Tag Archives: finantare

La Iași vor fi construite 162 de apartamente pentru tinerii aflați în situații de risc

Întruniți vineri, 13 mai, în ședință de îndată la convocarea primarului Mihai Chirica, consilierii locali au aprobat depunerea spre finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a proiectului „Construirea de locuințe nZEB plus pentru tineri aflați în situații de risc”. Conform documentației care se află la baza proiectului, ansamblul de locuințe va fi construit în zona Grădinari – Metalurgie. Municipalitatea...

Locuințe pentru tinerii aflați în situații de risc, construite prin Planul Național de Redresare și Reziliență

Municipalitatea ieșeană va construi locuințe destinate tinerilor aflați în situații de risc, banii necesari pentru implementarea acestei investiții urmând să provină din fondurile puse la dispoziție în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNNR). Întrunit în ședință ordinară, plenul Consiliului Local a aprobat joi, 28 aprilie, cu unanimitate de voturi un proiect de hotărâre privind depunerea spre finanțare de către autoritățile...

Consiliul Județean a aprobat alocarea sumei de două milioane de lei pentru modernizarea toaletelor școlilor din mediul rural

Întruniți în ședință ordinară, consilierii județeni ieșeni au aprobat miercuri, 27 aprilie, alocarea sumei de 2.000.000 de lei în vederea amenajării de grupuri sanitare conforme școlile din județ. Este vorba despre 14 unități de învățământ aparținând unui număr de 11 primării, valoarea fondurilor alocate fiind în funcţie de sumele solicitate de fiecare unitate administrativ teritorială în parte, de complexitatea lucrărilor care urmează...

UAIC a câștigat o finanțare de peste un milion de euro pentru implementarea de noi proiecte de cercetare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a câștigat o finanțare în valoare de peste 5,6 milioane de lei pentru competițiile „Proiecte de cercetare pentru stimularea tinerelor echipe independente (TE)” și „Proiecte de cercetare postdoctorală (PD)” 2021, organizate de Ministerul Educației prin Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI). Astfel, UAIC va implementa...

Activitatea de ecologizare a zonelor afectate de deșeuri, în atenția autorităților locale

Modul în care autoritățile locale se pot implica în activitatea de ecologizare a zonelor afectate de deșeuri, în cadrul campaniei “Curățăm România”, a fost analizat în cadrul unei întâlniri care a avut loc la sfârșitul acestei săptămâni la sediul Prefecturii, între prefectul județului Iași, Bogdan Cojocaru, și secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Bogdan Balanișcu. “Am discutat cu domnul secretar de stat despre...

Consiliul Județean a depus cerere de finanțare prin PNRR pentru reabilitarea Filarmonicii „Moldova”

Reunit în ședință extraordinară, plenul Consiliului Județean (CJ) Iași a aprobat vineri, 1 aprilie, depunerea de către autoritățile locale a proiectului privind reabilitarea și modernizarea imobilelor cu numere cadastrale 161.496 și 161.497, situate în str. Cuza Vodă nr. 29 din municipiul Iași, în care își desfășoară activitatea Filarmonica de Stat „Moldova” lași, pentru finanțarea prin Planul Național de Reziliență și Redresare (PNRR),...

Sistemul centralizat de termoficare al orașului va fi modernizat

Întruniți în ședință ordinară, consilierii locali ieșeni aprobat joi Studiului de Fezabilitate (SF) și indicatorilor tehnico-economici revizuiți ai proiectului privind reabilitarea rețelelor termice din cadrul sistemului de termoficare din municipiul Iași, în vederea creșterii eficienței energetice în alimentarea cu căldură urbană -etapa a III-a, investiție în valoare de 64.960.988,17 lei, fără TVA. Tot în cadrul ședinței de joi, aleșii locali...

Proiecte importante privind modernizarea și dotarea sistemului medical ieșean, aprobate de aleșii județului

Aleșii județeni ieșeni au aprobat în ședința ordinară de marți, 29 martie, mai multe proiecte de hotărâre privind sistemul medical. Astfel, pe lângă aprobarea indicatorilor tehnico – economici pentru construcția și dotarea Institutului Regional  de Boli Cardiovasculare Iași, consilierii au aprobat și documentaţia de avizare a lucrărilor şi indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea Corpului C1 din cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie....

Un nou pas în vederea realizării Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară

Întrunit în ședință ordinară, plenul Consiliului Județean (CJ) iași a aprobat marți, 29 martie, indicatorii tehnico – economici pentru construirea și dotarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară laşi. “Realizarea Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară este o prioritate majoră pentru actuala conducere a Consiliului Judeţean şi am reuşit ca în mai puţin de un an să avem gata studiul de fezabilitate. Potrivit proiectului,...

Toate proiectele înscrise de Universitatea „Al.I. Cuza” la competiția FDI 2022 au fost aprobate pentru finanțare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a obținut o finanțare de peste 2,2 milioane de lei la competiţia de proiecte finanţate din Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2022, organizată de Ministerul Educației prin Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS). Toate cele șapte proiecte propuse de UAIC au fost aprobate: Educație pentru o societate echitabilă; Internaționalizare...
;