Tag Archives: litigiu

Ciprian Paraschiv revine în funcţia de preşedinte al Politehnicii Iaşi!

Fostul preşedinte al Politehnicii Iaşi, Ciprian Paraschiv, revine în funcţia de preşedinte executiv al clubului , după ce instanţa de judecată i-a dat câştig de cauză, la începutul acestui an, în procesul pe care l-a intentat clubului din Dealul Copoului, după ce a fost demis din funcţie în anul 2021. Într-un mesaj postat sâmbătă pe pagina proprie de socializare, Ciprian Paraschiv anunţă că a căzut la un acord cu clubul ieşean în ceea ce priveşte...

Iaşul, pe locul doi pe ţară la numărul cererilor de soluţionare a litigiilor cu instituţiile bancare

Judeţul Iaşi se află pe locul doi pe ţară, după municipiul Bucureşti, în ceea ce priveşte numărul cererilor depuse de consumatori pentru soluţionarea alternativă a litigiilor în domeniul bancar. Potrivit lui Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de coordonare al Centrului de soluţionare alternativă a litigiilor în domeniul bancar (CSALB), de la începutul acestui an şi până în prezent, 34 de ieşeni au depus cereri de soluţionare pe cale amiabilă...
;