Tag Archives: carosabil
Modificări în circulaţia autobuzelor, în zona bulevardului Socola
Ca urmare a lucrărilor de asfaltare efectuate de echipele Citadin SA pe bulevardul Socola, pe sensul de mers cuprins între intersecția de la „Cotnari” spre „Granit”, joi, 4 aprilie, începând cu ora 9, circulaţia mijloacelor de transport în comun în zona respectivă va suferi o serie de modificări. Astfel, după cum anunţă conducerea Companiei de Transport Public (CTP), traseele de autobuz 19, 30, 30b, 202 și 203 vor circula pe următorul itinerariu: Intersecție...
Lucrări de refacere a carosabilului în municipiul Iaşi, executate de Citadin SA
Echipele Citadin SA efectuează în această săptămână o serie de lucrări privind refacerea şi consolidarea infrastructurii rutiere în municipiu. Potrivit reprezentanţilor societăţii, este vorba despre montarea de borduri pe strada Vasile Lupu, Şoseaua Nicolina (Bloc 1004), reparaţii cu asfalt pe străzile Bacinschi, Pădurii, Elena Doamna, Călăraşi (la intersecţia cu strada Tătăraşi), Bulevardul Tudor Vladimirescu (la intersecţia cu strada Ornescu,...
A început turnarea asfaltului pe drumul care face legătura între Botoşani şi Târgu Frumos
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi anunţă că lucrările de modernizare a DJ 288 Botoşani – Târgu Frumos se desfăşoară conform graficului, în prezent având loc turnarea stratului de uzură pe ambele sensuri de circulaţie, pe tronsonul cuprins între localităţile Copalău şi Zăiceşti, aflate pe teritoriul judeţului Botoşani.
Lucrările, care au debutat săptămâna trecută, urmează să fie finalizate până la sfârşitul...
Circulaţia autovehiculelor, închisă până pe 19 august pe strada Milcov şi stradela Grădinari
În perioada 7-19 august, între orele 06:00 – 16:00, circulaţia pe str. Milcov (tronsonul cuprins între bd. Alexandru cel Bun şi aleea de acces în spatele Liceului Tehnologic Economic de Turism – Corp A) va fi închisă pentru executarea de către echipele de la SC Citadin SA a unor lucrări de refacere a carosabilului, în scopul menținerii tramei stradale în bună stare de exploatare și siguranță a circulației.
Circulația autovehiculelor se...
Toate drumurile naţionale din judeţul Iaşi sunt circulabile la această oră
În noaptea de vineri spre sâmbătă, pe drumurile naționale din județul Iaşi au acționat 9 ATB-uri dotate cu rsp și lamă pentru îndepărtarea efectelor produse de ninsoare, a anunţat subprefectul judeţului Iaşi, Marian Grigoraş. Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, sectoarele de drum pe care au acţionat utilajele sunt: DN 28 km 0 – 65, Castelul de apă-intrare municipiul Iași, DN 28 km 80 – 141, Iași – Vama Albița, DN 24 km 151...
Lucrările de amenajare a sensului giratoriu de pe DN 28, de la Leţcani, finalizate la sfârşitul săptămânii
Duminică, 15 august, vor fi finalizate lucrările de amenajare a sensului giratoriu provizoriu de pe DN 28, km 60+470, Lețcani, intersecție cu DJ 248B, Bogonos, județul Iași.
Măsura reprezintă efortul comun al Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iași, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Iași – Serviciul Rutier și al Primăriei Lețcani, în vederea reducerii riscului de accidente constatat în zonă.
“Lucrările au fost executate...
Premieră la Iaşi: piste pentru biciclete pe axa Păcurari – Tudor Vladimirescu, amenajate pe carosabil
În contextul încurajării mobilității ecologice și sănătoase odată cu ieșirea din starea de urgență și intrarea în starea de alertă generate de pandemia COVID-19, la propunerea primarului Mihai Chirica, autorităţile locale vor amenaja piste pentru biciclete pe axa Păcurari – Tudor Vladimirescu, pe traseul Rond Păcurari – șos. Păcurari – str. Păcurari – Piața Mihai Eminescu – bd. Independenței – str. Elena Doamna – bd. Tudor Vladimirescu....
În zona Poitiers vor fi executate ample lucrări de reabilitare şi modernizare
După Cicoarei, o altă zonă din municipiu a intrat în vizorul Primăriei, pentru a fi reabilitată şi modenizată. Este vorba despre Poitiers, un cartier care în ultimii ani a fost văduvit de lucrări ample de reparaţie şi asfaltare a carosabilului şi trotuarelor, de amenajarea de noi locuri de joacă pentru copii sau de reamenajarea spaţiilor verzi. Începând din această toamnă, însă, în urma unui proiect amplu elaborat de Primărie, zona Poitiers a...
Utilajele de intervenție sunt pregătite să acţioneze în cazul căderii unor ninsori abundente
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iaşi, este mulţumit de modul în care se prezintă bazele de deszăpezire şi cum întreţinute utilajele care în această iarnă vor trebui să facă faţă ninsorilor depuse pe carosabilul drumurilor din judeţ. ”Pot să spun că sunt mulțumit de cele găsite în punctele de lucru. Față de alți ani, situația este cu mult îmbunătățită. Acordul cadru a fost semnat mai devreme, firmele câștigătoare s-au dotat...
Continuă lucrările de modernizare a Şoselei Naţionale
Echipele Viarom Construct SRL vor relua săptămâna viitoare lucrările de modernizare a Şoselei Naționale, pe tronsonul cuprins între Podu Roș și spălătoria auto K9. Lucrările fac parte din proiectul de modernizare a zonei Splai Bahlui – Mal Drept, fiind executate de asocierea Viarom Construct SRL – Conest SA. Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 30,7 milioane de lei. Investiția vizează aproximativ şase kilometri de artere, fiind prevăzută...