Tag Archives: Spitalul Regional de Urgente

Amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgenţe a fost predat Ministerului Sănătăţii

O delegaţie a Ministerului Sănătăţii (MS) a fost prezentă, în această săptămână, la Iaşi, ocazie cu care a purtat discuţii cu autorităţile lcoale privind amplasamentul viitorului Spital Regionale de Urgenţe, care urmează să fie construit în zona Moara de Vânt. Cu acest prilej a fost semnat şi procesul verbal de predare-primire, încheiat între Primăria municipiului Iaşi şi Ministerul Sănătăţii privind amplasamentul viitorarei unităţi...

PUZ-ul pentru Spitalul Regional de Urgență va fi realizat până în luna decembrie

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Spitalul Regional de Urgență din Iași va fi elaborat până în luna decembrie. Anunțul a fost făcut joi, 28 septembrie, de primarul Mihai Chirica, în cadrul unei întâlniri a reprezentanţilor autorităților implicate în realizarea acestui proiect, desfăşurată la Palatul Roznovanu. Pe lângă reprezentanții conducerii Primăriei municipiului Iași, la ședință au participat reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării...

O nouă etapă în implementarea proiectului Spitalului Regional de Urgență de la Iaşi

Conducerea Primăriei Iaşi a avut marţi, 18 iulie, la Palatul Roznovanu, o nouă întrevedere cu reprezentanții firmelor de consultanță contactate de Ministerul Sănătății în vederea gestionării proiectelor celor trei spitale regionale de urgență din țară, care urmează să fie construite la Iaşi, Cluj şi Craiova. La eveniment au participat, de asemenea, reprezentanți ai Consiliului Județean Iaşi, Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T....

Lucrările la Spitalul Regional de Urgență Iași vor începe în 2019

Primarul Mihai Chirica a convocat sâmbătă, 10 iunie, o întrevedere cu principalii factori de decizie în ceea ce privește proiectul Spitalului Regional de Urgență (SRU) Iași. La ședința de lucru care a avut loc în Sala „Vasile Pogor” a Palatului Roznovanu au participat Cristian-Vasile Grasu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, viceprimarii Radu Botez și Gabriel Harabagiu, prof.univ.dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină...

Spitalul Regional de Urgenţe de la Iaşi, tot mai aproape de a deveni realitate

Autorităţile ieşene au făcut un nou pas în vederea implementării proiectului privind construirea Spitalului Regional de Urgenţe (SRU). Astfel, după ce la mijlocul acestei săptămâni, primarul Mihai Chirica, alături de reprezentantul Ministerului Sănătăţii şi consultantul din partea Băncii Europene de Investiţii (BEI) au stabilit, în urma unei vizite efectuate în teren, amplasamentul final al investiţiei precum şi calendarul de implementare a proiectului,...

Noi pași pentru realizarea Spitalului Regional de Urgență de la Iași

Primarul Mihai Chirica, alături de reprezentanți ai Ministerului Sănătății (expertul Sorin Zaharcu și arhitectul Redin Abduraman, responsabil de proiect), arhitectul Stefan Wunderlich, consultant din partea Băncii Europene de Investiții, au făcut joi, 5 mai, o nouă vizită de lucru la amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgență. După vizita în zona Moara de Vânt, discuțiile au continuat la sediul Primăriei Municipiului Iași. “Discuțiile...

Studiul de fezabilitate pentru construcţia Spitalului Regional de Urgenţe va fi finalizat în acest an

În cadrul întâlnirii pe care a avut-o, marţi, la Iaşi, cu reprezentanții Ministerului Sănătății (MS) și cei ai Băncii Europene de Investiții (BEI), preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Maricel Popa, a pus la punct ultimele detalii cu privire la construcţia viitorului Spitalul Regional de Urgență, al cărui amplasament a fost stabilit în zona Moara de Vânt, pe o suprafață de 12 ha. Astfel, pe lângă calendarul propus de Ministerul Sănătății...

Guvernul a semnat cu BEI contractul de împrumut privind construcţia Spitalului Regional de Urgenţe de la Iaşi

Guvernul României şi Banca Europeană de Investiții (BEI) au semnat luni, 5 decembrie, acordul de împrumut privind finanţarea construcţiei a trei spitale regionale de urgenţe, la Iaşi, Cluj şi Craiova. Potrivit documentaţiei tehnice, Spitalul Regional de Urgenţe de la Iaşi va fi construit în sistem modular, pentru a permite eventuala extindere ulterioară, cu secţii repartizate în trei corpuri de 4, 5, respectiv 6 niveluri, conectate de un corp central....

Guvernul va decide amplasamentul Spitalului Regional de Urgențe

Decizia finală privind amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgențe (SRU) de la Iași va fi luată în perioada următoare de către Guvern, după o analiză temeinică a locațiilor înaintate în acest scop de către autoritățile locale. Aflat luni, 25 aprilie, în vizită la Iași, unde s-a întâlnit cu parlamentarii și reprezentanții autorităților locale din regiunea Moldovei, premierul Dacian Cioloș a  afirmat că în urma discuțiilor purtate...

Proiectul privind construcția Spitalului Regional de Urgențe de la Iași revine în atenție

Proiectul privind construcția viitorului Spital Regional de Urgențe (SRU) de la Iași va fi scos la licitație, cel mai probabil, în anul 2017, până atunci, Ministerul Sănătății (MS) urmând să finalizeze refacerea studiului de fezabilitate, document prevăzut a se încheia cel mai târziu în toamna acestui an. Pentru ca investiția să poată deveni viabilă în cel mai scurt timp va trebui ca  Primăria municipiului Iași și Consiliul Județean (CJ) Iași...
;