Ministerului Educației și al Științei și Juozas Augutis, rectorul Universității Vytautas Magnus) la Conferința Internațională dedicată strategiei inovatoare Content and Language Integrated Learning (CLIL – predarea unei discipline în limba engleză).
Conferința...
Câştigul salarial mediu net în luna august, în judeţul Iaşi, în scădere cu 1,3% faţă de anul trecut
Efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi la data de 31 august era de 162.120 de persoane, în creştere cu 5.491 persoane (+3,5%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2016 şi cu 85 de persoane comparativ cu sfârşitul lunii iulie 2017. Potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), în luna august 2017, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Iaşi a fost de 3.139lei (+17,7% faţă de luna august 2016), iar cel mediu net de 2.256 lei (+17,1%...
În luna mai, judeţul Iaşi a exportat mai puţin decât a importat
În luna mai 2017, în judeţul Iaşi, exporturile FOB au însumat 79.147 mii euro, fiind cu 7,6% (+5.573 mii euro) mai mari comparativ cu luna mai 2016, iar importurile CIF au însumat 77.474 mii euro, în creştere faţă de luna mai 2016 cu 21,2 % (+1.3576 mii euro). Soldul operaţiunilor de comerţ internaţional în luna mai 2017 a fost de +1.673 mii euro (+9676 mii euro în luna mai 2016), informează Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS). Exporturile FOB...
Numărul turiştilor străini care au înnoptat în luna iulie la Iaşi, în scădere faţă de anul trecut
În luna iulie 2017,comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Iaşi au înregistrat o creştere cu1,6%, iar înnoptările o scădere cu 5,5%. Astfel, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), în perioada 1.I–31.VII.2017, comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2016, sosirile au înregistrat o creştere cu10,1%, iar înnoptările cu 4,9%, durata medie a şederii...
Numărul autorizaţiilor de construire, în creştere
În luna iulie 2017, în judeţul Iaşi s-au eliberat 238 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 5,9% faţă de luna anterioară şi în creştere cu 30,8% faţă de luna corespunzătoare din anul precedent. Potrivit datelor Direcţiei Judeţne de Statistică (DJS), în perioada 1.I-31.VII.2017, numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale eliberate pe total judeţ, a fost de 1.517, în creştere cu 13,1% (+176...
Excedentul comercial înregistrat de judeţul Iaşi în primele patru luni, în scădere faţă de anul trecut
În luna aprilie 2017, în judeţul Iaşi, exporturile FOB au însumat 70.084 mii euro, fiind cu 0,3% (+206 mii euro) mai mari comparativ cu luna aprilie 2016, iar importurile CIF au însumat 72.227 mii euro, în creştere faţă de luna aprilie 2016 cu 3,1 % (+2145 mii euro). Soldul operaţiunilor de comerţ internaţional în luna aprilie 2017 a fost de -2143 mii euro (-204 mii euro în luna aprilie 2016), informează Direcţia Judeţeană de Statistică (DJS). Potrivit...
Numărul turiştilor care vizitează Iaşul, în continuă creştere
În luna mai 2017, comparativ cu luna corespunzătoare din anul precedent, sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare din judeţul Iaşi au înregistrat o creştere de 10,9%, iar înnoptările o creştere de 0,3%. Potrivit datelor Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), în perioada 1.I – 31.V.2017 comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2016 sosirile au înregistrat o creştere de 11,6%, iar înnoptările de 6,7%, durata medie a şederii...