Tag Archives: demisie

Cristian Adomniței va propune abrogarea hotărârii privind participarea judeţului Iaşi la EXPO Milano 2015

În urma scandalului provocat de participarea județului Iași la ediția din acest an a Expoziției Universale de la Milano, manifestare programată în perioada 1 mai – 31 octombrie 2015, la care și-au anunțat participarea, până acum, peste 140 de țări de pe toate continentele, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniței, a anunţat că va iniţia procedura de abrogare a Hotărârii CJ privind participarea judeţului nostru la EXPO...

Vasile Astărăstoae a demisionat din funcția de rector al UMF Iași

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” din Iași, Vasile Astărăstoae, UMF Iași, a anunțat vineri, 6 februarie, într-o conferință de presă, că renunță la funcție, după ce a câștigat un loc în Senatul universității. Potrivit legii, funcția de membru în Senatul universității este incompatibilă cu cea de rector.  ”Am candidat pentru Senatul universităţii şi, fiind trei candidaţi pe un loc, am obţinut...

ACL cere demisia prefectului Dan Cârlan, pe care-l acuză de implicare în procesul electoral

Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Iași a informat joi, 30 octombrie, Biroul Electoral Județean (BEJ) cu privire la ancheta pe care a desfășurat-o în urma sesizării primite din partea acestei instituții în data de 27.10.2014. Potrivit Departamentului de Comunicare al Alianței Creștin Liberale (ACL) Iași, ancheta a scos la iveală faptul că o parte dintre sesizările ACL depuse la BEJ Iași se confirmă,...

Consilierul local Anca Preda și-a dat demisia din PP-DD

Consilierul local Anca Preda, aleasă în 2012 pe listele PP-DD, a anunțat că renunță să mai fie membru al acestei formațiuni politice, urmând să activeze, de acum înainte, ca independent în Legislativul local. ”Începând cu anul 2014, formaţiunea politică din care am făcut parte – PPDD – s-a îndepărtat tot mai mult de electorat, pierzându-şi pas cu pas credibilitatea. În ultimele luni, după ruperea USL, impresia generală a fost că acest...

Prefectul județului Iași a demisionat din funcție

Prefectul județului Iași, Romeo Olteanu, a demisionat luni, 11 aprilie, din funcție, la cererea ministrului de Interne, Gabriel Oprea, după ce duminică seară, reprezentantul Guvernului în teritoriu a provocat un accident de circulație pe strada Sărărie, în timp ce se afla la volanul autoturismului instituției. Mai mult decât atât, potrivit reprezentanților Poliției Rutiere, prefectul s-ar fi aflat și sub influența băuturilor alcoolice, în urma testului...

PSD îi cere demisia președintelui CJ Iași, Cristian Adomniței

Organizația Județeană Iași a Partidului Social Democrat (PSD) salută ”promptitudinea” cu care liderii PNL Iași, reuniți la sfârșitul săptămânii trecute în cadrul Delegației Permanente Teritoriale, au constatat că liderul interimar al filialei acestei formațiuni politice, și totodată președinte al Consiliului Județean (CJ) Iași, Cristian Adomniței, a reușit ”performanța” de a distruge, la nivelul Legislativului județean, proiectul politic...
;