Monthly Archives: December 2012

Lista blocurilor de locuințe din municipiul Iași, care au transmis documentaţiile complete privind reabilitarea energetică din fonduri europene

Din totalul celor 26 de blocuri de locuințe incluse inițial în lista întocmită de Primărie pentru reabilitarea energetică, până la data de 1 decembrie 2012 au transmis documentaţia completă privind reabilitarea termică din fonduri europene un număr de 15 imobile. Potrivit reprezentanților Primăriei, până cel mai târziu săptămâna viitoare, municipalitatea dorește ca toate cele 26 de dosare să fie trimise la Ministerul Dezvoltării Regionale, pentru...

Patru firme, interesate de modernizarea Stadionului ”Emil Alexandrescu” din Iași

Patru firme, dintre care trei din Iași, au depus la sediul Primăriei documentația cu privire la modul în care poate fi modernizat Stadionul ”Emil Alexandrescu” din Copou, astfel încât arena să îndeplinească standardele internaționale prevăzute de UEFA. După cum a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al municipalității, până acum, pe adresa Primăriei ieșene au sosit patru oferte pentru proiectul de modernizare a Stadionului ”Emil...

”Fundă umană”, realizată la Iași cu ocazia ”Zilei Mondiale de Luptă Anti SIDA”

Fundația „Alături de Voi” România va organiza luni, 3 decembrie, la Iași, o ”Fundă Umană”, simbol al solidarității cu persoanele infectate și afectate de HIV/SIDA din întreaga lume. Evenimentul, care va avea loc la ora 13.00, în Grădina Palas Mall Iași, a ajuns în acest an la cea de-a șaptea ediție, el marcând ”Ziua Mondială de Luptă Anti SIDA”, care se sărbătorește pe data de 3 decembrie. Premergător acestui eveniment, tot astăzi,...

Cu ocazia Sărbătorilor de iarnă, Primăria acordă ajutoare sociale persoanelor defavorizate din municipiu

Aproximativ 21.000 de pensionari cu pensii până în 700 de lei (salariul de bază minim brut pe țară, garantat în plată, precum și circa o mie de copii cu dizabilități din municipiul Iași vor beneficia în perioada următoare de măsuri de sprijin, care vor consta în acordarea de beneficii de asistență socială în bani, sub formă de tichete valorice sociale și în natură, anunță reprezentanții municipalității. Potrivit H.C.L. nr. 240/29.07.2011,...

Campionatul Mondial de Sah Amatori

In luna noiembrie 2012 s-a deschis campania de inscriere la Campionatul Mondial de Sah Amatori, ce se va desfasura la Iasi, in perioada 21-30 Aprilie 2013. La startul competitiei se pot alinia toti sahistii cu ELO < 2000, deja jucatori din Olanda, Romania, Elvetia, Singapore si Cipru anuntandu-si participarea. Termenul limita pentru inscriere va fi 4 Martie 2013, conform regulamentului competitiei. In plus, SC COTNARI SA si-a anuntat sustinerea pentru acest...

”Zilele I.L. Caragiale la Iași”, o manifestare culturală de succes

În organizarea Consiliului Județean (CJ), în perioada 27-29 noiembrie s-au desfășurat ”Zilele I.L. Caragiale la Iași”. Manifestările au debutat marți, 27 noiembrie, la Teatrul ”Luceafărul”, cu „Lampioane, gogoşi, păpuşi”, piesă care a avut un mare succes de fiecare dată când a fost jucată pe scena acestei instituții de cultură, la spectacol fiind prezenți elevi din mai multe școli ieșene. Următorul eveniment a fost reprezentat de vernisajul...

CJ Iași va organiza cel mai important festival de literatură din centrul și estul Europei

Seria evenimentelor incluse în cadrul „Zilelor I. L. Caragiale la Iași”, manifestare inițiată de Consiliul Județean (CJ) Iași,  a ajuns la final. Timp de trei zile, ieșenii au au avut parte de spectacole de teatru, expoziții, prelegeri, mese rotunde, un concert coral și un workshop. La aceste evenimente, o parte dintre ele inedite, au participat mulți fani ai operei marelui dramaturg. Scopul organizării manifestărilor a fost cel de a-l celebra pe cel...
;