Decizii importante privind situaţia vegetaţiei arboricole din municipiul Iaşi

Comisia specială de ordonare a vegetaţiei de la nivelul municipiului Iaşi a luat câteva măsuri cu privire la situaţia arborilor din oraș. O primă decizie se referă la Plopii fără soţ, monument al naturii reprezentativ pentru municipalitate. Astfel, membrii Comisiei, respectiv Constantin Toma (din partea Academiei Române), prof. dr. Viorica Iacob (de la Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”) şi ing. Ionel Lupu (de la Asociaţia Dendrologică „Anastasie Fătu”), au făcut primele verificări în teren la Plopii fără Soţ, unde au analizat starea arborilor. „Cei trei specialişti au analizat în detaliu situaţia Plopilor fără Soţ. După această primă verificare, Comisia a fost de acord cu începerea tratamentului la arborii care prezintă un grad ridicat de putreziciune la nivelul scoarţei. Vom începe acest tratament imediat ce vremea o va permite, Plopii fără soţ urmând a fi atent monitorizaţi de membrii Comisiei pe toată durata acţiunii”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.
Comisia specială de ordonare a vegetaţiei a mai analizat şi situaţia arborilor din mai multe zone de pe raza municipiului Iaşi, în special arborii plantaţi în platbandele străzilor şi bulevardelor din oraş. Astfel, ca o primă măsură, Comisia a decis înlăturarea tuturor arborilor uscaţi de la marginea bulevardelor şi pregătirea locurilor pentru campania de plantări care va demara în această toamnă. „Sunt foarte multe sesizări din partea ieşenilor cu privire la arborii uscaţi de la marginea arterelor de circulaţie, dar şi la cei dintre blocurile din cartiere. În perioada următoare, etapizat, colegii de la Servicii Publice îi vor îndepărta şi vor pregăti terenul pentru campania de plantări din toamnă. Această acţiune va începe imediat, pentru că aceşti arbori, fiind uscaţi, pot fi un pericol atât pentru autovehicule, cât şi pentru pietoni. Să nu uităm că în această perioadă furtunile de vară sunt violente, iar arborii uscaţi se prăbuşesc foarte uşor”, a mai declarat edilul.
În aceeaşi ordine de idei, Mihai Chirica şi ing. Ionel Lupu s-au deplasat, astăzi, 18 iunie, în parcul Copou, unde angajaţii Servicii Publice au semnalat existenţa unui tei care prezintă crăpături importante în scoarţă. „Am fost anunţaţi despre existenţa unui tei a cărui scoarţa a crăpat din cauza vântului. Arborele a devenit un pericol real pentru cei care îşi petrec timpul liber în parcul Copou. Scoarţa teiului prezintă crăpături pe tulpina principală şi am dispus izolarea zonei şi interzicerea circulaţiei pe aleile din imediata vecinătate a arborelui”, a afirmat Mihai Chirica.
Prezent în Parcul Copou la solicitarea municipalităţii, ing. Ionel Lupu a analizat starea de sănătate a arborelui. Împreună cu viceprimarul, s-a decis efectuarea unor analize în regim de urgenţă a tulpinii crăpate. „Am dispus analizarea tulpinei afectate cu un burghiu Pressler, şi funcţie de rezultat vom lua deciziile care se impun. Dacă arborele nu mai poate fi salvat, atunci îl vom înlocui cu puiet din aceeaşi specie, în perioada de plantări. Vom acţiona cu rapiditate, pentru că dorim ca incidentul din anul 2010, când un tei ce părea sănătos a căzut peste cinci copii, să nu se mai repete. Rugăm ieşenii care îşi petrec timpul liber în Copou să evite zona respectivă şi să respecte delimitările efectuate de cei de la Servicii Publice”, a conchis viceprimarul Mihai Chirica.

Filed in: Administrație, Informațía zilei

Comments are closed.

;