Tag Archives: internship

S-a încheiat primul program de internship organizat de Consiliului Judeţean Iași

Cei nouă studenţi şi absolvenţi de facultate care au participat la Programul de Internship organizat, în premieră, de Consiliul Judeţean Iaşi au ajuns la finalul perioadei de stagiu. Timp de două luni, tinerii au avut posibilitatea să-şi pună în practică noţiunile teoretice şi să înveţe cum funcţionează administraţia judeţeană. Fiecare  dintre ei, în baza specializării urmate, a lucrat în cadrul unei Direcţii a Consiliului Judeţean şi...

„Rising Stars at IULIUS” – 900 de aplicanți în programul de internship al Companiei IULIUS

La finele programului, derulat timp de trei luni, IULIUS a angajat full-time 21 de studenţi.   37 de tineri din peste 900 de aplicanţi au participat, în perioada august – octombrie 2021, la programul de internship „Rising Stars at IULIUS”, pe care compania IULIUS îl organizează anual, din 2014. Timp de trei luni, tinerii, studenţi în an terminal sau masteranzi, au aflat de la profesionişti ce înseamnă să lucrezi în domeniul dezvoltării şi administrării...

Nouă studenţi şi absolvenţi de facultate, selectaţi pentru programul de internship al CJ Iaşi

Tinerii selectați în vederea derulării primului program de internship organizat de Consiliul Județean (CJ) Iaşi vor începe activitatea marţi, 28 septembrie. Este vorba despre nouă studenți și absolvenți de facultate care au fost distribuiți la direcțiile din cadrul CJ Iaşi în funcție de specializarea pe care o urmează sau studiile absolvite. Programul de internship are o durată de două luni și jumătate, timp în care participanții vor lucra șase...

Program de internship destinat studenţilor, organizat de Consiliul Judeţean

Consiliul Județean (CJ) Iași pune la dispoziția studenților nouă locuri în cadrul unui program de internship la departamentele din subordine, repartizarea acestora urmând să se facă în funcție de studiile absolvite. Înscrierile pentru participarea la internship au debutat luni, 23 august, și se vor încheia pe 6 septembrie. Selecția participanților se va realiza în două etape. Prima este cea a concursului de dosare, iar a doua va consta într-un interviu...

Programe de internship-uri pentru studenţi, oferite de Universitatea pentru Ştiinţele Vieţii

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) sprijină studenții, oferindu-le posibilitatea participării la programe de internship plătite pe perioada verii. Programul este căutat de către tineri, fiind înregistrată o concurență de peste doi candidați pe locurile oferite. “Nu mai puțin de 40 de studenți de la cele patru facultăți ale USV Iași lucrează începând din 19 iulie 2021, în cadrul internship-urilor...

Îți dorești o carieră în mall management? IULIUS a început înscrierile pentru programul de internship plătit

Îți dorești un start de succes în carieră, o modalitate excelentă pentru a dobândi experiență practică, șansa de a cunoaște profesioniști din domeniul pentru care te pregătești și de a interacționa cu oameni cu pasiuni comune? Au început înscrierile pentru ediția din 2021 a programului de internship „Rising Stars at IULIUS”, iar dacă ești gata pentru o aventură plină de provocări și lucruri noi de învățat în domeniile: vânzări, marketing,...

Start pentru cursul Real Estate Business Management. Specialiștii IULIUS pregătesc studenții FEAA pentru primul pas în carieră

70 de studenți au fost selectați să participe la cursul Real Estate Business Management, organizat de compania IULIUS în parteneriat cu Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Primul curs pentru formarea viitorilor specialiști din domeniul real-estate va fi susținut începând din acest weekend. După absolvire, tinerii pot obține un internship plătit în cadrul companiei. Peste 100...

45 de tineri ieşeni şi-au dezvoltat vara aceasta abilităţile tehnice alături de trainerii Endava

Endava, una dintre cele mai importante companii de software din România, sprijină comunitatea ieșeană prin intermediul programelor de pregătire profesională, dedicate celor aflați la început de drum în domeniu. Anul acesta, Endava Iași a primit peste 1500 de aplicații, din care au fost selectați 45 de tineri pentru cele două programe: Summer Internship și School of Digital Design. „Investiția în tinerele talente, aflate la început de carieră, e motorul...

Peste 40% dintre studenţii USAMV beneficiază de diverse tipuri de burse

Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară “Ion Ionescu de la Brad”din Iaşi (USAMV) sprijină studenţii oferindu-le prosibilitatea înscrierii în programe de internship plătite. Astfel, nu mai puţin de 50 de studenţi de la cele patru facultăţi ale universităţii s-au înscris şi lucrează deja în cadrul internship-urilor propuse de instituţia de învăţământ superior ieşeană, informează reprezentanţii USAMV într-un comunicat....

Softbinator Technologies are în plan recrutarea a 30 de specialiști și achiziția de startup-uri și firme de IT

Softbinator Technologies, companie românească specializată în proiecte de R&D în blockchain și Inteligență Artificială, se află în plin proces de extindere pe piața locală și dorește să angajeze 30 de specialiști IT în perioada următoare. Mărirea echipei vine pe fondul cererilor recente de proiecte de cercetare din partea unor clienți externi. În același timp, compania este deschisă și spre a absorbi startup-uri tech și companii mici a...
;