Tag Archives: Senat

Premieră la UMF Iași: studenții internaționali, reprezentați în Senatul Universitar

Pentru prima dată, studenții internaționali care studiază la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași sunt reprezentați în Senatul Universitar. În urma alegerilor desfășurate online în ianuarie, Camil Bourhila – student în anul IV la Facultatea de Medicină Generală, linia de predare în limba franceză și Anna-Bella Burciu  – studentă în anul V la Facultatea de Medicină Generală, linia de predare în limba engleză,...

Prof. univ. dr. Vasile Vîntu, ales în funcţia de preşedinte al Senatului USAMV Iaşi

Membrii Senatului Universității de Ştiinţe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi l-au ales luni, 9 martie, în funcţia de președinte al Senatului universitar pe prof. univ. dr. Vasile Vântu, și au validat cei patru prorectori propuși să facă parte din echipa noului rector confirmat de Ministerul Educației și Cercetării (MEN), prof. univ. dr. Gerard Jităreanu, informează, într-un comunicat, Biroul de presă...

Prof. univ. dr. ing. Aurelian Ciocoiu, noul preşedinte al Senatului Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi”

Membrii Senatului Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUI) l-au ales marţi, 3 martie, ca președinte al forului academic pe prof. univ. dr. ing. Iulian Aurelian Ciocoiu, de la Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației (ETTI). Potrivit unui comunicat al universităţii au existat două candidaturi pentru ocuparea postului de președinte al Senatului: prof. univ. dr. ing. Iulian Aurelian Ciocoiu – propus de către...

Prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval, reales pentru un nou mandat la conducerea UTI

Luni, 24 februarie, comunitatea academică a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (UTI) a ales, prin vot universal, noii membri ai Senatului și rectorul pentru mandatul următor – 2020 – 2024. Astfel, prof. univ. dr. ing. Dan Cașcaval a fost reales pentru funcția de rector, acesta obținând 87,56% dintre voturile celor prezenți la urne, 81,62%. Asta înseamnă că dintre cele 729 de persoane cu drept de vot s-au prezentat la urne în ziua...

Doru-Adrian Pănescu a demisionat din funcția de președinte al Senatului Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”

Președintele Senatului Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, prof. univ. dr. ing. Doru-Adrian Pănescu, a demisionat din funcție, decizia fiind supusă atenției Consiliului de Administrație (CA) al instituţiei, în cadrul şedinţei de miercuri, 30 mai, informează Biroul de presă al UTI. Potrivit sursei citate, Doru-Adrian Pănescu şi-a motivat decizia de a demisiona din funcţia de preşedinte al Senatului Universităţii Tehnice “Gheorghe...

Proiectul autostrăzii Iaşi – Târgu Mureş, aprobat în Comisia de buget a Senatului României

Comisia de buget şi finanţe din cadrul Senatului a aprobat miercuri, 11 octombrie, propunerea legislativă depusă de deputatul ieşean Petru Movilă privind aprobarea construcţiei autostrăzii Iaşi – Tg. Mureş. „Proiectul l-am depus în luna mai a acestui an şi a avut o susţinere masivă din partea parlamentarilor, inclusiv a celor din Târgu-Mureş. Mă bucur că, în sfârşit, s-a făcut un pas concret în vederea realizării acestui obiectiv, atât de...

Peste 740.000 de ieşeni sunt aşteptaţi duminică la urne

Peste 740.000 de ieşeni cu drept de vot sunt aşteptaţi duminică, 11 decembrie, la urne pentru a-şi alege reprezentanţii în Camera Deputaţilor şi Senat. Ca urmare a reintroducerii votului pe liste şi ţinând cont de numărul de locuitori, judeţul Iaşi va trimite în Legislativ 17 parlamentari, dintre care 12 deputaţi şi cinci senatori. Secţiile de votare se vor deschide duminică la ora 7.00, urmând să se închidă la ora 21.00. Pentru buna desfăşurare...

”Ziua Mondială a Vederii” va fi marcată și în România

Plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional, a adoptat miercuri, 2 martie, propunerea legislativă înaintată de deputatul UNPR de Iași Camelia Bogdănici privind instituirea ”Zilei Mondiale a Vederii” în România, în cea de a doua zi de joi a lunii octombrie. Potrivit proiectului legislativ elaborat de parlamentarul ieșean, ”Ziua Mondială a Vederii” în România poate fi marcată de către autorităţile administraţiei publice centrale...

Senatori aleși în circumscripția electorală nr. 24 Iași

Senatori aleși în circumscripția electorală nr. 24 Iași 1. Dumitru Oprea – PNL 2. Mihaela Popa – PNL 3. Varujan Vosganian – PNL 4. Ionel Agrigoroaei – UNPR 5. Marin Burlea – UNPR 6. Florin Constantinescu – PSD 7. Sorin-Constantin Lazăr – PSD

Vasile Astărăstoae a demisionat din funcția de rector al UMF Iași

Rectorul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) ”Grigore T. Popa” din Iași, Vasile Astărăstoae, UMF Iași, a anunțat vineri, 6 februarie, într-o conferință de presă, că renunță la funcție, după ce a câștigat un loc în Senatul universității. Potrivit legii, funcția de membru în Senatul universității este incompatibilă cu cea de rector.  ”Am candidat pentru Senatul universităţii şi, fiind trei candidaţi pe un loc, am obţinut...
;