Archive: Informațía zilei Subscribe to Informațía zilei
Cadrele medicale de la Institutul de Boli Cardiovasculare se vor afla luni în grevă japoneză
Personalul medical de la Institutul de Boli Cardiovasculare (IBCV) “Prof. Dr. George I.M. Georgescu” din Iaşi se vor afla luni, 16 ianuarie, în grevă japoneză, în semn de protest faţă de neincluderea de către Ministerul Sănătăţii a “Institutului Inimii” din Iaşi pe lista obiectivelor propuse spre finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNNR). Potrivit reprezentanţilor Sindicatului Sanitas Iaşi, pe timpul...
CSM Iaşi – CSM Bacău 36-26, într-un meci-şcoală disputat în sala LPS
Cu exact o săptămână înaintea reluării campionatului, handbalistele de la CSM Iași 2020 au susţinut sâmbătă un joc şcoală în sala Liceului cu Program Sportiv (LPS) în compania colegei de eşalon, formaţia CSM Bacău, ocupanta locului 6 în clasamentul Seriei B a Diviziei A. Întâlnirea, în care antrenorii Daniel Bura și Macrina Tomuleac au rulat întregul lot aflat la dispoziţie, s-a încheiat cu scorul de 36-26 în favoarea gazdelor, care astfel...
Poli Iaşi şi-a găsit golgheterul. Alexandru Hrib, noul “diamant” din Copou
La o săptămână după reluarea pregătirilor în vederea startului pentru ultima parte a campionatului, la finalul căruia şi-a propus promovarea în Superligă, Poli Iaşi a susţinut sâmbătă, pe terenul II din Complexul Sportiv “Emil Alexandrescu”, un meci “în familie”, în care antrenorul Leo Grozavu a dorit să-i vadă la lucru pe jucătorii tineri aflaţi în lot şi pe cei care au evoluat mai puţin în prima parte a sezonului....
Premiu de excelenţă pentru Opera Naţională Română din Iaşi la Gala Premiilor MUSICRIT
Opera Naţională Română din Iaşi (ONRI) a primit Premiul de excelenţă pentru susţinerea tinerei generaţii la Gala Premiilor MUSICRIT, organizată de Uniunea Criticilor, Redactorilor, şi Realizatorilor Muzicali din România (UCRRM), care s-a desfăşurat sâmbătă seara, la Palatul Camerei de Comerț și Industrie din București, în prezenţa ministrului Culturii, Lucian Romaşcanu. În cadrul evenimentului, aflat la prima ediţie, au fost înmânate 22...
Elevii claselor a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a, susţin săptămâna viitoare simularea Examenelor Naţionale
Elevii din clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a din județul Iași vor susţine în perioada 17 – 19 ianuarie simularea Examenelor Naționale, acţiune organizată de Inspectoratul Școlar Județean Iași care urmărește familiarizarea elevilor cu rigorile examenelor, având drept scop optimizarea rezultatelor obținute la finalul studiilor gimnaziale şi respectiv liceale.
Astfel, marți 17 ianuarie, începând cu ora 9.00, este programată proba scrisă...
Mihai Chirica: CET-ul este al municipiului Iaşi! Cât voi fi eu primar, nimeni nu se va atinge de el!
Primarul Mihai Chirica afirmă că hotărârea Curţii de Apel prin care patrimoniul CET Iaşi poate fi scos la vânzare în vederea recuperării datoriilor nu va avea niciun efect asupra furnizării căldurii şi apei calde către locuinţele racordate la sistemul centralizat de termoficare. Potrivit edilului, hotărârea emisă de judecători nu reprezintă decât o “reglare de interpretare” a unor noţiuni de drept civil.
“CET Iaşi este sub control,...
AGRONOMIADA, cea mai amplă competiție studențească din țară, se va desfăşura în acest an la Iaşi
Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) anunţă organizarea în perioada 11 – 14 mai a celei mai importante competiții științifice și sportive adresată studenților universităților de profil din țară, AGRONOMIADA 2023, ediția a XXXIII-a.
Competiție de tradiție a studenților din universitățile agronomice din țară, ce datează încă din anii ’70, AGRONOMIADA este un concurs studențesc organizat...
Şedinţa Consiliului Local pregătitoare votării bugetului Iaşului, boicotată de reprezentanţii USR şi PSD
Din cauza lipsei cvorumului, şedinţa extraordinară a Consiliului Local, care trebuia să aibă loc vineri, 13 ianuarie, şi pe a cărei ordine de zi se număra depunerea jurământului de către consilierul local Marius-Ionuț Rîpanu (PNL), în locul lui Alin Andrieș, care a demsionat din Legislativul local după ce a fost numit secretar de Stat în Ministerul Finanțelor, schimbarea componenței comisiilor de specialitate ale Consiliului Local ca urmare a acestei...
Încasările din taxele şi impozitele locale în anul 2022, mai mari faţă de cele de anul anterior
La finalul lunii decembrie 2022, în evidența fiscală a Municipiului Iași era înregistrat un număr total de 631.257 de roluri (572.956 persoane fizice şi 58.301 persoane juridice), din care 295.681 erau roluri active (279.578 persoane fizice şi 16.103 persoane juridice), unde rolurile active sunt rolurile care au matricole (bunuri sau înscrisuri) care nasc creanțe bugetare, respectiv obligații de plată ale contribuabililor către bugetul local, informează,...
Recital vocal-instrumental dedicat zilei lui Mihai Eminescu
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, având ca partener Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași, organizează duminică, 15 ianuarie, la ora 16.00, în Sala „Henri Coandă” de la Palatul Culturii. „Ziua Culturii Naționale. Recital vocal-instrumental dedicat zilei lui Mihai Eminescu”.
Evenimentul îi va avea ca protagoniști pe elevii clasei de Canto și Muzică de Cameră de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași,...


