Tag Archives: sport

Românii, tot mai interesați de sport. Festivalul Sporturilor 2022, cifre peste așteptări

Festivalul Sporturilor, cea mai nouă competiție sportivă de amploare, încheie primul an competițional cu cifre îmbucurătoare în ceea ce privește interesul românilor pentru sport: peste 1.100de adulți și 1.150de copii înscriși în competiții la nivel național. Festivalul Sporturilor este organizat de asociația Tabere și Circuite și a fost gândit ca o manifestație de amploare dedicată tuturor iubitorilor sportului, indiferent de vârstă sau nivelul...

Tărâmul veseliei, al distracției și al frumosului tradițional s-a instalat la Palas

Weekendul acesta, Palas e „the place to be”. Iubitorii de muzică simfonică și corală sunt așteptați să se bucure de concerte în Amfiteatrul Palas, pasionații de sport vor avea parte de experiența unor antrenamente speciale în aer liber și își vor aduce aportul pentru copiii din medii defavorizate, iar cei mici vor fi vedetele unei prezentări de modă. Duminică, 28 august 2022, Dan Badea și Dan Țuțu vor fi puși pe glume și promit un spectacol...

Semimaratonul de la Iași, la cea de-a VI-a ediție

Îndrăgostiții de mișcare sunt așteptați pe 17 aprilie, la cea de-a VI-a ediție a Semimaratonului de la Iași, cea mai mare competiție de alergare din nord estul țării, care în acest an are o tematică umoristică și doi ambasadori mai puțin obișnuiți. Mascota Bobiță încurajează sportivii pe traseul de alergare și-i îndeamnă pe suporteri să-i aplaude.  Chef Cătălin Amarandei s-a alăturat crosului caritabil pentru a promova cauza prichindeilor...

Persoanele cu deficiențe de auz au acces de acum la ABC-ul Alergării – un serial video tradus în limbajul semnelor

Persoanele hipoacuzice pasionate de alergare din România pot afla, de acum, informații importante despre acest sport. 321sport lansează astăzi, 3 martie, de Ziua Mondială a Auzului, ABC-ul Alergării, un serial video, de la A la Z, care își propune să explice alergarea pe înțelesul tuturor, atât al publicului larg, cât și al celor peste 23.000 de persoane surde din România. „SĂ SE AUDĂ alergarea!” – acesta este obiectivul celor doi prezentatori...

CJ a lansat în dezbatere publică ghidurile de finanțare nerambursabilă pentru sport și activități nonprofit

Consiliul Județean (CJ) Iași va acorda în acest an finanțare nerambursabilă în valoare totală de 1.500.000 de lei pentru activități nonprofit de interes general în baza Legii nr. 350/2005 și pentru proiecte și acțiuni în domeniul sportului cuprinse în programele sportive de utilitate publică al căror scop și obiective sunt reglementate prin Ordinul nr. 664/2018. Finanțarea nerambursabilă pentru activitățile nonprofit este de 1.000.000 de lei, iar...

Simona Helep ar putea deveni cetăţean de onoare al municipiului Iaşi

Un consilier local propune acordarea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Iaşi celei mai valoroase sportive române a momentului, Simona Halep, pentru performanţele deosebite realizate în carieră, care au făcut ca numele ţării noastre să fie, din nou, scandat cu mândrie pe toate meridianele lumii. Propunerea consilierului social democrat Florin Ciubotaru a fost făcută în şedinţa Consiliului Local, care s-a desfăşurat la finalul săptămânii....

Peste o sută de participanţi la Festivalul național de dans „IaȘI Dansează“

În perioada 15-17 iunie, Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) Iaşi organizează, în premieră, Festivalul Național de Dans „IaȘi Dansează“, eveniment care înlesnează schimbul cultural şi de experienţă artistică între tinerii dansatori din Iaşi şi din ţară. Potrivit organizatorilor Festivalul Național de Dans „IaȘi Dansează“ are ca principal scop crearea, asigurarea unui cadru optim de manifestare în spirit competitiv, promovarea şi valorificarea...

„Gala Laureaților Sportului Ieșean”, vineri, 1 februarie, la Teatrul „Luceafărul”

În organizarea Consiliului Județean (CJ) împreună cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) și Inspectoratul Școlar Judeţean (IŞJ), vineri, 1 februarie, de la ora 17.00, la Teatrul „Luceafărul” va avea loc „Gala Laureaților Sportului Ieșean”, acţiune în cadrul căreia vor fi premiați sportivii ieșeni pentru performanțele obținute pe parcursul anului 2018. La Gala Laureaților Sportului Ieșean vor fi prezenți ministrul Sportului,...

20 de copii din mediul rural, din judeţul Iaşi, vor avea şansa de a deveni sportivi de performanţă

20 de copii din judeţul Iași, din mediul rural, care nu au șansa de a progresa în comunitățile din care provin, vor fi selectați pentru a face parte dintr-un program special, inițiat în cadrul unui parteneriat încheiat între Consiliul Județean (CJ) Iași și Federația Română de Fotbal (FRF). Centrul Național de Excelență pentru fotbal, destinat copiilor și juniorilor, va reprezenta un punct de plecare pentru susținerea sportului la nivel județean....

Rugby: Politehnica Iaşi s-a retras din Super Ligă şi va evolua, din vară, în DNS

Confruntată cu mari dificultăţi financiare, motiv pentru care mai mulţi jucători au părăsit lotul, echipa de rugby Politehnica Iaşi va evolua începând din această vară în Divizia Naţională de Seniori (DNS), după ce, la finalul turului din Super Ligă s-a clasat pe locul 7 (ultimul), cu doar două puncte. Întrunit în şedinţă extraordinară, Biroul Federal al Federației Române de Rugby (FRR) a aprobat astăzi cererea înaintată de conducerea CS...
;