Tag Archives: Primăria Iaşi
Gimnaziul ”Varlaam” își va deschide porțile începând din toamnă
În prezența ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei (MMB), luni, 14 aprilie, a avut loc lansarea oficială a Gimnaziului ”Varlaam”, cea mai nouă instituție de învățământ preuniversitar din Iași. La eveniment, care s-a desfășurat în Sala Mare a Primăriei, au fost prezenți, de asemenea, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ), Camelia Gavrilă, viceprimarul Mihai Chirica, cadre didactice de la Şcoala ”Varlaam Mitropolitul”,...
Programul manifestărilor organizate la Iași cu ocazia Sărbătorilor pascale
Primăria a dat publicității programul manifestărilor care se vor desfășura în acest an, la Iași, cu ocazia Sărbătorilor de Paște. Astfel, în perioada 10-18 aprilie are loc Târgul de Paşte ”Ce ne aduce Iepuraşul”, organizat de Senso Models SRL şi Primăria municipiului Iaşi, la care participă comercianţi de produse specifice Sărbătorilor Pascale (cadouri, preparate alimentare tradiţionale, artizanat, patiserie etc.) în două amplasamente, respectiv...
Centrul istoric al Iașului s-a transformat în șantier
Centrul istoric al Iașului a devenit în aceste zile un adevărat șantier, odată cu demararea de către constructori a lucrărilor la două mari proiecte implementate de municipalitate, finanțate din fonduri europene. Astfel, în cadrul proiectului de reabilitare a Mănăstirii Golia (etapa a II-a) se lucrează la lărgirea și modernizarea străzii George Enescu, unde în prezent se execută lucrări de excavare a trotuarelor. În afară străzii George Enescu,...
Campania ”Donează pentru un zâmbet!” a ajuns la final
În preajma Sărbătorilor de Paşti, Primăria municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC), a inițiat o nouă campanie de colectare a donaţiilor pentru persoanele defavorizate din municipiul Iaşi. Aflată la cea de-a treia ediţie, campania ”Donează pentru un zâmbet!” s-a desfășurat în acest an în perioada 31 martie – 12 aprilie 2014. Acţiunea, care a apelat la spiritul de solidaritate al ieşenilor, a fost destinată...
Indonezia, interesată de schimburi economice şi culturale cu Iașul
Aflat în vizită la Iași, ambasadorul Indoneziei în România, Excelenţa Sa Diar Nurbintoro, s-a întâlnit joi, 10 aprilie, la Palatul Roznovanu, cu viceprimarul Mihai Chirica. În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat, în principal, despre situaţia economică a Iaşului şi a întregii Regiuni de Nord-Est, un alt punct de interes pentru delegaţia din Indonezia reprezentându-l viaţa culturală şi educaţională a municipiului Iaşi, Excelenţa...
Ovidiu Lipan Țăndărică, numit ”Ambasador al Iașului” de către Primărie
Fostul component al trupei ”Phoenix”, Ovidiu Lipan Țăndărică, în prezent baterist al formației ”Pasărea Rock”, a primit titlul de ”Ambasador al Iaşului” şi susţinător al demersurilor pe care conducerea acestui oraș le face pentru obţinerea titlului de ”Capitală Culturală Europeană” a anului 2021. Prezent la Iași, alături de ceilalți membri ai formației ”Pasărea Rock”, unde joi, 10 aprilie, vor susține un recital la Casa de Cultură...
Un nou proiect cu finanţare europeană se pregătește să demareze în aceste zile la Iași
Este vorba despre investiția privind amenajarea viitorului Muzeu al municipiului, în locația de pe strada Zmeu nr. 3, într-un imobil aflat în patrimonial cultural. Primăria Iași a emis deja ordinul de începere a lucrărilor, urmând ca vineri, 11 aprilie, firma de construcţii Conest SA, cea care a câștigat licitația privind implementarea acestui proiect, să deschidă oficial şantierul, acțiune care presupune efectuarea de lucrări pentru consolidarea...
Ambasadorul Tunisiei în Romania, în vizită la Primăria municipiului Iași
Primarul municipiului Iași, Gheorghe Nichita, s-a întâlnit astăzi, 2 aprilie 2014, la Palatul Roznovanu, cu Excelența Sa, doamna Boutheina Labidi, Ambasador al Tunisiei în România.
Discuțiile au vizat în special aspecte ale cooperării bilaterale România-Tunisia, dar și probleme punctuale legate de sprijinul pe care municipalitatea îl acordă studenților străini din Iași, precum și de suportul logistic necesar pentru pregătirea alegerilor prezidențiale...
Tichete valorice pentru pensionari, acordate de Primărie cu ocazia Sărbătorilor de Paște
Primăria municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Comunitară (DAC), lansează cea de-a VI-a ediție a campaniei ”Solidaritate în comunitate”, care constă în distribuirea de ajutoare sub formă de tichete valorice sociale, cu ocazia ”Sărbătorilor pascale” 2014, în conformitate cu prevederile H.C.L. nr. 294/2012. Carnetul cu tichete valorice sociale va fi în valoare de 50 lei (cinci tichete a câte zece lei fiecare). Beneficiarii acestei...


