Tag Archives: Copou

Vremea rea a dat peste cap pregătirile fotbaliştilor de la Poli Iaşi

Ninsoarea abundentă şi viscolul, precum şi temperaturile negative înregistrate în aceste zile la Iaşi au dat peste cap planurile oficialilor din Dealul Copoului în ceea ce priveşte antrenamentele pe care fotbaliştii lui Leo Grozavu urmau să le efectueze la baza proprie de pregătire din cadrul Complexului Sportiv “Emil Alexandrescu”. Atât terenul central cât şi terenul II (sintetic) sunt în acest moment impracticabile, ca urmare a stratului...

Cea de-a II-a ediție a Festivalului Familiei, sâmbătă, în Parcul Copou

Sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 10:00, în Parcul Copou va avea loc cea de-a II-a ediție a Festivalului Familiei, eveniment organizat de Departamentul Pro Vita al Arhiepiscopiei Iaşilor în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Ateneul Naţional.   PROGRAM ARTISTIC: 10:30 – Corul de Copii al Municipiului Iași 11:00 – Corul Marii Uniri 11:30 – Dans folcloric – Ansamblul Folcloric de Copii și Tineret „Florile Moldovei” din...

Au fost finalizate lucrările de modernizare a terenului sintetic din Copou (GALERIE FOTO)

Municipalitatea anunță finalizarea lucrărilor de modernizare a terenului sintetic din cadrul Complexului sportive „Emil Alexandrescu”. Terenul, inaugurat în urmă cu 15 ani, se deteriorase în ultimul timp, motiv pentru care a fost nevoie de refacerea lui, astfel încât fotbaliștii de la Politehnica să-și poată efectua antrenementele în cele mai bune condiții. Potrivit primarului Mihai Chirica, lucrările de modernizare au constat în decopertarea gazonului...

Amplu program de reabilitare și modernizare a străzilor din zona Copou – Păcurari

Joi, 14 iulie, strada Dr. Nicolae Vicol, între bulevardul Carol I şi strada Fagului, va fi închisă traficului rutier în vederea executării lucrărilor de frezare prealabile modernizării complete a acestei artere. În același scop, vineri, 15 iulie, va fi închisă circulației rutiere și strada George Coşbuc. Lucrările fac parte dintr-un contract care include și modernizarea străzilor Alexandru Vlahuță, Dumitrașcu Cantacuzino, Simion Bărnuțiu și...

Opt străzi din Copou vor fi reabilitate și modernizate în perioada următoare

Străzile Theodor Văscăuțeanu (lungime: 319 metri, lățime: 6 metri), Doctor Victor Babeș (lungime: 242 metri, lățime: 6,5 metri), Titu Maiorescu (lungime: 456 metri, lățime: 4 metri), Nicolae Istrati (lungime: 81 metri, lățime: 6,5/8,5 metri), Turcu (lungime: 223 metri, lățime: 4 metri), Ion Roată (lungime: 260 metri, lățime: 4-5 metri), respectiv șoseaua Munteni (lungime: 477 metri, lățime: 7 metri) și aleea Copou (lungime: 280 metri, lățime:...

Primul bust al lui Octavian Goga a fost dezvelit, astăzi, la Iaşi

În prezenţa primarului Mihai Chirica, la Iaşi a avut loc astăzi inaugurarea bustului poetului Octavian Goga, monument amplasat în Copou, la intersecția dintre bulevardul Carol I și str. Gheorghe Asachi. La eveniment a fost prezent, de asemenea, alături de alte autorităţi, președintele Uniunii Scriitorilor din România – filiala Iași, Cassian Maria Spiridon.  Cu această ocazie a fost dezvelită și o placă informativă, amplasată în fața casei...

Primăria pregăteşte modernizarea a încă 16 străzi din zona Păcurari-Copou

În cursul acestei săptămâni, primarul Mihai Chirica a semnat autorizațiile de construire necesare lucrărilor de modernizare a încă 16 străzi din municipiu. Este vorba de străzile Alexandru Vlahuță (cu o lungime de 0,264 kilometri și o valoare estimată de 854.859,72 lei), George Coșbuc (0,771 kilometri – 3.640.744,52 lei),  șoseaua Rediu – variantă (0,596 kilometri – 2.202.797,12 lei), Sg. Grigore Ioan (0,14 kilometri – 305.535,72...

Noul an şcolar va fi inaugurat la Şcoala primară „Mihail Kogălniceanu”

Noul an şcolar va fi inaugurat oficial, la Iaşi, pe  9 septembrie, la ora 9.00, la Şcoala primară „Mihail Kogălniceanu”, din Copou, în prezenţa autorităţilor locale şi a conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean. Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, Genoveva Farcaş, manifestările de deschidere a noului an şcolar vor continua, la ora 11.30, la Şcoala gimnazială Oboroceni din comuna Heleşteni, urmate, la ora...

Suprafaţa de joc a Stadionului „Emil Alexandrescu” va fi înlocuită

Suprafaţa de joc a Stadionului „Emil Alexandrescu” din Copou, una dintre cele mai proste din Liga 1, va fi modernizată în această toamnă, au decis, joi, consilierii locali. Potrivit unui proiect de hotărâre aprobat cu unanimitate de voturi de aleşii locali, pentru realizarea acestei investiţii a fost alocată suma de 1.500 de mii de lei, dintr-un credit de angajament bugetar contractat de municipalitate şi, resepctiv, din fondul de rezervă aflat la dispoziţia...

Parcuri pentru câini, în premieră la Iaşi

În scurt timp, în municipiul Iaşi vor fi înfiinţate primele parcuri destinate exclusiv câinilor de companie (bark park). Potrivit primarului Mihai Chirica, cele două locaţii  urmează să fie amenajate, pe o suprafaţă de circa 200 de metri, în Parcul Copou şi, respectiv, în Parcul Expoziţiei. “Proprietarii de câini îşi vor putea lăsa astfel patrupedele în aceste locuri, în siguranţă, atât timp cât ei se îşi rezolvă problemele în zonele...
;