Tag Archives: mesteri populari

Expoziţia „Datini și obiceiuri de iarnă. Măști de Anul Nou”, la Muzeul etnografic al Moldovei

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași organizează în perioada 15 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019 expoziția temporară „Datini și obiceiuri de iarnă. Măști de Anul Nou”. Selecția expozițională va aduce în fața publicului măști confecționate de meșteri populari renumiți din zona Moldovei (Neamț, Botoșani, Iași), dar și obiecte de recuzită din patrimoniul muzeului – o împletire...

Târguri tradiționale, în acest weekend, la Iași

La sfârșitul acestei săptămâni, Iașul va găzdui două târguri tradiționale. Astfel, în perioada 2 – 4 noiembrie, în intervalul orar 16.00 – 21.00, SC Expotextil SRL va organiza o nouă ediție a Festivalului „Toamnă de Cotnari”. Evenimentul se va desfășura în Piața Unirii și va include, pe lângă vânzarea de „bucate alese și vin bun”, concerte de muzică populară. În aceeași perioadă, pe pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt,...

„Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova”, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt

Asociaţia „ART – Meşteşugurile Prutului”, în colaborare cu Primăria Municipiului Iași, organizează cea de-a XI-a ediţie a manifestării cultural-interactive „Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova”, ce se va desfăşura în perioada 2 – 4 noiembrie pe pietonalul „Ștefan cel Mare și Sfânt” din Iaşi. Parteneri în organizarea acestui eveniment sunt: Muzeul Etnografic al Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal Național...

Târg al meșterilor populari și bunătăți tradiționale, la Palas

Obiecte, suveniruri și preparate care vorbesc despre tradițiile autohtone vor fi prezentate, începând din acest week-end, la Palas. De vineri până duminică, în perioada 5 – 14 octombrie 2018, în ansamblul Palas se vor desfășura două târguri prilejuite de Sărbătorile Iașului. Pe esplanada aferentă intrării principale în Palas Mall, dinspre Palatul Culturii, cei care apreciază suvenirurile românești vor fi întâmpinați de meșteșugari din...

O nouă ediţie a Taberei „Micii meșteri din Copou”, în Parcul Expoziţiei

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași este partener al Asociației „ART – Meșteșugurile Prutului” în organizarea Taberei „Micii meșteri din Copou”. Evenimentul, ajuns la cea de-a XI-a ediție, evidențiază importanța promovării obiceiurilor și tradițiilor, precum și rolul meșterilor populari în comunicarea cu tânăra generație. Activitățile se vor desfășura în perioada 18 – 24 iunie,...

Târg al meșterilor populari și piese de teatru internaționale, în week-end, la Palas

În perioada următoare, Palas le propune clienților săi o agendă bogată de evenimente. Târguri variate, de carte, obiecte de artizanat, handmade și bunătăți tradiționale sunt propunerile pentru vizitatorii ansamblului din inima orașului. În week-end, iubitorii de teatru vor putea fi spectatorii unor producții prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr (FITPT) Iași. De vineri până duminică, în perioada 6 –...

Ieşenii, invitaţi la Festivalul “RomânIA Autentică”

Peste 10.000 de persoane îmbrăcate în ie sunt așteptate să participe sâmbătă, 24 iunie, la Iaşi, cea de-a doua ediție a Festivalului “RomânIA Autentică”. „Fiecare persoană care va veni la eveniment îmbrăcată în ie va primi un ecuson numerotat. Sperăm că vor fi mai mult de 10.000 de persoane. Am luat legătura și cu asociații și ligi studențești, inclusiv ale tinerilor moldoveni. Vom încerca să mediatizăm cât mai mult acest...

Târg al meşterilor populari şi târg dedicat Zilelor Iaşului, la Palas

Zilele acestea, ansamblul Palas găzduiește două târguri prilejuite de Zilele Iașului. Târgul Meșterilor Populari prezintă obiecte aparte, realizate prin tehnici strămoșești, iar cel de-al doilea eveniment îi are în prim plan pe artizanii iscusiți în realizarea articolelor handmade.  Până duminică inclusiv, 16 octombrie 2016, esplanada Palas, intrarea dinspre Palatul Culturii, găzduiește Târgul Meșterilor Populari. Reuniți din diferite zone ale...

Târg al meșterilor populari, de mâine, la Palas

Sfârşitul de săptămână petrecut la Palas este îmbogăţit cu evenimente deosebite, care să aducă zâmbete pentru întreaga familie: târg al meşteşugarilor, ateliere creative, teatru de păpuşi şi demonstraţii de tango. De vineri până duminică, în perioada 7 – 9 august 2015, Atriumul Palas Mall va găzdui o nouă ediţie a îndrăgitului Târg al Meşterilor Populari. Cei mai iscusiţi meşteşugari din regiune îşi vor prezenta creaţiile, realizate...

O nouă ediție a Târgului național de ceramică ”Cucuteni 5000”

În prezența reprezentanților autorităților locale, la Iași a debutat vineri cea de-a XXXIII-a ediție a Târgului național de ceramică ”Cucuteni 5000”. La ediția din acest an participă meșteri olari din toate zonele țării, precum și din Republica Moldova și Ucraina. Astfel, în perioada 26-28 iunie, ieșenii vor putea admira în Parcul Copou exponate din lut aparținând meșterilor celor peste 120 de meșteri olari din Cătămărăști Deal (Bistrița),...
;