Tag Archives: reciclare

Cu prilejul ”Zilei Internaționale a Mediului”, cele mai bune ”patrule de reciclare” din țară vor fi premiate

De Ziua Internațională a Mediului, care se sărbătorește în fiecare an pe data de 5 iunie, la Iași și în întreaga țară va avea loc premierea actualei ediții a programului ”Patrula de reciclare”, în cadrul căreia vor fi anunțați și premiați câștigătorii la nivel național și local al acestei întreceri. În ediția 2012-2013, agenții ”Patrulei de Reciclare” RoRec au colectat selectiv peste 230.000 kg de deșeuri electrice și electronice....

Iașul a câștigat Premiul de excelență la categoria „Linia Întâi”, în „bătălia” pentru ”Orașul Reciclării”

Municipiul Iași a fost premiat la categoria „Linia Întâi”, în cadrul “bătăliei” pentru titlul de „Orașul Reciclării”, orașul de pe malurile Bahluiului fiind printre primele municipii înscrise în bătălia pentru titlul de “Orașul Reciclării”.  Proiectul inițiat de Eco-Rom Ambalaje, compania deţinătoare a licenţei “Punctul Verde” în România şi cea mai importantă organizaţie de preluare de la agenţii economici a obligaţiei...

Iașiul, fruntaș la nivelul județelor din țară în privința numărului unităților de învățământ înscrise în programul ”Patrula de reciclare”

Peste 19.600 de tineri și 650 unități de învățământ din București și 25 de județe din țară s-au înscris la ediția 2012 – 2013 a ”Patrulei de Reciclare”, programul educațional de protecție a mediului, centrat pe colectarea și reciclarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), desfășurat de Asociația Română pentru Reciclare RoRec, în parteneriat cu primăriile și inspectoratele școlare județene.  Județele unde s-au...

Județul Iași, fruntaș la programul ”Patrula de reciclare”

Peste 350 de școli și 10.000 de copiii din București și 24 de județe din țară s-au alăturat deja proiectului educațional de mediu ”Patrula de reciclare”, la 15 zile de la începerea înscrierilor. ”Patrula de Reciclare” este programul de educație ecologică centrat pe colectarea Deșeurilor de Echipamente Electrice și Electronice (DEEE) al Asociației Române pentru Reciclare – RoRec, desfășurat în unități de învățământ pre-universitar...

Iaşul intră în ”bătălia” pentru ”Oraşul Reciclării”

Municipiul Iaşi participă alături de alte 20 de oraşe din ţară la  competiţia ce vizează colectarea selectivă a deşeurilor. Sub titulatura „Bătălia pentru oraşul Reciclării”, Eco-Rom Ambalaje a lansat o întrecere între oraşe pentru a stimula colectarea selectivă în rândul populaţiei. Localitatea victorioasă va primi titlul de „Oraşul Reciclării” şi marele premiu: o zonă de picnic complet amenajată, cu un design modern şi un impact...

Elevii din Iași au învățat despre colectarea selectivă în Laboratorul Verde al Reciclării

Laboratorul Verde al Reciclării a ajuns, zilele acestea, în Iași, la Școala „Ștefan Bârsănescu”  și la Colegiul Naţional „M. Eminescu”,  la peste 160 de elevi de clasa a III-a. În interiorul Laboratorului, cei mici au avut parte de o experiență didactică interactivă care i-a inițiat în universul colectării selective și al reciclării deșeurilor de ambalaje. Iași este al nouălea oraș, dintr-un total de 25, în care va ajunge caravana proiectului. Laboratorul...

O nouă acțiune de colectare a deșeurilor electrice și electrocasnice, organizată la Iași

Primăria municipiului Iaşi şi SC Salubris SA, împreună cu Asociaţia Română pentru Reciclare (RoRec), organizează sâmbătă, 6 octombrie 2012, o nouă acțiune de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), în cadrul campaniei ”Locul deșeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare!”. Campania face parte dintr-o acţiune de mediu derulată de Asociaţia RoRec la nivel naţional, în parteneriat cu primăriile locale şi...

Consultare publică privind deşeurile, organizată la Iaşi

În perioada august – decembrie 2012, Asociația “Mai Bine” realizează o consultare publică privind deșeurile, adresată populației din municipiul Iași. Activitatea face parte din proiectul “DEŞEURILE – management mai bun prin implicare civică şi participare publică”, finanțat de Fundația pentru Parteneriat și Trust for Civil Society in Central & Eastern Europe, prin intermediul programului ATITUDINE ŞI IMPLICARE, destinat organizaţiilor...

O nouă acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electronice, organizată la Valea Seacă, Tătăruşi şi Lespezi

Asociaţia Româna pentru Reciclare RoRec, împreună cu primăriile Valea Seacă, Tătăruşi şi Lespezi, cu sprijinul partenerului Skil, îi invită din nou pe ieşenii care îşi doresc un viitor mai curat şi un mediu înconjurător mai sănătos să participe sâmbătă, 28 iulie, la o nouă acţiune de colectare a deşeurilor electrice şi electronice (DEEE).  Acţiunea se va desfăşura între orele 9.00 şi 16.00, punctele de colectare fiind deschise in următoarele...
;