Archive: Administrație Subscribe to Administrație

Lucrări de asfaltare pe str. Dealul Bucium

Joi și vineri, 14 și, respectiv, 15 septembrie, între orele 7.00 și 19.00, echipele S.C. Conest S.A. vor face lucrări de asfaltare pe str. Dealul Bucium, pe tronsonul dintre intersecția cu str. Plopii fără Soț și str. Constantin Pop. Ca urmare, cu acordul și sprijinul Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Iași și al Poliției Locale, municipalitatea va impune restricții de circulație, funcție de necesități, pe artera amintită. În cele...

Primarul Mihai Chirica susține demersul societăţii civile privind construcţia autostrăzii Ungheni – Iași – Târgu Mureș

Primarul Mihai Chirica susține public demersurile grupului de inițiativă civică „Împreună pentru autostrada Ungheni – Iași – Târgu Mureș”, care la finele săptămânii trecute a organizat un miting în Piața Unirii, precum și un marș auto din capitala Moldovei până la Târgu Mureș. „Moldovenii și ardelenii le-au arătat din nou guvernanților de la București cât de mult își doresc o autostradă care să conecteze cele două provincii...

Manifestări organizate la Iaşi cu ocazia Zilei Pompierilor

Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, aniversată în fiecare an la 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului (ISUJ) Iaşi organizează o serie de manifestări dedicate aniversării a 169 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii. Astfel, miercuri, 13 septembrie, între orele 09:00 -12:00, se va desfăşura un ceremonial de depunere de coroane de flori la mormintele eroilor pompieri (Cimitirul Eternitatea...

Încasări la început de septembrie la bazele de agrement ale Primăriei

În perioada 1 – 10 septembrie cele trei baze de agrement ale municipalității, Baza de agrement Ciric, Plaja Nicolina și Ștrandul Municipal, au avut încasări totale de aproape 23.000 de lei. Din suma menționată, aproape jumătate a fost la baza Ciric. Cei mai mulți dintre ieșeni au optat pentru piscina mare, pentru care au cheltuit 3.600 de lei. Cea mai aglomerată zi a fost duminică, 3 septembrie. Aproape 8.000 de lei au cheltuit ieșenii la Plaja...

Lista câștigătorilor concursului de proiecte din domeniul culturii scrise

Municipalitatea ieșeană a stabilit câștigătorii concursului anual de proiecte din domeniul culturii scrise. Astfel, în urma şedinţelor de evaluare ale Comisiei de Evaluare şi Selecţie a Proiectelor din Domeniul Culturii Scrise au fost declarate câștigătoare cinci proiecte. Cea mai mare sumă o va primi Asociaţia Revista „Convorbiri literare” pentru editarea, publicarea și difuzarea revistei cu același nume. Pentru aceasta asociația va fi primi 33.300...

Restricții de circulație generate de Cotnari Rally Iași

Pentru buna desfăşurare a concertului susținut de Voltaj sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 21.00, în fața Casei de Cultură a Studenților, în cadrul Cotnari Rally Iaşi 2017 din cea de-a VI-a etapă a Campionatului Național de Raliuri al României, circulația rutieră va fi închisă / restricționată sâmbătă, între orele 16.00 – 24.00, funcție de necesități, după cum urmează: – pe str. Gavriil Muzicescu, dinspre str. Arcu spre bd. Carol...

Palatul Braunstein va fi consolidat şi reabilitat cu fonduri de la bugetul local

Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali ieşeni au aprobat vineri, 8 septembrie, cu unanimitate de voturi, proiectul privind consolidarea şi refuncţionalizarea Palatului Braunstein, a documentaţiei de autorizare a lucrărilor de intervenţie, a indicatorilor tehnico-economici, precum şi a devizului general actualizat. Deşi a făcut parte din lista de proiecte înaintată de municipalitate privind finanţarea cu fonbduri europene, proiectul...

Reparații la parcarea Teatrului Național și strada Matei Millo

Începând de sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 12.00, şi până luni, 11 septembrie, la ora 7.00, echipele Iasicon SA vor efectua reparații în parcarea de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” și pe str. Matei Millo. Ca urmare, circulația rutieră și pietonală va fi închisă pe toată lungimea str. Matei Millo, de la intersecția cu str. Dancu până la intersecția cu str. Agatha Bârsescu, pe o lungime de aproximativ 80 de metri, și în parcarea...

DJ 248 D Păun-Tomești, asfaltat pe o distanță de doi kilometri

În prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, vineri, 8 septembrie, a avut loc recepţia primei etape din programul de asfaltare a DJ 248 D Păun – Tomești. Cu această ocazie, Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași, unitate aflată în subordinea Consiliului Județean, a recepționat lucrările efectuate pe un tronson de doi kilometri, de la km 13+482 la km 15+482. În cadrul proiectului...

Exerciţiu de verificare a sistemelor de alarmare în situaţii de urgenţă, efectuat de ISUJ Iaşi

Începând cu luna august a anului curent, în prima zi de miercuri a fiecărei luni, în intervalul orar 10.00 – 11.00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi va desfăşura lunar exerciţii pentru testarea şi verificarea sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă, prilej cu care vor fi acţionate sirenele de alarmare publică existente la nivelul judeţului....
;