4:02 am - Tuesday December 10, 2019

Tag Archives: sala de sport

Provoacă-ne să-ți oferim experiențele mult dorite! Palas ești tu!

În ultimii șapte ani, Palas reprezintă atracția numărul unu din regiune când te gândești la shopping, relaxare, distracție și, pentru mii de persoane, locul de muncă. Pentru prima dată în țară, un ansamblu mixt întreabă în mod direct comunitatea ce așteptări are. Brandul preferat, un job mult dorit, o sursă inedită de divertisment? Te provocăm să ne provoci!  „Târguri caritabile”, „ateliere de gătit”, „un loc de joacă pentru copii”,...

O nouă grădiniță și o nouă sală de sport în municipiul Iași

În prezenţa primarului Mihai Chirica, la Iaşi au fost inaugurate marţi, 10 septembrie, două importante obiective pentru învățământul preuniversitar, este vorba despre Corpul B „Sfânta Maria” al Grădiniței cu Program Prelungit (GPP) nr. 1 „Centenar” și, respectiv, Sala de sport a Liceului Tehnologic Economic „Virgil Madgearu”.  Potrivit Biroului de presă al Primăriei, în cadrul evenimentelor de la cele două unități de învățământ,...

Centru social destinat locuitorilor din zona Cicoarei, amenajat de Primărie

Proiectul de reabilitare şi modernizare a zonei Cicoarei din municipiul Iaşi, iniţiat de municipalitate, va include, pe lângă construirea noului pod peste râul Bahlui, a  canalului de desecare şi a unei reţele moderne de canalizare, şi construcţia unui centru social destinat locuitorilor din zonă. „Este vorba despre un centru unde populaţia care locuieşte în această zonă urmează să fie reintegrată din punct de vedere social şi profesional. Acest...

Chirica: Dau câte o sticlă de şampanie fiecărui locuitor din Miroslava dacă în comună se construieşte sala de sport

Primarul Mihai Chirica promite că, în cazul în care la Miroslava va fi construită sala de sport promisă de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Maricel Popa, locuitorii acestei localităţi vor primi din partea sa câte o sticlă de şampanie. „Dacă domnul Popa face sala de sport pe care a promis-o la Miroslava, cu o capacitate de 16.000 de locuri, atunci eu voi da câte o sticlă de şampanie la fiecare locuitor al comunei, chiar dacă ar fi să mă împumut,...

Comuna Belcești va avea un campus școlar la standarde europene

Debutul anului şcolar vine cu veşti bune pentru elevii comunei Belceşti, din judeţul Iaşi, după ce conducerea Primăriei a anunţat obţinerea finanţării pentru continuarea lucrărilor la campusul şcolar din această localitate. Investiţia, începută în urmă cu doi ani, a rămas în paragină, după ce nu a mai avut sprijinul financiar al Guvernului. Prin eforturi concentrate, primarul Constantin Ciobăniţă a reuşit să obţină resursele necesare din...

Iaşul ar putea avea, în curând, cea mai modernă sală de sport din Moldova

În perioada următoare, la Iaşi ar putea fi construită o sală ultramodernă de sport, care să găzduiască meciurile echipelor de handbal, volei şi baschet ale echipelor din întreaga zonă a Moldovei. După cum a anunţat, într-o conferinţă de presă, primarul Mihai Chirica, pe adresa municipalităţii ieşene a sosit recent o adresă din partea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), prin care se aduce la cunoştinţa autorităţilor locale că Guvernul...
;