Archive: Economic Subscribe to Economic

Piețele agroalimentare vor fi închise pentru curățenie și igienizare

De la sfârșitul acestei săptămâni, piețele agroalimentare din Iași vor fi supuse unei ample acțiuni de curățenie și igienizare în vederea Sărbătorilor Pascale. După cum a declarat directorul Ecopiața SA, Radu Botez, prima piață care va fi igienizată este cea din cartierul Alexandru cel Bun, care va fi închisă începând de duminică, 7 aprilie, ora 7, și până luni, 8 aprilie inclusiv. Duminică, 14 aprilie, de ora 14, va fi închisă Piața...

A fost inaugurat Terminalul T4 al Aeroportului

În prezența președintelui Consiliului Județean (CJ), Costel Alexe, a directorului general al Aeroportului, Romeo Vatră, și a reprezentanților constructorului, firma Strabag, vineri, 29 martie, a avut loc inaugurarea oficială a noului Terminal T4 al Aeroportului, investiție în valoare de o sută de milioane de euro. Cu o suprafață desfășurată de peste 31 de mii de metri pătrați, trei niveluri și o capacitate de procesare de 3,5 milioane de pasageri...

Tramvaiele de pe traseul 6 vor circula până în Tătărași Nord

Ca urmare a efectuării unor lucrări de mentenanţă la reţeaua fir contact și la calea de rulare din Rond Târgu Cucu, vineri, 29 martie , în intervalul orar 9.00 – 12.00, tramvaiele de pe traseul 6 vor circula până la Tătărași Nord, pe următorul itinerariu: Dacia – Gară – Tg. Cucu – Tătărași Nord, anunţă Compania de Transport Public (CTP). „Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri cauzate de aceste lucrări de mentenanță...

Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, finanțată prin PNRR, ce va asigura peste 25% din necesarul de energie electrică

* centrala fotovoltaică la sol de 2,5 MV va asigura 26,4% din necesarul de energie electrică a companiei * noua facilitate va produce în medie 3.500 MWh/an, contribuind la reducerea cu peste 2000 de tone pe an a gazelor cu efect de seră   * în 2024 se va implementa și un ansamblu de panouri fotovoltaice pe clădirile companiei cu o putere de 1,2 MW, astfel încât producția de energie verde să asigure autonomia din punct de vedere energetic până la aproximativ...

Mai puțini turiști au vizitat Iașul, în luna ianuarie

Sosirile în structurile de primire turistică cu funcțiuni de cazare din judeţul Iaşi au înregistrat în luna ianuarie 2024 o scădere cu 5,9%, iar înnoptările o scădere cu 4,9% faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna ianuarie 2024 au însumat 22.360 cazări, în scădere față de cele din luna ianuarie 2023 (-1397 cazări). „Sosirile turiștilor români în structurile de primire turistică...

Animax a deschis un pet shop în Palas Campus. Reduceri de până la 20% la toate produsele, în weekend

Palas Campus, proiectul de pe strada Sf. Andrei, continuă să îşi diversifice paleta de servicii utile zilnic. Animax a inaugurat vineri, 15 martie 2023, un nou pet shop, iar weekend-ul acesta clienții beneficiază de o reducere de până la 20% la toate produsele. Noua locație va dispune și de punct farmaceutic veterinar, unde vei găsi tot ce ai nevoie pentru sănătatea animăluțului tău. Animax, universul dedicat animăluțelor de companie, s-a inaugurat...

Workshop despre digitalizarea agriculturii, la Universitatea de Științele Vieții

Digitalizarea agriculturii alături de alte teme de actualitate referitoare la soluțiile inteligente de irigații vor fi discutate marți, 26 martie, la Iași, în cadrul unui workshop organizat de Universitatea pentru Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad”. Speakeri ai evenimentului, care va debuta la ora 10 în Amfiteatrul A4, situat în clădirea principală a USV, sunt Bogdan Aancuței, reprezentantul NETAFIM, lider mondial în soluții inteligente de...

Peste 6.000 de locuitori din zona de nord-est a județului Iași vor fi racordați la rețeaua de distribuție a apei potabile

În prezența președintelui Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a directorului general al ApaVital SA, Mihai Doruș și a primarilor din Hârlău și Cotnari, a  fost semnat contractul pentru cel de-al doilea lot de pe Axa Hârlău-Cotnari, prin care peste 6.000 de locuitori din nord-estul județului vor fi racordați la sistemul de alimentare cu apă și canalizare. Investiția, în valoare de 86,7 milioane de lei, prevede extinderea rețelei de alimentare...

Exponate ale Pavilionului României de la Bienala de Arhitectură Veneția 2023 pot fi văzute în Palas Iași

Exponate ale Pavilionului României la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2023, unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale internaționale dedicate manifestărilor artistice din domeniile arte vizuale, arhitectură, muzică, teatru, dans, cinematografie, pot fi văzute în Palas Iași. Pavilionul „ACUM-AICI-ACOLO” reunește proiecte ce prezintă diferite practici de arhitectură și design. Până pe 24 aprilie 2024, ieșenii sunt așteptați să...

Furnizarea apei potabile, întreruptă în mai multe localităţi ieşene

În scopul igienizării rezervoarelor de apă potabilă din localitatea Tătăruși, de 50 mc, respectiv 400 mc capacitate, joi, 21 martie, în intervalul orar estimat 07.00 – 17.00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii din localitățile Tătăruși, Pietrosu și Uda (comuna Tătăruși), anunţă ApaVital. De asemenea, în scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Vlădeni, de 1000 mc capacitate, începând de...
;