Tag Archives: Ateneul National Iasi
Noi actori la Ateneul Național din Iași
Doi tineri actori se alătură echipei Ateneului Național din Iași. Astfel, în urma audiției organizate la sediul instituției, Mara Lucaci și Daniel Popa au fost selectați din cei peste 50 de tineri talentați, veniți din toată țara, pentru a participa la următoarele producții teatrale ale Ateneului. Cei doi se vor alătura echipei, preluând ștafeta de la Ana Hegyi și Andrei Ciobanu, cărora le suntem recunoscători pentru întreaga activitate depusă...
Ateneul Național din Iași așteaptă publicul la spectacole de teatru în aer liber
Ateneul Național din Iași continuă și în a doua săptămână a lunii lui Cuptor programul cultural-artistic variat, cu reprezentații teatrale de toate genurile și pentru toate gusturile, care se vor desfășura atât în Grădina de vară a Ateneului, cât și la Amfiteatrul Palas. Săptămâna teatrală debutează miercuri, 8 iulie, la Amfiteatrul Palas începând cu ora 10.00 cu un spectacol pentru cei mici, „Amintiri din copilărie”, în regia lui...
Spectacolul „Farmazonul din Hârlău”, difuzat în premieră online de Ateneul Național din Iași
Sâmbătă, 6 iunie 2020, de la ora 19.00, Ateneul Național din Iași va difuza online premiera spectacolului „Farmazonul din Hârlău”, în regia lui Ion Sapdaru. În anul în care se împlinesc 180 de ani de la scrierea și montarea piesei, actorii Ateneului din Iași au pus în scenă, într-o variantă originală, prima operă dramatică a lui Vasile Alecsandri. Comedia în trei acte a avut premiera în noiembrie 1840, iar regia i-a aparținut lui Costache...
Realizările Ateneului Național din Iași în ultimii patru ani: 2.650 evenimente și 285.000 de spectatori
În ultimii patru ani, Ateneul Național din Iași s-a remarcat în spațiul cultural prin activități și proiecte care au atras atenția publicului de toate vârstele. Astfel, în perioada aprilie 2016 – aprilie 2020, echipa Ateneului ieșean a organizat zece festivaluri, a inaugurat şapte noi spații și a organizat 30 de lansări de carte. În același timp, instituția a avut nouă participări în festivaluri naționale și internaționale. Cei care au...
Clădirea Ateneului din Iaşi, luminată în albastru de Ziua Internaţională a Conştientizării Autismului
Clădirea Ateneului Național din Iași va fi luminată, în această noapte, în albastru, în semn de solidaritate față de persoanele diagnosticate cu autism. “Ne arătăm susținerea față de familiile persoanelor care suferă de autism și aprindem simbolic lumina albastră pentru a rămâne împreună, solidari şi conştienţi de situaţia celor peste 30.000 de persoane cu autism din România”, se arată într-un comunicat al Ateneului. Ziua Internaţională...
Clădirea Ateneului Naţional din Iaşi, luminată în culorile tricolorului, în semn de solidaritate cu personalul medical
Începând din această seară, de la ora 20.00, clădirea Ateneului Național din Iași va fi luminată în culorile tricolorului României, în semn de solidaritate, cinstire și onoare față de personalul medical, dar și al lucrătorilor din cadrul ministerelor de interne și apărării, care luptă în prima linie împotriva noului coronavirus (Covid 19), se arată într-un comunicat al instituţiei. De remarcat că în luna aprilie, Ateneul Naţional din Iaşi...
Șase spectacole de teatru, săptămâna viitoare, la Ateneul Național din Iași
Ateneul Național din Iași propune, pentru a doua săptămâna din luna martie, șase spectacole de teatru pentru copii și adulți. Săptămâna începe cu o aventură scenică altfel – „Dănilă Prepeleac Gem Seșăn” și continuă cu spumoasa și savuroasa comedie „Pijamale”. În „Atenție, aterizăm!” vor fi prezentate câteva situații pline de umor prin care trec cele șase personaje, în apartamentul din Paris al unui arhitect cu multă poftă...
Ateneul Național din Iași va primi „Medalia Regală pentru Loialitate”
Printr-o scrisoare trimisă de la Palatul Elisabeta în data de 26 februarie 2020, Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași, a primit din partea Casei Regale a României deosebita veste că instituția pe care o reprezintă va primi „Medalia Regală pentru Loialitate”, în cadrul unei ceremonii de decorare care va avea loc la Castelul Peleș, în data de 11 martie. Conform Decretului Regal privind Regulamentul Medaliei Regale pentru Loialitate,...
Casting la Ateneul Național din Iași
Ateneul Național din Iași anunţă organizarea unui casting pentru selectarea actorilor care urmează să joace în cea mai nouă producție teatrală, în regia maestrului Ion Sapdaru. Astfel, luni, 17 februarie, începând cu ora 12.00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului Național din Iași sunt așteptați studenți sau absolvenți ai facultăților de teatru, atât fete cât și băieți. Participanții la casting vor trebui să pregătească...
Spectacolele lunii ianuarie la Ateneul Național din Iași și Cinematograful „Victoria”
Iubitorii de artă și cultură sunt așteptați, în luna ianuarie, la evenimentele speciale organizate la Ateneul Național din Iași și Cinematograful „Victoria”, prilej cu care se vor putea bucura de spectacole de teatru pentru cei mici sau pentru cei mari, în prezența unor invitați de seamă, dar și de proiecțiile de film de la Cinema Ateneu. Încălzim luna lui Gerar cu o serie de comedii franțuzești, „Atenție, aterizăm” (regia Daniel Onoae),...