Tag Archives: protectia consumatorilor

Conferință pe tema protecției consumatorilor, organizată la Primărie

În Sala „Vasile Pogor” a Primăriei Municipiului Iași au debutat joi, 18 august, lucrările Conferinței „Iași – Capitala Consumatorilor din România”. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Iași în colaborare cu Confederația Națională a Federațiilor și Asociațiilor de Consumatori – Convenția CONROM, este dedicat marcării a 30 de ani de la adoptarea principalului act normativ care reglementează domeniul protecției consumatorilor:...

La Iaşi a fost înfiinţat Consiliul consultativ pentru protecţia consumatorilor

Consilierii locali au aprobat, vineri, înfiinţarea Consiliului consultativ pentru protecţia consumatorilor, organism care are ca scop analizarea modului în care sunt respectate drepturile consumatorilor pe raza municipiului Iaşi. Potrivit proiectului de hotărâre, noul organism, al cărui preşedinte este primarul municipiului Iaşi şi din care mai fac parte, printre alţii, un reprezentant al asociaţiilor pentru protecţia consumatorului (vicepreşedinte)...

Premiul I la Concursul Național “Alege! Este dreptul tău”

În perioada 16-21 iunie 2019,  Centrul de agrement New Paradise din Eforie Sud a fost gazda celei de a XVII-a ediții  a etapei naționale a  concursului pe teme de protecția consumatorilor “Alege! Este dreptul tău!”. Cu acest prilej, 88 de elevi din clasele IX-XI, câte doi din fiecare județ și 6 din București, au intrat în competiție. Tema concursului – „Informarea completă, corectă și precisă a consumatorilor”,  a fost una generoasă,...

Elevi ieşeni, premiaţi la concursul pe teme de protecţia consumatorilor “Alege! Este dreptul tău!”

În perioada 18-22 iunie, Tabăra de la Năvodari este gazda celei de-a XVI-a ediții a etapei naționale a concursului pe teme de protecția consumatorilor “Alege! Este dreptul tău”. Cu acest prilej, 88 de elevi din clasele IX-XI, câte doi din fiecare județ și şase din București, au intrat în competiție. Tema concursului a fost crearea unei pieţe on-line echitabile şi sigure, o temă generoasă, având în vedere interesul manifestat de tânăra...

Iaşul, capitală pentru o zi a mişcării consumatoriste din România

Miercuri, 26 octombrie, începând cu ora 10.30, în Sala Mare a Primăriei municipiului Iaşi va avea loc deschiderea oficială a celei de-a III-a ediţii a “Conferinţei Naţionale a Mişcării Consumatoriste din România”, eveniment la finalul căruia urmează să fie aleasă persoana care va reprezenta consumatorii în structura naţională “Centru de Soluţionare Alternativă a Litigiilor” (CSALB), structură care funcţionează din anul 2015. La...

Marian Grigoraș, numit în funcția de prefect al județului Iași

Marian Grigoraș, fost șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord Est a fost numit joi, 18 februarie, prin Hotărâre de Guvern (HG), în funcția de prefect al județului Iași. Acesta îl înlocuiește în funcție pe Dan Cârlan, care a fost eliberat de la conducerea Instituției Prefectului Județului Iași, tot printr-o HG, începând cu data de 4 ianuarie 2016, postul respectiv rămânând vacant în toată această perioadă....

Autoritățile din Ungheni se inspiră din modelul piețelor agroalimentare ieșene

O delegație a Consiliului Raional Ungheni din Republica Moldova, condusă de președintele Ludmila Guzun,  s-a aflat vineri, 4 decembrie, în vizită la Primăria municipiului Iași, pentru a se documenta cu privire la modalitățile de organizare și functionare a piețelor agroalimentare din municipiul și județul Iași. Potrivit Biroului de presă al Primăriei, membrii delegației din Republica Moldova au fost primiți de primarul interimar Mihai Chirica, la...

Uniunea Europeană a lansat Campania pentru informarea consumatorilor “E dreptul tău! Acționează”!

Comisarul european pentru Sănătate și Consumatori, John Dalli, a lansat astăzi Campania Uniunii Europene pentru informarea consumatorilor – “E dreptul tău! Acționează!”, pentru a informa consumatorii din România cu privire la drepturile lor în țară, și în alte state membre.  “Legislația comunitară stabilește drepturi pentru consumatori, dar crearea cadrului legal este doar primul pas spre împuternicirea consumatorilor” – a declarat...
;