Archive: Informațía zilei Subscribe to Informațía zilei
Iașul găzduiește etapa națională a Olimpiadei de limbă, comunicare și literatură română
În perioada 2-6 aprilie, la Iași se desfășoară etapa naţională a Olimpiadei de limbă, comunicare și literatură română pentru elevii din clasele a V-a și a VIII-a, eveniment educaţional menit să stimuleze şi să promoveze valorile autentice ale învăţământului preuniversitar românesc. La manifestare, organizată sub egida Inspectoratului Școalr Județean (IȘJ) Iași, participă 350 de elevi şi profesori din toate judeţele ţării, programul...
Victorie în inferioritate numerică: CSMS Iași – Gloria Bistrița 2-1 (1-0)
CSMS Iași continuă să spere că va evolua și de la anul pe prima scenă de fotbal a țării, după ce luni seară, în prezența a peste 3.000 de spectatori, a învins în Dealul Copoului, cu scorul de 2-1 (1-0), pe Gloria Bistrița, într-un meci din cadrul etapei a XXIV-a. Meciul a fost unul aprig disputat, în care gazdele au reușit, în final, să-și apropie toate cele trei puncte puse în joc, după ce au rămas în inferioritate numeric, după eliminarea...
De la 1 aprilie, taxa pentru eliberarea pașaportului se majorează
Începând cu data de 1 aprilie 2013, valoarea taxei pentru eliberarea pașaportului se va majora, măsura fiind luată ca urmare a adresei din 28.03.2013 a Companiei Naționale Imprimeria Națională S.A., după cum informează, potrivit unui comunicat, Biroul de presă al Instituției Prefectului Județului Iași. Astfel, începând de luni, 1 aprilie 2013, taxa pentreu eliberarea pasaportului temporar va fi de 100 de lei (în loc de 84), în total 232 lei; pentru...
Spectacolul ”Sunetul muzicii”, în premieră, în luna aprilie, la Opera Națională Română din Iași
Opera Națională Română Iași anunță premierele spectacolului ”Sunetul muzicii”, de Richard Rodgers, pentru zilele de miercuri, 3 aprilie 2013, și vineri, 5 aprilie 2013, de la ora 18.30, în Sala Mare a Teatrului Național Iași. Potrivit reprezentanților Operei Naționale Române Iași, ambele reprezentații sunt considerate ca fiind premiere, întrucât pe scena vor evolua distribuții diferite. Dirijor va fi Mircea Holiartoc (Teatrul Muzical “Nae...
Dalkia Termo Iași oferă sprijin juridic consumatorilor nemulțumiți de modul în care s-a calculat repartizarea costurilor la energia termică
Dalkia Termo Iași vine în sprijinul clienților nemulțumiți de modul în care se face repartizarea costurilor cu energia termică în interiorul blocurilor racordate la termoficarea centralizată, în așa fel încât situațiile de acest gen să fie rezolvate în cel mai scurt timp posibil, cu respectarea legii. Astfel, după cum informează reprezentanții societății, la sediul Dalkia Termo Iași, de pe Calea Chișinăului nr. 25 (la Biroul de Relații cu Clienții),...
A fost aprobat bugetul județului Iași pentru anul 2013
Întruniți în ședință ordinară, consilierii județeni ieșeni au aprobat, la sfârșitul săptămânii trecute, cu unanimitate de voturi, bugetul de venituri și cheltuieli la județului Iași pentru anul 2013. Valoarea totală a cheltuielilor din acest an este de 965,5 milioane de lei, în timp ce valoarea veniturilor este de 805,1 milioane de lei, diferența de 160,4 milioane de lei dintre venituri şi cheltuieli urmând să fie acoperită din excedent. Comparativ...
Servicii noi, lansate de SC Termoservice SA începând din luna aprilie
Conducerea SC Termoservice SA va lansa, în luna aprilie, trei noi servicii, cu ajutorul cărora se dorește diversificarea activității unității și atragerea clienților. Astfel, începând din această lună, SC Termoservice va pune la dispoziția cetățenilor un serviciu de curăţare a covoarelor, un serviciu privind montarea de tâmplărie PVC (a cărei contravaloare poate fi plătită și în rate), precum și un serviciu de plată online a facturilor. ...
”Congresul Național de Durere”, organizat în acest an la Iași
Anul 2013 a fost declarat de către Asociația Internațională pentru Studiul Durerii (IASP) drept ”Anul Mondial de Luptă Împotriva Durerii Viscerale”. Pentru a marca acest eveniment, Asociația de Algeziologie din România, alături de Universitatea de Medicină și Farmacie “Gr. T. Popa” Iași și Houston NPA organizează în perioada 30 mai – 1 iunie 2013 Congresul Național de Durere, sub egida ”Zilelor Medicamentului” – ediția a XXII-a....
Iașul va găzdui, la sfârșitul acestei săptămâni, Concursul național de dans modern și tradițional
Sâmbătă, 30 martie, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IȘJ) Iaşi organizează faza judeţeană a Concursului Naţional de dans modern şi tradiţional „Împreună pentru viitor”. Acţiunea, care face parte din Strategia Naţională de Acţiune Comunitară (S.N.A.C.), va avea loc la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”, începând cu ora 10.00. Concursul este iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale şi se adresează unităţilor de învăţământ...
”Zilele Asistenței Sociale” la Iași
Structura Teritorială Iași a Colegiului Național al Asistenților Sociali din România și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, prin Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice, respectiv Departamentul de Sociologie şi Asistenţă Socială, au organizat joi, 28 martie 2013, în Aula Magna „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, evenimentul intitulat „Zilele Asistenței Sociale”. Manifestarea, organizată...


